luni, 25 ianuarie 2010

În fapt, nu e o confruntare dintre civilizaţii, ci un dialog între ele?

Dle prof. Dr. Mihai Maxim, sunteţi un mare cunoscător al islamului, un nume de rezonanţă internaţională. Permiteţi-mi să vă întreb aşadar ce credeţi că ne desparte pe noi, creştinii, de lumea musulmană şi ce ar trebui să ştim despre această lume pentru ca ea, date fiind circumstanţele actuale, să nu fie o sperietoare pentru noi?

Întrebarea dvs. mă descumpăneşte. Şi iată de ce: am trăit 10 ani în Turcia, ţară musulmană în proporţie de peste 90%, şi în tot acest timp am fost obişnuit să mă gândesc la ceea ce ne uneşte pe noi, creştinii şi musulmanii, şi nu la ceea ce ne desparte. E adevărat, eu am lucrat în mediul universitar, dar n-am stat închis într-un turn de fildeş, ci, prin forţa lucrurilor, am coborât şi în lumea de pe stradă, în bazare, mijloace de transport în comun etc. Mai mult: la casa de oaspeţi a Universităţii din Istanbul, unde am rezidat în ultimii 7 ani, am convieţuit cu un bătrân de peste 70 de ani, unchiul Mehmet, cu studii elementare, electrician, şi paznic, scrupulos în îndeplinirea îndatoriilor sale de musulman şi care, în unele seri de restrişte, îşi scotea cavalul, mângâindu-mi sufletul. Ei bine, în toţi aceşti ani nu s-a pus nici o dată problema, nici la nivelul profesorilor, nici la nivelul unchiului Mehmet, că ar exista între noi deosebiri religioase atât de mari, încât să părem oameni diferiţi. Poate doar lungul post al Ramazanului, cu abstinenţă de la mâncare, băutură şi fumat, de la răsăritul până la apusul soarelui, timp de o lună de zile, ne aducea aminte de unele diferenţe dintre noi, deşi, pe de o parte, şi noi, creştinii, avem tradiţia posturilor, iar, pe de altă parte, destul de mulţi profesori şi membri ai personalului administraţiei de la Istanbul nu ţineau cu stricteţe acest post al Ramazanului, întâlnindu-se şi în această perioadă normal la cantină.

Islam Religia Păcii

Musulmanii se laudă cu religia lor Islamică spunând că este „Religia Păcii” dar dacă analizăm puțin așa zisa religie a păcii vom observa ca este defapt religia terorii și că este destul de similară cu religia iudaică a evreilor. La fel ca și evreii, musulmanii dacă ar putea, ar omorâ pe toată lumea. Deși evreii nu sunt prieteni cu arabii și se consideră dușmani de moarte în Orientul Mijlociu, ambii fac parte din aceeași rasă, Rasa Semită. În Europa însă, există totuși o alianță puternică între evrei și arabi, ambii luptând împotriva Creștinismului și a oamenilor cu ascendență europeană în general fie că sunt creștini, altă religie sau ateiști.

miercuri, 20 ianuarie 2010

Corectitudinea istorica



Ce e Istoria? O fraza de dansii inventata... Asa pare sa parafrazeze Jean Sevilla, invitandu-ne sa terminam o data cu trecutul unic, lipsit de nuante, plin de clisee. Printr-o corectitudine istorica necesara sa invatam sa judecam evenimentele trecutului în contextul ideilor valabile în epoca respectiva, iar nu aplicand conceptul actual generalizat pana la sufocare de corectitudine politica. Un concept care paraziteaza grav discursurile politice si mediatice, care inhiba si perpetueaza falsificarea trecutului. Analizarea Istoriei dupa criteriile epocii actuale nu are nici un sens, ceea ce alta data era numit obscurantism, imperialism, colonialism, rasism, fascism sau sexism nu mai trebuie privit si judecat dupa criteriile noastre de azi. Scopul autorului este sa ne lamureasca in privinta diverselor idei false care ne-au fost inoculate. Legendele si miturile au impregnat Istoria si Memoria cu minciuni si adevaruri contrare. Pentru ca o natiune sa fie unita – arata Sevillia – are nevoie de un trecut comun netrunchiat, pe care sa invatam sa-l cunoastem asa cum a fost si sa-l iubim ca atare. In caz contrar, avem de-a face doar cu o comunitate de interese, materialista, individualista, fara credinta si fara lege. De la istorie la memorie si inapoi, fiindca „o natiune este o comunitate de vise“. Un parcurs semnificativ si clarificator, la nivel accesibil, prin istoria Frantei, care ne ajuta sa intelegem mai bine si istoria României.

www.jihad.com – de Thomas L. Friedman

Un punct de vedere interesant al lui Thomas L. Friedman: arabii, musulmanii în general ar trebui să lupte contra jihadiştilor şi ideilor lor. De ce nu o fac? De ce au acest ataşament oficial căldicel la ideea luptei antiteroriste dar se indignează doar de interzicerea construirii minaretelor în Elveţia şi nu le pasă de civilii musulmani care sunt ucişi în ţările lor? Le este teamă sau de fapt sunt de acord şi susţin ideile jihadistilor numai că nu o pot spune deschis? Este taqqyiah legea de bază a relaţiilor lumii islamice cu celelalte ţări? Dacă există, unde sunt liderii politici şi intelectualii musulmani antiterorişti?

Sura 2: Al-Baqara (“Vaca”), versetele 75-140

Comentariul aparține lui Robert Spencer de la JihadWatch

Versetele 75-105 continuă critica la adresa evreilor. Când citim declaraţiile liderilor Hamas sau ale lui Mahmoud Ahmadinejad la adresa Israelului, nu trebuie să uităm că aceştia văd Israelul şi pe evrei prin prisma Coran-ului. Ei au învăţat, presupunând că au studiat Coran-ul, că evreii sunt cei mai perverşi şi mai vinovați – în acelaşi timp cei mai vicleni și mai persistenţi – dușmani ai lui Allah, ai lui Mohamed și ai musulmanilor.

În versetul 75 Allah îi întreabă pe musulmani cum de pot spera că evreii vor ajunge să creadă în Islam, din moment ce ”o parte dintre ei obișnuiau să asculte de cuvântul lui Dumnezeu, apoi au luat deprinderea de a-l schimba cu bună-știinţă, chiar și după ce l-au înţeles?” În al său Tafsir Anwar al-Bayan, muftiul indian al secolului XX Muhammad Aashiq Ilahi Bulandshahri notează că unii comentatori “au menţionat că versetul se referă la falsificarea Torei. Învăţaţii evrei obișnuiau să primească mită de la oameni pentru a falsifica anumite dispoziţii/porunci astfel ca textul să corespundă cu dorinţele lor.” Făcând trimitere și către versetul 79, Bulandshahri spune că evreii “comit un dublu păcat prin modificarea scripturii lui Allah și prin acceptarea mitei.” Iată o viziune tradiţionalistă: Tafsir al-Jalalayn spune că evreii “au modificat descrierea Profetului in Tora, la fel și versetul lapidării, plus alte detalii și le-au rescris altfel de cum au fost ele revelate.”

În aroganţa lor se gândesc că vor fi în iad doar pentru câteve zile (v. 80). Bukhari relatează că după ce Mohamed a supus evreii din Khaibar, o oază din Arabia, aceștia au fript o oaie pentru Profetul Islamului – și au otrăvit-o. Simțind stratagema lor, el i-a adunat și i-a luat la întrebări. Aceștia i-au răspuns: ”Noi vom fi în iad pentru puţin timp, dar apoi voi (musulmanii) ne veţi lua locul.” Mohamed a replicat cuprins de indignare: ”Să fiţi blestemați și batjocoriţi în iad! În numele lui Allah, noi nu vă vom lua locul acolo niciodată.” și astfel a făcut cunoscut că știa de complotul lor de a-l otrăvi.

God’s Crucible: Islam and the making of Europe

David Levering Lewis este profesor de istorie la New York University. A castigat doua premii Pulitzer pentru biografia (in doua volume)lui W.E.B. Du Bois. Este de asemenea posesorul premiului Bancroft (in 1994) si a premiului Francis Parkman. Din 2002 este presedintele Society of American Historians; mai este fellow al American Academy of Arts and Sciences si al American Philosophical Society.

Este deci o somitate in materie de istorie. Ultima sa carte God’s Crucible: Islam and the making of Europe, 570 to 1215, ce a aparut la editura Norton in 2007, este o lucrare ce are multa simpatie (sa folosesc un termen atenuator) pentru islam si musulmani. Idolul lui Lewis este Abd al-Rahman, un print sirian ce a domnit in Spania musulmana intre 756 si 788. Rahman este cel care a construit marea moscheie din Cordoba, de care pomeneste Jean Sevilla. Iata o parte dintr-o revista a cartii lui Lewis ce a aparut in The New Yorker, sub semnatura lui Juan Aconcella:
http://www.newyorker.com/arts/critics/books/2008/02/04/080204crbo_books_acocella?currentPage=all

“Rahman a fost fondatorul faimoasei convivencia din Spania musulmana. Tradus literal, acest cuvant inseamna traind impreuna, in ciuda tuturor diferentelor, iar aceasta idee este centrul de foc al cartii God’s Crucible. Cred ca acesta a fost motivul pentru care a ales Lewis sa scrie despre Spania musulmana. El nu este un arabist. A devenit foarte cunoscut pentru biografia in doua volume a lui W. E. B. Du Bois (1993 si 2000), biografie ce a cucerit doua premii Pulitzer, cate unul pentru fiecare volum. Dar aceasta carte, daca nu este despre arabi, este despre justitie rasiala, si de aceea Lewis il admira pe Rahman, pentru sustinerea unei asemenea justitii. In orice caz, asa cum arata autorul, convivencia a avut limitele ei bine definite. Nu a fost doar o politica umana – un act de obedienta fata de Coran (”Nu trebuie sa fie nimic obtinut prin constrangere in religie”) si un mod de a fi civilizat – dar a fost si un exemplu de Realpolitik. Iberia era un amalgam de grupuri etnice si religioase (dupa cucerirea arabo-musulmana,n.t.). Toleranta, ceea ce s-ar putea chema acum multiculturalism, era mult mai probabil sa tina impreuna aceste grupuri decat conversia fortata. Mai mult decat atat, convivencia nu a implicat niciodata o egalitate completa. In perioada de inceput, au fost impuse un numar de restrictii atat asupra evreilor cat si asupra crestinilor. Ei trebuiau sa poarte insigne de identificare. Ei nu puteau sa faca prozelitism, si le era impus sa se roage in liniste. Casele lor nu puteau sa intreaca in inaltime casele musulmanilor. Cel mai important, ei trebuiau sa plateasca o taxa foarte grea, numita jizya. In timp, multe dintre aceste reguli (dar nu si cea privind taxa) au disparut. In special evreilor li s-a ingaduit sa intre in serviciul public ca scribi, functionari, consilieri. Ei – scrie Lewis – i-au invatat pe musulmani cum sa guverneze. Varsta de aur a Al Andalus, spune Lewis, a fost si varsta de aur a Sefarad, a evreilor sefarzi. Dar chiar si aceia care nu au avut cariere stralucitoare au gasit ca insignele si taxele erau preferabile conversiei fortate sau mortii. In cele din urma, multi evrei si crestini s-au convertit, probabil, in multe cazuri ca sa evite taxa. La sfarsitul secolului al optulea, vasta majoritate a populatiei din peninsula Iberica era crestina. Doua sute de ani mai tarziu, majoritatea era musulmana.

Al Andalus: mitul toleranţei musulmane

La 2 ianuarie 1492, asediat de armatale castiliene, regele Boabdil capitulează în faţa lui Ferdinand Catolicul. Regatul său, constituit în 1232, odată cu dislocarea imperiului almohavizilor, controla Cordoba, Sevilla şi Jaen, oraşe pe care creştinii le-au reluat treptat. După 1270, Granada rămăsese ultimul teritoriu musulman din Spania.

Andaluzia zilelor noastre este un renumit loc turistic. În ghidurile de voiaj şi broşurile distribuite în hoteluri nu gloria Spaniei catolice este cântată, nici epopeea cavelorilor de Santiago sau de Calatrava, ci cântecul de jale al regelui Boabdil. La Cordoba, nu catedrala este vizitată, ci moscheea: este vorba totuşi de acelaşi edificiu, consacrat însă cultului creştin. Regatul Granadei – Al Andalus – simbolizează o Spanie musulmană, rafinată, dinamică şi tolerantă, opusă de regulă statelor creştine vinovate de cruciade, inchiziţii şi obscurantism.

Dacă moscheea din Cordoba este atât de celebră, această se datorează faptului că reprezintă o minune arhitecturală. Cine nu e sedus la Granada de palatele nasride sau de grădinile de la Alhambra? Civilizaţia hispano-musulmană a fost strălucită: în Spania, arabii au învăţat să stăpânească apa; producţia lor artizanală, de la piele până la mătase, era remarcabilă; ei sunt cei care au reînviat medicină hipocratică pe care Occidentul o uitase.

Cu toate acestea, a descrie Spania musulmană drept un model de coexistenţă paşnică între religii ţine de ficţiune. “Legenda, observă Manuela Martin, a impregnat discursul politic şi a devenit un argument retoric comod pentru a afirmă caracterul binefăcător al deschiderii către alte culturi. Mitul funcţionează tocmai pentru că astazi avem nevoie de el.” În contextul actual al unei Europe care numără o puternică minoritate musulmană, prezentarea islamului drept inevitabil paşnic pare liniştitoare. Ce spune însă istoria?

marți, 19 ianuarie 2010

Cele două ramuri ale Islamului - suniţii şi şiiţii

Majoritatea populaţiei musulmane a lumii urmează Islamul Sunnit, iar aproximativ 10-15% urmează Islamul Şia. Şiiţii locuiesc in mai multe ţări, însă formează majoritatea în Iran, Iraq, Bahrein şi Azerbaidjan. De asemenea, există un număr semnificativ şi în Afghanistan, Kuweit, Liban, Pakistan, Arabia Saudită, Siria şi Yemen. Suniţii şi Şiiţii urmează aceleaşi principii religioase, totuşi diferenţele dintre ei au condus câteodată la intoleranţă religioasă, lupte politice şi confruntări violente. În următoarele rânduri veţi citi o prezentare obiectivă a contextului istoric în care au evoluat aceste două ramuri ale Islamului (secte) şi diferenţele practice şi de credinţă dintre ele.

Context istoric

Diferenţele dintre Şia şi Sunni pornesc de la neînţelegerile în ce priveşte succesorul Profetului Mohammed, care a murit in 632, şi în ce priveşte natura conducerii politice a comunităţii musulmane. Dezbaterea istorică s-a centrat decizia de a oferi succesiunea unei persoane calificate şi pioase care să conducă Ummah urmând obiceiurile Profetului, sau exclusiv unei persoane rudă cu el. Chestiunea a fost ridicată în momentul în care comunitatea a ales un companion apropiat de Profet (Abu Bakr) pentru a deveni primul calif. Deşi cei mai mulţi dintre musulmani au acceptat această decizie, unii au susţinut candidatura lui Ali ibn Abu Talib, vărul Profetului si ginere al său, soţul fiicei Fatima. Ali a jucat un rol important pe timpul Profetului, dar nu a triumfat in cadrul sistemul tribal arab.

Situaţia a fost inacceptabilă pentru unii dintre urmaşii lui Ali care i-au considerat pe Abu Bakr şi cei doi califi care au urmat (Omar şi Uthman) ilegitimi. Urmaşii lui Ali credeau ca Profetul însuşi l-a numit pe Ali ca succesor şi cele ce se petreceau erau împotriva dorinţei divine. Câţiva dintre partizanii lui Ali au organizat uciderea celui de-al treilea calif Uthman in 656, iar Ali a fost numit calif. Ali, la rândul său, a fost asasinat in 661, iar fiii sau Hassan şi Hussein au murit în bătăliile împotriva forţelor califului sunnit. Cei care l-au susţinut pe Ali au devenit cunoscuţi mai târziu ca Şi’a, derivat de la shi’at Ali, adică susţinători ai lui Ali. Mai existau şi alţii care respectau şi acceptau legitimitatea califatului său, dar se opuneau succesiunii politice bazate pe linie sanguină a Profetului. Grupul, care constituia majoritatea musulmanilor, s-au numit în timp Sunni, adică urmaşi ai obiceiurilor Profetului (Sunna). În concepţia lor, sunniţii cred că conducătorul comunităţii musulmane (imamul) trebuie selectat prin acord comun, pe ordinea politică existentă şi pe baza meritelor sale individuale. Premisa a fost practicată neconstant în interiorul comunităţii Sunni de-a lungul istoriei Islamului. Califatul nu a mai fost instituţie religioasă şi politică după secolul XIII, deşi termenul de calif continuă să fie folosit de anumiţi conducători musulmani până în 1924, când a fost total abolit de catre primul preşedinte al Turciei, Mustafa Kemal Ataturk.

Islamul Şiit – dezvoltare şi principii

Pătratul magic


Este posibil ca matematicienii musulmani să cunoască despre pătratul magic chiar din secolul al VII-lea. Arabii intrând în contact cu cultura indiană, au început să cunoască matematica şi astronomia indiană, incluzând aici şi aspecte ale matematicii combinate. Se pare că la origini această idee a venit din China. Primele pătrate magice de ordin 5 şi 6 au apărut într-o enciclopedie din Bagdad în 983 DH, Rasa'il Ikhwan al-Safa (Enciclopedia Fraţilor Puritani - the Encyclopedia of the Brethern of Purity); de asemeni se pare că pătrate magice mai simple erau cunoscute unor matematicieni arabi înaintea acestei date.

Matematicianul arab Ahmad al-Buni, a învăţat (1250 DH) cum să alcătuim pătratul magic, dar se pare că nu el este cel care a descoperit această tehnică. El atribuie proprietăţi mistice acelor pătrate. Din păcate, nu se cunosc nici un fel de proprietăţi mistice.
Se cunosc referinţe pentru folosirea pătratelor magice în calculele astrologice, practică despre care se crede că a fost introdusă de arabi.

Yemen

            Republica Araba Yemen(Al-Jumhuriya Al-‘Arabiya Al-Yamaniya) este situata in Peninsula Arabia, cu larga iesire la Marea Rosie. Are ca vecini Marea Rosie, Arabia Saudita, Oman si Marea Arabiei(Golful Aden).
            Suprafata statului este de 485 000 de km² si o populatie de  15 067 000 loc(in 1996). Densitatea medie a populatiei este de 31 loc/km². Arabii, etiopienii si somalezii reprezinta principalele etnii din acest stat. Populatia este concentrata cu precadere pe platourile vulcanice din centrul tarii si in oazele din estul campiei litorale. Islamismul este religia de stat(musulmani saiditi).
            Capitala Yemenului este Sanaa(San’a), situata in partea centrala a tarii la 2 300 m altitudine. Sub numele de Azal, orasul este cunoscut din Antichitate ; in secolul VI este resedinta unui vicerege abisinian, iar in secolul X devine centrul sectei saidite. Din 1918 este capitala statului yemenit independent inregistrand, indeosebi dupa proclamarea republicii(1962) o dezvoltare accelerata. Cele mai importante monumente sunt : moscheea Jami’Masjid(sec.VII) cu o « Kaaba » in miniatura, fostul palat de vara al imamului. Orase importante ale Yemenului sunt : Hodeida, Ta’izz, Hajjah, Ibb, Mukkala, Maala si Shaikh’Uthman.
            Limba oficiala este araba. Statul este impartit in 17 provincii. Moneda nationala a Yemenului este rialul yemenit.
            In Antichitate, pe teritoriul Yemenului iau fiinta regatele Saba, Main si Qataban. Cunoscut de romani sub numele de « Arabia Felix », placa turnanta a comertului dintre Mediterana si India, cucerit in 525 temporar de Abisinia, apoi de Persia Sasanida, teritoriul yemenit este inclus in 631 in Califatul Arab. La sfarsitul secolului IX, in Yemenul de Nord sunt puse bazele primului stat al sectei islamice al saiditilor. Intre1538-1918, Yemenul se afla, cu intermitenta, sub stapanirea Imperiului Otoman. In urma luptelor antiotomane, dinastia Saiditilor obtine in 1911 autonomia interna, iar la 30 octombrie 1918 obtine independenata deplina ca monarhie(imamul este suprema autoritate religioasa si statala). Intre 1958-1951 constituie, impreuna cu Egiptul si Siria, Republica Araba Unita.
            Este o republica prezidentiala.
            Relieful este reprezentat de  Campia litorala Tihama din lungul tarmului Marii Rosii, relativ ingusta. Este strabatuta de rauri scurte si dominat spre est de Muntii Yemenului(3760 m in varful Hadur Shua’ayb), cu masive separate de platouri etajate. Spre granita cu Arabia Saudita , in est, se desfasoara Desertul Rub’al Khali, o treapta mai coborata, cu vai seci(ueduri) si dune de nisip.Clima este tropicala, modificata de lantul muntos ce determina precipitatii bogate si temperaturi moderate(28° in iunie). In desert clima este desertica, cu temperaturi ridicate(pot atinge chiar 54°C) si precipitatiii extrem de scazute(sub 75 mm/an). Vegetatia este saraca, xerofita, cu exceptia oazelor in care se cresc palmieri, bananieri etc. Fauna, mai variata, cuprinde hiene, sacali, maimute, vulturi.
            Este o tara cu o economie in curs de dezvoltare. Detine resurse nu foarte bogate de petrol, huila, cupru si sare marina. Agricultura este slab prezenta. Se cultiva curmali, mei, legume, bumbac si tutun.

Siria

            Are denumirea oficiala de Al-Jumhuriya-Al-‘Arabiya As-Suriya(Republica Araba Siriana) si este situata in sud-vestul Asiei(Orientul Apropiat), intre 32°19´-37°20´ latitudine nordica si 35°37´-42°22´ longitudune estica. Are ca limite : Turcia, Iraq, Iordania, Israel, Liban si Marea Mediterana.
            Suprafata statului este de 185 000 km² si o populatie de 15 167 000 locuitori(in 1996). Densitatea medie este de 82 loc/km². Configuratia etnica este alcatuita din arabi(90%), kurzi, armeni, turci(10%). Populatia este concentrata in treimea vestica a tarii, unde in campia litorala densitatea medie a populatiei trece de 200 loc/km², iar in depresiunea Ghouta(zona capitalei) depaseste 1 000 loc/km². Cultul preponderent este islamismul cu o proportie de 90% ; se mai intalneste crestinismul.
            Damascul(Dimashq, Esh Sham) este capitala tarii si este situata pe raul Barada, in sud-vestul tarii la 700 m altitudine, dominata de culmea Jebelqassioun. Atestat documentar din secolul XV i.e.n., orasul este stapanit in Antichitate de egipteni, hititi, asirieni, babilonieni, persi, seleucizi, romani, bizantini. In 635 intra in stapanire araba, cunoscand, timp de un secol, o stralucire deosebita in calitate de capitala a Califatului Omeiad(661-750). In timpul domniei lui Saladin cunoaste o renastere, fiind stapanit apoi de mamelucii egipteni(1260-1516) si de turci(1516-1918). Centru al administratiei coloniale franceze, Damascul este proclamat in 1944 capitala statului sirian. Este important cntru comercial se economic al tarii. Monumente importante ale orasului sunt Moscheea Umayyad, mausoleul lui Salah ad-Din, moscheea Taqiah si palatul Azem.
            Limba oficiala este araba. Este impartita administrativ in 14 governorate numite “muhafaza “. Sarbatoarea nationala se aniverseaza pe 17 aprilie-aniversarea proclamarii independentei in 1946. Moneda nationala este lira siriana.
            Teritoriul Siriei, stravechi focar al civilizatiei din Orientul Apropiat, s-a dezvoltat o stransa legatura cu civilizatia mesopotamiama si egipteana. La jumatatea mileniului II i.e.n., Siria devine obiect de disputa dintre Egiptul faraonic, regatul Mitanni si statul hitit. In secolul IX i.e.n este cucerita de Asiria, in 605 i.e.n. de Regatul Noului Babilon, in 333 i.e.n. de Alexandru cel Mare, devenind, pana la cucerirea romana(64 i.e.n), nucleul Regatului Seleucid. Provincie romana, apoi bizantina, Siria este cucerita in 634-636 e.n. de arabi si devine, odata cu stabilirea la Damasc a capitalei Califatului Omeiad, pentru un  secol(661-750), centrul lumii arabe, stapanita de mamelucii egipteni(1260-1516), provincie a Imperiului Otoman intre 1516-1918, Siria devine in 1920 teritoriu sub mandat al Ligii Natiunilor, administrat de Franta. Lupta poporului sirian impotriva dominatiei straine atinge apogeul in timpul rascoalei din 1925-1926. In cursul celui de-al doilea razboi mondial, Siria este ocupata de trupe britanice si franceze care, sub presiunea fortelor nationaliste, proclama la 27 septembrie 1941 Republica independenta Siriana si predau la 1 ianuarie 1944 guvernului sirian atributiile puterii. Independenta reala si deplina este dobandita insa la 17 aprilie 1946, odata cu retragerea trupelor straine de pe teritoriul Siriei. Pe plan politic, Siria cunoaste o puternica instabilitate(4 lovituri de stat intre 1962-1970).
            Siria este o republica prezidentiala, potrivit Constitutiei din 1973 si amendata la 11 martie 1984, presedintele fiind ales pe o perioada de 7 ani.
            Relieful statului sirian este dispus in patru trepte longitudinale( de la vest la est) : campia ingusta(8-32 km) din lungul tarmului Marii Mediterane, Muntii Antiliban, depresiunea centrala, principala zona locuita a tarii, si Desertul Siriei, un podis pietros-nisipos mai inalt in partea centrala(Jebel el Bishri) si de sud(Jebel ed Druz). Clima este una subtropicala, cu veri toride(35° in iulie la Damasc si Halab) si ierni blande(in ianuarie 10°C pe litoral, 3°C la damasc) ; Muntii Antiliban constituie o bariera in calea maselor de aer umed dinspre Marea Mediterana, precipitatiile scazand de la cca. 1 000 mm/an pe versantul vestic al muntilor si dub 130 mm/an in Desertul Siriei unde bat vanturile fierbinti. Dintre putinele ape permanente, mai importante sunt fluviul Eufrat(Al Furat), se concentreaza 80% din resursele de apa ale tarii. Vegetatia este reprezentata de  padurile de pin si stejar. Acestea ocupa suprafete mici, pe pantele vestice ale muntilor Antiliban si in lungul principalelor ape curgatoare ; pasuni cu ierburi rare, vegetatie adaptata uscaciunii excesive(in desert), maslini, vita de vie si citricele completeaza haina vegetala a tarii. Fauna este reprezentata de gazele, antilope, vipere, cameloni, pasari felurite s.a.        
            Este un stat cu o economie in curs de dezvoltare. Prezinta insemnate resurse minerale valorificate in ultimele doua decenii : petrol, gaze naturale, asfalt natural, sare gema, fosfati. Agricultura este specializata in cultivarea bumbacului, cerealelor, tomatelor, maslinilor, vitei de vie si cresterea cornutelor mici.

Turcia

            Turkiye Cumhuriyeti(Republica Turcia) este situata in sud-estul Europei(Peninsula Balcanica) si sud-vestul Asiei(Peninsula Asia Mica), intre 35°51´-42°06´ latitudine nordica si 25°40´-44°48´ longitudine estica. Are ca limite Marea Neagra, Armenia, Georgia, Iran, Iraq, Siria, Marea Mediterana, Marea Egee, Marea Marmara, Grecia si Bulgaria.
            Are o suprafata totala de 780 000 km² si o populatie de 63 120 000 locuitori(in 1996).Densitatea medie a populatiei este de 81 loc/km². 90% din populatia tarii traieste in partea asiatica , dar densitatea populatiei este mai mare in partea europeana(185 loc/km²). In Anatolia, populatia este mai densa in zonele litorale de vest si nord si mai rara in est. Islamismul detine 98% din intreaga populatie; alte religii sunt crestinismul si mozaismul.
            Capitala statului turc este Ankara. Este situata in centrul Podisului Anatoliei, la 894 m altitudine. Este o asezare cu o straveche istorie, Ankara este capitala a celtior tectosagi (sec. III i.e.n.), apartine apoi Pergamului, Regatului Pontului, devenind in 25 i.e.n. capitala provinciei romane Galatia (sub numele de Ancyra). In Evul Mediu este stapanit de sasanizi, arabi (654), bizantini, selgiucizi, mongoli, pentru a intra in secolul XIV in componenta Imperiului Otoman. Pana in anul 1930 poarta denumirea de Angora. Ankara cunoaste o noua afirmare economica, politica, urbanistica dupa proclamarea sa, la 13 octombrie 1923, de capitala a noului stat constituit. Important centru economic, Ankara este din 1965 al doilea centru indutrial al tarii(dupa Istanbul). Are ca monumente turistice Templul lui August (Ogust Mabedi), moscheile Haci Bayram si Maltepe, Mausoleul lui Kemal Ataturk. Orase principale ale Turciei sunt : Istambul, Adana, Izmir, Konya, Bursa, Gaziantep, Igel, Samsun etc.
            Limba oficiala este limba turca, apartinand ramurii altaice(grupul de limbi turcice) din familia limbilor uralo-altaice.Este influentata de araba si persana ; in 1928 alfabetul arab este inlocuit cu cel latin. Statul este impartit din punct de vedere administrativ in 76 de departamente. Ziua nationala a Turciei este aniversata la 29 octombrie (aniversarea proclamarii republicii-1923). Moneda nationala a tarii este Lira turceasca.
            Originari din Asia Centrala, turcii se stabilesc in secolele XI-XII in Asia Mica. Osman I(1281-1326) uneste triburile turcilor anatolieni si pune bazele unui stat independent. Sub urmasii sai-Orhan(1326-1359) si Murad I(1360-13890, turcii cuceresc toate posesiunile bizantine din Asia Mica, trec in Europa(1354) si fac din Adrianopol capitala statului(1366-1453). Infrangand ostile cruciatilor europeni la Nicopole(1396), Varna(1444) si Kossovopolje(1448), turcii cuceresc in secolele XIV-XV Bulgaria, Serbia, Grecia, Albania, Bosnia, Hertegovina. Tarile Romane sunt obligate sa recunoasca suveranitatea Imperiului Oroman, dar nu vor fi niciodata transformate in provincii turcesti. Mehmed II(1451-1481) cucereste in 1453 Constantinopolul si il transforma in noua capitala a Imperiului(Istanbul). In timpul domniei sultanilor Selim I(1512-1520) si Soliman II(1520-1566), cucerind Armenia, Mesopotamia, Siria, Egiptul, Tripolitania, Tunisia, Algeria, o parte a Ungariei, Imperiul Otoman ajunge la apogeul expansiunii teritoriale si a puterii sale. Infrangerea flotei otomane de catre coalitia hispano-venetiana in batalia de la Lepanto(1571) marcheaza inceputul crizei, accentuata in secolele XVII-XVIII, cand imperiul inregistreaza grele pierderi teritoriale. Luptele de eliberare nationala, razboaiele purtate impotriva Rusiei si Imperiului Habsburgic au ca urmare, in secolul XIX, formarea statelor nationale independente Grecia, Serbia, Romania, Bulgaria si o dependenta tot mai pronuntata a statului turc fata de Franta si Marea Britanie. Posesiunile teritoriale din Africa de Nord(Algeria, Tunisia, Maroc) sunt ocupate in cursul secolului XIX de puterile coloniale europene. Revolutia « junilor turci » din 1908 restabileste constitutia liberala din anii 1876-1878. In urma razboiului italo-turc din 1911-1912, Imperiul Otoman pierde Cirenaica si Tripolitania, iar dupa razboaiele balcanice(1912-1913), posesiunile pe care le mai stapaneste in Eurpopa se limiteaza la orasele Adrianopol si Istambul. La sfarsirul primului razboi mondial, la care participa din 1914 de partea Puterilor Centrale, Turcia pierde Palestina, Libanul, Siria, Iordania, Iraqul, Peninsula Arabica. Victorioasa in razboiul greco-turc din 1919-1922, Turcia obtine, prin Tratatul de la Laussane, revizuirea clauzelor Tratatului de la Sevres(10 august 1920), capatand configuratia teritoriala actuala. La 29 octombrie 1923 are loc proclamrea Republicii Turcia cu capitala la Ankara ; Mustafa Kemak Ataturk este ales presedinte(1923-1938) ; din initiativa lui este realizat un amplu program de reforme vizand modernizarea vietii economice, sociale si politice a statului(abolirea sultanatului si a califatului, separarea puterii in stat, introducerea calendarului european). Turcia promoveaza o politica de neutralitate si prietenie cu toate statele(semneaza in 1934 a Intelegerii Balcanice cu Romania, Grecia si Iugoslavia). In cursul celui de-al doilea razboi mondial Turcia ramane neutra pana la 23 ianuarie 1945, cand declara razboi Germaniei si Japoniei. In urma loviturii de stat din Cipru din 15 iulie 1974, Turcia, invocand calitatea de putere garanta a statutului acestei tari, debarca trupe care ocupa pertea de nord-est a insulei, proclama ulterior, in mod unilateral, la 13 februarie 1975, « Statul federat turc al Ciprului ». In urma acestor actiuni, relatiile dintre Turcia si Grecia s-au deteriorat.
            Turcia este o republica prezidentiala, presedintele fiind  ales prin vot indirect de Adunarea Nationala pe o perioada de 7 ani.
            Cele doua parti, europeana si asiatica, au conditii naturale diferite. In partea europeana doua lanturi muntoase, Istrandza Daglari(in nord) si Tekir Dag(in sud), inchid o campie valurita drenata de Ergene, afluent al Maritei(Merin Nehri). Partea asiatica(Anatolia), mult mai extinsa, cuprinde un podis central rectangular inconjurat de lanturi muntoase spre nord, est, sud-est si sud-vest. Are mai multe diviziuni : Anatolia de Vest, cu podisuri prelungi, inalte, si coasta Marii Egee, adanc crestata, cu campii litorale(Bursa, Bergama, Izmir) formate din raurile Simav, Gediz, Kucuk Menderes ; Anatolia de Sud, cu Muntii Taurus care domina campia litorala, mai dezvoltata in cursul inferior al raurilor Seyhan si Ceyhan ; Anatolia centrala, cu numeroase depresiuni presarate cu mlastini si lacuri sarate(Tuz Golu, Beysehir Golu, Egridir Golu), cu platouri de lava si varfuir izolate ; Podisul Kars(14000-3000 m) ocupa estul tarii si este alcatuit in mare parte din platouri de lava si conuri vulcanice enorme, precum si din depresiuni tectonice. Muntii Pontici, ce separa pe 1 200 km Podisul Anatoliei de litoralul Marii Negre, sunt bine impaduriti, semeti, cu inaltimi ce cresc pe directia vest-est(alt. maxima in varful Kackar Dag-3937 m) si domina spre nord campii litorale fertile. Clima este variata, temperat-continentala in cea mai mare parte a teritoriului, cu ierni severe in Anatolia centrala si blande in sud si pe litoralul Marii Negre. Verile sunt fierbinti in toata tara(temp.medie in luna iulie atinge 25, 4°), iar precipitatiile sunt mai bogate in munti si reduse in restul tarii(Ankara-442 mm/an, Izmir-339 mm/an). Vegetatia este formata din paduri de pin de Alep, castan spaniol, maslini, stejar(in vest), paduri de mirt, lauri si fag oriental(pe tarmul Marii Negre), din stepe si pajisti alpine in Anatolia centrala si in Podisurile Armeniei. Fauna este si ea variata ; include printre altele fazani de Colchida, varani, hiene, sacali, mufloni, ibex, ursi bruni, vulpi, iepuri s.a.
            Statul turc are o economie in curs de dezvoltare, posesoare a unor insemnate bogatii de subsol, Turcia fiind unul din producatorii importanti de crom, cupru, plumb. Produce cereale, alune turcesti, arahide, bumbac, legume, citrice, etc.

REFERAT
CAPITALA: Ankara.
SUPRAFATA: Suprafata Turciei e de 815.000 kmp, impartita pe 2 continente 3% in Europa (Trakia) si 97% in Asia (Anatolia).
POPULATIE: 66 milioane de locuitori, majoritatea traind in: Istanbul, Ankara (capitala tarii), Izmir, Antalya si Bursa.
LIMBA OFICIALA: Turca.
ORA LOCALA: Aceeasi ora cu ora locala a Moldovei.
MONEDA: Lira turceasca.
TEMPERATURI MEDII: In aer in Iunie 25 C, Iulie 28 C, August 29 C, Septembrie 30 C.
APE: Cele mai mari rauri sunt Tigru si Eufrat, cel mai mare lac este Van.
CLIMA: Temperat-continentala in centrul tarii, mediteraneana in zona coastelor Marii Egee si Mediterana.
CIVILIZATII: Hitite, Frigiene, Liciene, Lidiene, Ioniene, Perse, Macedoniene, Romane, Bizantine si Otomane, toate au contribuit la istoria Turciei.
RELIGIE: Musulmana – 6% din populatia musulmana a lumii traieste in Turcia. Sarbatorile religioase se tin dupa calendarul islamic, care este cu 11 zile mai scurt decat cel gregrian si sunt doua la numar: Seker Bairam si Kurban Bairam.
BUCATARIA TURCEASCA e situata pe locul 3 in lume. Cafeaua turceasca vine din Etiopia si a fost introdusa in Istanbul de catre guvernatorul Yemenului in sec. 16. Bautura nationala este Raki, cunoscut si sub numele de “puterea Leului”. Mancare traditionala e kebab, borek, dolma, dulciuri ca baclava, rahat.
Marea majoritate a Turciei este compusa din teritoriul Asiatic al Anatoliei, o mare peninsula muntoasa. Capitala, Ankara, este localizata acolo. Restul Turciei ocupa sud-estul Europei. Aceasta regiune de dealuri fertile este casa orasului Istanbul, cel mai mare oras din Turcia. Turcia Asiatica si Turcia Europeana sunt separate de trei cai maritime de mare importanta strategica: Marea Marmara, Stramtoarea Bosfor si Stramtoarea Dardanele. Impreuna, ele formeaza singura cale pe apa dintre Mare Neagra si Marea Egee.
Oarecum dreptunghiulara ca forma, Turcia ocupa o suprafata usor mai mare decat statul Texas. Ca vecini are Marea Egee si Grecia la vest, Bulgaria la nord-vest, Marea Neagra la nord, Georgia, Armenia si Azerbaidjian la nord-est, Iran la est, Irac, Siria si Marea Mediterana la sud. Tarmul sau este vast si formeaza aproximativ trei sferturi din granita tarii.
Peisajele din Turcia sunt variate, de la campii fertile in nord-vest si sud-est la vai mari cu rauri in vest si munti inalti in est. In interiorul Asiatic, clima fluctueaza dramatic, cu ierni reci si pline de zapada si veri fierbinti si uscate. De-a lungul tarmului Marii Mediterane clima este mai putin dura, cu veri calde si ierni blande.
Locatia geografica unica a Turciei intre Europa si Asia a expus regiunea la diverse influente si a contribuit la evolutia sa istorica si culturala. Intr-adevar, Turcia a servit ca pod pentru mutarile oamenilor intre Asia si Europa de-a lungul istoriei. Turcia a folosit aceste influente diverse pentru a-si dezvolta propria identitate distinctive si o cultura bogat exprimata in arhitectura, arta, muzica si literature. Diversitatea ramane o marca a Turciei contemporane, in medul inconjurator, oameni si cultura. Credintele si practicile traditionale raman raspandite, in special in ariile rurale. Turcia este de asemenea o societate democratica care se modernizeaza rapid. Religia dominanta este cea islamista, si cei mai multi oameni vorbesc turca, limba nationala.
De secole, economia Turciei s-a bazat in principal pe agricultura. Azi, aceasta ramana un sector important al economiei turci si asigura locuri de munca pentru aproximativ 46% din angajatii Turciei. Totui, Turcia a trecut printr-o crestere considerabila in industrie si servicii-inclusiv finantele, transportul si serviciile profesionale si guvernamentale- de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial(1939-1945), in timp ce rolul agriculturii a scazut. Bunurile confectionate, in special textilele si imbracamintea, domina acum sectorul de export al tarii. Urbanizarea rapida a acompaniat aceasta transformare economica. Astazi, 75% din populatia Turciei traieste la orase, in comparate cu doar 21 % in 1950. Aproximativ 90 % din populatie traieste in partea Asiatica a Turciei si doar 10 % traieste in partea Europeana.
Istoria Turciei este lunga si plina de evenimente, cu o succesiune de popoare diferite etnic si cultural care au ocupat regiunea inca din antichitate.
Pamant si resurse:
Suprafata totala a Turciei este de 779,452 km patrati. Anatolia, partea de est a Turciei, formeaza aproximativ 97% din suprafata totala a tarii. Cea mai mare parte a Anatoliei este muntoasa si arida, cu exceptia unor mici campii de-a lungul tarmurilor marilor Egee, Neagra si Mediterana. Partea din sud-estul Europei formeaza restul tarii. Aceasta regiune este caracterizata de campii deluroase inconjurate de munti josi.
Multi dintre muntii Turciei sunt de origine vulcanica. Cutremurele sunt frecvente si uneori puternice, dand dovada ca regiune ramane seismic activa. Cutremure devastatoarea au lovit Turcia de mai multe ori in timpul secolului 20. In 1939 un cutremur a lovit orasul Erzincan si a omorat aproximativ 30 000 de oameni; un cutremur din 1999 a lovit langa orasul Izmit si a omorat mai mult de 15 000 de oameni.

Oman

            Sultanatul Oman(Sultana ‘Oman) este situat in Asia de Sud-Vest, in sud-estul Peninsulei Arabia, intre 16°30´-26°30´ latitudine nordica si 53°-60° longitudine estica. Vecinii sai sunt Emiratele Arabe Unite, Golful Persic, Golful Oman, Marea Arabiei, Yemenul si Arabia Saudita.
            Are o suprafata de 212 000 km² si o populatie de 2 251 000 locuitori(in 1996). Densitatea medie a populatiei este de doar 11 loc/km². Arabii detin 90% din intreaga populatie, se mai afla aici si indieni si persani. Majoritatea populatiei se concentreaza in jumatatea nordica. Circa ½ din populatie traieste in mici orase din interior(in oaze) sau este nomada ; restul populatiei este concentrata in orase-oaze de-a lungul coastei(cca. 1/3 din populatie se afla in zona capitalei si in Campia Batinah de la sud de aceasta). Islamismul este religia de stat a Omanului(musulmani suniti, ibaditi si siiti),.
            Masqat(Muscat) este capitala acestui stat. Este situat in nordul tarii, pe coasta de sud a Golfului Oman. Orasul dateaza din secolul XV. Azi este un modest centru comercial si de transporturi. Principalele functii economice au fosr preluate de orasul vecin Matrah. Orase importantes sunt Sur, As Sohar, Matrah si Salalah.
            Araba este limba oficiala ; uzuala este folosita engleza. Statul este impartit in 7 provincii. Ziua nationala este aniversata la 18 noiembrie(aniversarea zilei de nastere a sultanului). Moneda nationala este Rialul Omani si este egl cu 1000 de Baizas.
            Situat intr-o zona de contact a civilizatiilor mesopotamiana, indiana si iaraniana, teritoriul Omanului este inglobat in secolul VII in Califatul Arab ; principii locali reusesc insa, in secolele urmatoare, sa transforme dependenta fata de Califatul Arab intr-una pur nominala, extinzandu-si propria autoritate asupra coastei Arabiei si Somaliei. Intre 1508-1650 coasta Omanului este ocupata de portughezi, care transforma orasul Masqat intr-o puternica baza. Dupa inlaturarea dominatiei persane in 1744, Sultanatul Masqat si Omanul atinge in urmatoarele secole, sub dinastia Saidida(fondata in 1741), apogeul puterii sale, extinzandu-si autoritatea asupra unor regiuni ale coastei Africii Orientale si a insulei Zanzibar(unde este stramutata capitala statului in 1832). Dupa moartea suveranului Said ibn Sultan(1804-1856) statul se destrama(Zanibarul isi proclama independenta ca sultanat) si decade, Omanul devenind in 1891, de facto, un protectorat britanic. In 1913, in urma unei rivalitati dintre sultan si imam, izbucneste o rebeliune in care triburile din interior sprijina proclamarea Imamatului Oman cu resedinta la Nazwa. Dupa restabilirea pacii(1920), in 1954 izbucneste o noua revolta condusa de imam, reprimata cu ajutor britanic in anul urmator. Incepe o miscare de partizani impotriva sultanului din Masqat si a protectorilor sai. La 23 iulie 1970, dupa preluarea puterii in urma unei lovituri de palat de catre sultanul Qaboos bin Said, Sultanatul Masqat si Omanul adopta titlul de Sultanatul Oman.
            Omanul este o monarhie absoluta, sultanat ereditar. Nu exista o constitutie scrisa, sultanul conducand in conformitte cu dreptul sacru islamic(sharia) si traditiile arabe. Actualul conducator al statului este sultanul Qaboos ibn Said(din 1970).
            Relieful este reprezentat de o ingusta campie nisipoasa de coasta(in est si sud), urca treptat spre podisul desertic Wadi Sama’il, strabatut de lantul muntos Al-Hajar(3 107 m in varful Jabal Akhdar). In sud-vest se afla Podisul Dhofar, relativ fertil, inconjurat de Muntii Qarah, iar in nord se extinde desertul nisipos Rub’al Khali, lipsit de precipitatii si este nelocuit. Statului Oman ii apartine si varful Peninsulei Musandam(2 286 m) aflata mai la nord, in zona stramtorii Ormuz, formand o enclava in Emiratele Arabe Unite. Tarmurile Omanului masoara cca.1 800 km. Clima este tropicala, deosebit de arida. Temperaturile de peste 50°C sunt frecvente iar precipitatiile insumeaza numai 80-130 mm/an.
            Este un stat cu o economie bazata pe exploatarea si prelucrarea petrolului. Spre deosebire de alte state din zona, Omanul nu dispune de mari rezerve sigure de petrol si de gaze naturale. Culturile agricole se remarca prin curmali, citrice, bananieri, legume, trestie de zahar.

Liban


            Republica Liban (Al-Jumhuriya Al-Lubnaniya) este situata in Asia de Sud-Vest, pe tarmul estic al Marii Mediterane, intre 33°05´-34°45´ latitudine nordica si 34°55´-36°55´ longitudine estica. Limitele sale sunt Marea Mediterana, Siria si Israelul.
            Are o suprafata de 10 400 km² si o populatie de  3 084 000 locuitori (1996). Densitatea medie a populatiei este de 297 loc/km². 90% din populatie o reprezinta arabii. Ea este concentrata in cea mai mare parte de-a lungul coastei mediteraneene si in Campia Beka’. Islamismul si crestinismul reprezinta religiile cu cea mai mare pondere in stat : islamismul-50%, crestinismul-50%.
            Capitala tarii este Beirutul (Beyrouth), situat pe tarmul estic al Marii Mediterane, pe un  promontoriu calcaros(cu faleza inalta spre vest) care reprezinta o prelungire a Muntilor Liban in apele marii ; are o populatie cifrata la 1 200 000 de locuitori. Pe locul orasului actual se inalta in Antichitate prosperul port fenician Berytos. Distrus in 140 i.e.n., este reconstruit in anul 14 i.e.n. de romani sub numele de Colonia Iulia Augusta Felix Berytos. Cucerit de arabi in 635 e.n., este apoi stapanit de cruciati (1110-1187 si 1197-1291) si de mamelucii egipteni(1291-1516). In 1516 intra in stapanirea Imperiului Otoman. Incepand cu secolul XIX, urmeaza o continua ascensiune ca important centru economic si financiar. Capitala a « Marelui Liban »(1920), apoi al Libanului independent(1943), orasul sufera insemnate distrugeri in 1975-1985, in urma ciocnirilor dintre factiunile politice rivale, Beirutul a fost inainte de 1975 principalul centru comercial si financiar din Orientul Mijlociu. Marea Moschee(Djami al-Kebir-1291), moscheea Djami al-Seraya(sec.XVI), Cladirea Parlamentului si Muzeul National reprezinta cele mai importante puncte de atractie a capitalei Libanului. Orase importante libaneze : Tripoli(Tarabulus), Zahle, Saida, Ba’albek si Tyre.           
            Limba oficiala este araba ; limbi uzuale sunt folosite  limba franceza si engleza(in comert, presa, radioteleviziune). Administrativ, Libanul este impartit in 5 governorate numite « mohafazatas » : Beirut, Beka’, Libanul de Nord, Libanul de Sud, Muntele Liban. Ziua nationala este data de 22 noiembrie(aniversarea proclamarii independentei-1943). Moneda nationala este lira libaneza si este egala cu 100 de Piastres.
            Conoscut in Antichitate sub numele de Fenicia(cu orase-state stralucite precum Tyr, Sidon, Byblos si Ugarit), teritoriul Libanului este supus termporar, de-a lungul secolelor, autoritatii egiptene, asiriene, persane, seleucide, romane(63 i.e.n.), bizantine(395 e.n.), cruciate(sec.XI-XIII), turce(1516-1918). In pofida islamizarii, in Liban a supravietuit o importanta minoritate crestina(populatie maronita). Dupa primul razboi mondial, in urma destramarii Imperiului Otoman, Libanul, unit su Siria, este administrat, din 1920, in numele Ligii Natiunilor, de Franta. In 1926 este separat de Siria si proclamat, in cursul celui de-al doilea razboi mondial(la 22 noiembrie 1941), republica independenta(constituirea la 22 noiembrie 1943 a primului guvern national libanez), ramanand insa in continuare(pana in decembrie 1946) ocupat de trupele anglo-franceze. Libanul, participa in 1948-1949 la razboiul arabo-israelian, incheind in 1949 un armistitiu cu statul israelian. Dupa aceasta data, Libanul nu mai participa la conflicte militare arabo-israeliene, duce o politica de neutralitate si coexistenta pasnica si gazduieste un numar important de refugiati arabi palestinieni. Evenimentele militare si politice desfasurate incepand cu 1975 vor fi analizate in partea politica si militara a lucrarii.
            Libanul este o republica parlamentara, presedintele fiind ales prin vot indirect(de Adunarea Nationala) pe o perioada de 6 ani. Conform Constitutiei, presedintele trebuie sa fie un crestin maronit, primul-ministru sa fie un musulman sunit, iar cabinetul sa mentina proportia de 5 membri musulmani la 6 membri crestini.
            Reliful este reprezentat prin doua lanturi muntoase paralele cu tarmul mediteraneean, Muntii Liban(Jebel Liban), alcatuiti din roci dure(sisturi cristaline), culminand la 3 088 m in varful Qurnet es Sauda si Muntii Antiliban(Jebel esh Sharqi), constituiti din gresie, care culmineaza la 2 814 m in Muntele Hermon(Jebel esh Sheikh). Aceste doua lanturi muntoase inchid o depresiune fertila, Beka’, drenata de raul Litani. Muntii Liban domina o campie litorala ingusta si discontinua care insoteste un tarm aproape rectiliniu. Clima tarii este mediteraneeana, cu temperaturi medii care ating pe coasta si in depresiunea Beka’ pana la 32°C in iulie si 16°C, respectiv 10°C in ianuarie. Precipitatiile insumeaza 760-1 000 mm/an in zona montana si 380-640 mm/an in depresiunea Beka’. Muntii Antiliban sunt acoperiti de paduri de stejar, iar in masivul Al-Mukammal din nordul muntilor Liban se mai intalnesc paduri de cedru de Liban ; depresiunea Beka’ este acoperita cu vegetatie de stepa. Fauna cuprinde caprioara, pisica salbatica, jderul, iepurele si alte mamifere, precum si numeroase pasari, multe dintre ele migratoare(flamingo, pelicanul, cormoranul etc).
            Libanul are o economie bazata pe comert, activitatea financiara, turism si servicii. Agricultura este bazata pe irigatii si produce cereale, vita de vie, citrice, tutun si legume. Industria se afla in curs de dezvoltare si diversificare.

Qatar

            Denumirea oficiala araba a statului este Mashyaka Al-Qatar(Statul Qatar). Este situat in Asia de Sud-Vest, pe coasta Golfului Persic, in Peninsula Arabia, intre 24°30´-26°10´ latitudine nordica si 50°45´-51°40´ longitudine estica.
            Suprafata statului Qatar este de 11 400 km² si o populatie de 562 000 de locuitori(in 1996). Densitatea populatiei in aceasta tara este de 49 loc/km². Arabii reprezinta 56%, iranienii-23%, pakistanezi-7% din intreaga populatie. Circa ¾ din populatie se concentreaza in capitala, iar restul in cateva orase si asezari dispuse se-a lungul coastei.Majoritatea sunt de religie islamica-98%(musulmani wahabiti).
            Doha este capitala statului si este situata pe coasta orientala a tarii, in golful cu acelasi nume. Este atestat documentar pentru prima data in 1823 iar in 1916 devine capitala seicatului Qatar si cunoaste o rapida inflorire dupa cel de-al doilea razboi mondial, odata cu inceputul exploatarii zacamintelor petrolifere. Alte orase sunt Dukham, Waqra si Umm Sa’id
            Limba oficiala este araba. Administrativ este impartit in 9 municipalitati. Ziua nationala se aniverseaza la 3 septembrie(aniversarea proclamarii independentei. Moneda nationala este Qatar rialul.
            Teritoriul actual a fost mentionat pentru prima data in izvoarele istorice de Pliniu cel Batran(sec.I e.n.), teritoriul Qatarului, slab populat, este inglobat in secolul VII in Califatul Arab, in secolele XIII-XIV in Emiratul Bahrain, fiind ocupat apoi la incepului secolului XVII de portughezi. Seicatul de sine statator(cu capitala la Sabara) intemeiat in 1766, de catre beduinii condusii de familia al-Thani, este ocupat de Sultanatul Oman in 1810-1811, apoi este reconstituit in 1866. Aflat in 1872 sub suzeranitate otomana, la inceputul primului razboi mondial Qatarul este ocupat de trupe engleze si devine la 3 noiembrie 1916 de jure protectorat britanic.
            Qatarul este o monarhie absoluta, emirat ereditar, potrivit Constitutiei din 2 aprilie 1970. Constitutia reglementeaza succesiunea la tron in favoarea fiului actualului emir. Emirul Ahmad ibn Khalifa al-Thani este conducatorul in prezent al statului.
            Relieful monoton este dat de o campie desertica usor valurita. Clima, calda si secetoasa, nu permite nici un fel de culturi; fac exceptie micile oaze existente in lungul coastei, in care apare apa subterana. Singura vegetatie arborescenta o reprezinta curmalii din oaze. Dintre animale se remarca gazelele pitice. In Qatar se gaseste singura crescatorie din lume de gazele oryx.
            Economia tarii este bazata in totalitate pe petrol, care asigura majoritatea veniturilor statului.Detine importante resurse de gaze naturale.

Egipt

            Este situat in zona de contact a Africii si Asiei, intre 21°35´-31°35´ latitudine nordica si 25°-36° longitudine estica. Are ca vevini Marea Mediterana, Israel, Marea Rosie, Sudanul si Libia. Denumirea oficiala a statului este Republica Araba Egipt(Jumhuryia Misr Al-Garabiya).
            Populatia(in 1996) este de 64 200 000 de locuitori distribuiti pe un teritoriu de 1 000 000 de km². Densitatea medie este de 64 loc/km². Arabii au ponderea cea mai mare cu un procentaj de 98%(70 000 de arabi beduini), urmati de negri(in sud) si de europeni. 97% din intreaga populatie este concentrata in Valea si Delta Nilului. Religia de stat a Egiptului este islamismul(93% sunt musulmani suniti), 3% o reprezinta crestinii.
            Cairo(Al Qahira) este capitala acestui stat, situat la 25 de km de Delta Nilului, pe malul drept al fluviului si pe insulele Gezira si Roda. Are o populatie de 8 000 000 de locuitori. Este cele mai mare oras egiptean, african si arab. In primii ani dupa cucerire(641), arabii inalta in vecinatatea fortaretei bizantine Babylon localitatea Al Fustat, devenind capitala Egiptului musulman. Dinastia fatimida construieste in 969, la nord de Al Fustat(azi vechiul Cairo), un nou oras, care va deveni capitala statului. Capitala cunoaste in secolele X-XV o stralucita dezvoltare economica si culturala. Perioda de declin din timpul stapanirii otomane este urmata de o noua inflorire in secolul XX. Este cel mai important centru industrial al tarii tarii, principalul centru cultural-stiintific si unul dintre cele mai importante din Africa. Cairo are o multitudine de monumente care atrag milioane de turisti anual : cele 400 de moschei, intre care Moscheea Amr ibn el-As, Ibn-Tulun, Al-Azhar, Moscheea medresa a sultanului Hasan(1361); alte monumente aprtinand patrimoniului universal sunt Citadela, Statuia lui Ramses, Nilometrul de pe insula Roda. In apropiere, la Gizeh se afla piramidele lui Kheops, Khefren si Mykerinos dar si Marele Sfinx. Orase importante ale Egiptului : Alexandria, Gaza, Shubra el Khema, El Mahalla el Kubra, Tanta, Port Said si Assuan.
            Araba este limba oficiala in stat. Cea mai importanta limba semita, araba ia nastere in Peninsula Arabia de unde se raspandeste, in secolele VII-VIII, odata cu expansiunea araba in Orientul Mijlociu si Apropiat, in Africa de Nord si in Peninsula Iberica, devenind limba religioasa si literara a lumii musulmane. Limba araba foloseste din prima jumatate a mileniului I e.n. un alfabet propriu(cu scrierea de la dreapta la stanga). Limba vorbita a suferit influente diverse, indeosebi ale substratului, separandu-se in mai multe dialecte care se deosebesc in planul vocabularului si al foneticii de araba clasica ramasa limba literara. In Egipt se vorbeste azi un dialect propriu Africii de Nord. Tara este impartita in 25 de governorate. Ziua nationala a Egiptului se aniverseaza la 23 iulie, care coincide cu aniversarea revolutiei din 1952. Moneda nationala este lira egipteana si este egala cu 100 de piastres.
 

Kuwait

            Denumirea sa oficiala este Dawlat Al-Kuwait(statul Kuwait) si este asezat in Asia de Sud-Vest(Peninsula Arabia), in extremitatea de nord-vest a Golfului Persic, intre 28°47´-30°04´ latitudine nordica si 46º34´-48º18´ longitudine estica . Are va vecini Iraqul, Golful Persic si Arabia Saudita.
            Suprafata statului este relativ redusa, de doar 17 800 km² si o populatie de 1 531 000 locuitori(in 1996). Densitatea medie a populatiei este de 86 loc/km². Arabii constituie 95% din intreaga populatie ; se mai intalnesc persani si armeni. Populatia este concentrata in majoritatea sa in capitala si in imprejurimi ; restul ei se gaseste in special de-a lungul coastei sau in apropiere. 95% din populatie apartin islamismului(musulmani suniti si siiti).
            Capitala tarii este Al Kuwait si este situat pe tarmul de nord-vest al Golfului Persic. A fost fondat in secolul XVII si a cunoscut o lenta dezvoltare, accelerata brusc dupa al doilea razboi mondial in calitate de resedinta a emirilor. Orasul are o infatisare moderna. Monumente interesante ale capitalei sunt moscheile Ahmadi, Othman si Al-Shamlan, Palatul Sif(resedinta emirilor) si cladirile moderne ale Parlamentului si Universitatii. Orase importante sunt Hawalli, Salmiya, Faranawiya si Abraq Kheetan.
            Limba oficiala a tarii este araba(dialect propriu Peninsulei Arabia). Ziua nationala se serbeaza pe data de 25 februarie. Moneda nationala este dinarul kuweitian. Este impartit in 5 governorate din punct de vedere administrativ.
            Luat in stapanire de arabi in secolul VII, teritoriul Kuweitului iese din anonimat in secolul XVIII, odata cu imigrarea unor triburi arabe din Nejd si crearea de catre Al Sabah habu Abdullah a unui emirat vasal Imperiului Otoman. La sfarsitul secolului XIX influenta engleza este dominanta, impunandu-si de facto in 1899(oficial din 1914) protectoratul asupra statului. La inceputul anilor ’90, Kuweitul este invadat de Iraq, din dorinta de a exploata bogatele resurse de petrol existente pe teritoriul kuweitian.
            Kuweitul este o monarhie constitutionala, emirat ereditar. Nu exista o succesiune prestabilita, suveranul numindu-si un print mostenitor, in termen de un an de la urcarea pe tron din randul membrilor familiei regale. Printul si prim-ministrul al Kuweitului de azi este Saad al-Abdallah al-Salim al-Sabah(din 1978).
            Statul are un relief constituit dintr-un platou desertic nisipos de mica altitudine, intrerupt de dealuri putin inalte si de o ingusta campie litorala de-a lungul Golfului Persic. Tarmul este insotit de cateva mici insulite dintre care cea mai importanta este Failaka. Climatul este secetos, cu temperaturi medii anuale ce depasesc 24°C ; precipitatiile sunt extrem de sarace(sub 100 mm/an). Vegetatia este absenta sau, acolo unde este prezenta, foarte saraca.
            Economia Kuweitului este bazata pe bogate resurse de petrol si de gaze naturale. Produce curmale si pepeni galbeni.

Despre limbajul gesturilor in lumea araba

Limbajul corpului la arabi este complet diferit fata de populatia din vest. In Orientul Mijlociu conceptul de " spatiu privat " este putin cam "mic" ca in vest si poate putin vei simti ca spatiul personal iti este invadat.
Sunt foarte multe de discutat in acest aspect, dar voi incerca pe scurt sa fac o mica caracterizare a ceea ce nu trebuie facut si insemnatatea a unu anumit gest.

- Ai grija atunci cand intri in legatura cu o femeie , ai grija la felul cum te exprimi si cum te comporti ; fi sigur ca nu te holbezi sau initiezi un contact pshihic.

Mana pe inima - in prima faza pentru cei din vest , acest gest este folosit mai mult ca o expresie, pe cand la arabi acest gest inseamna respect si smerenie. Cateodata acest gest este combinat cu o usoara aplecare , care inseamna " Multumesc "

Scarpinatul barbiei - Scarpinatul sau tinutul barbiei sau a barbei indica faptul ca cineva se gandeste. Ar putea fi intelept din partea ta sa astepti pana acea persoana termina de gandit, inainte de a continua discutia, daca exista un moment de tacere.

Sarutatul - Sarutatul pe obraz intre prieteni de aceelsi este considerat normal si nu are nici o legatura cu homsexualitatea. Este un simbol al prieteniei si este obisnuit intre barbati.

Sarutul pe umar - Acesta este un alt fel de salut si este considerat un gest de respect. Este foarte folosit atunci cand un musulman se duce la Hajj ( pelerinajul la Makkah in Arabia Saudita)

Apucarea mainii - Tinutul manii pentru mai mult timp dupa ce s-a dat "noroc" este un gest de preietenie.

Imbratisarea - este foarte raspandita printre arabi, iar atunci cand un arab te imbratiseaza inseamna ca esti considerat un prieten credincios.

Refuzul atingerii - Daca un arab refuza a te atinge ( ex: a da mana cu tine...etc ) poate indica faptul ca nu esti considerat un om de incredere, sau poate neingrijit.

Holbatul in conversatie - Daca un arab te priveste fix in ochi atunci cand vorbesti, inseamna ca iti acorda toata atentia. Daca nu te priveste in ochi, atunci inseamna ca nu prea este interesat de ceea ce ii vorbesti. Retine aceasta si raspunde in aceelasi fel privindu-l drept in ochi.

Rontaitul degetelor - Daca un arab isi musca degetul drept, este un concept de a nu te place ca persoana, si este urmat de obicei de bombaneli si injuraturi.

Semnul foamei - Daca gestul de "foame" care este la noi cu mana pe piept este facut de un arab, inseamna ca esti considerat un mincinos.

Degetul pe nas - Aceasta inseamna ca o persoana intentioneaza a se ocupa de ceea ce ii vorbesti. Cateodata se mai pune degetul in barba sau cap ceea ce semnifica aceelsi lucru.

Cupa - Cand degetele sunt asezate unul in fata celuilatlt impreuna, formand un fel de "cupa" inseamna " Asteapta putin !" sau "Mai incet " - deobicei indica nerabdarea persoanei la viteza.

Plesnitura pe cap - Cand cineva isi palmuieste capul si in aceelasi timp "tataieste" inseamna NU sau indica faptul ca gresesti sau ca spui un neadevar.

Atingerea nasului - Vei vedea foarte des acest gest indeosebi printre arabii localnici emiratezi atingadu-si nasul de 3 ori si dandu-si noroc . Acesta este un salut traditional beduin.

Pocnitura din degete - acest gest facut cu mana dreapta inseamna a face semn cuiva pentru a se apropia sau a intra intr-o camera. Acest semn este probabil echivalent degetul folosit in vest si la noi pentru a chema pe cineva. Daca cumva te gandesti sa-l folosesti cand esti in Orientul Mijlociu, va trebui sa stii ca este considerat un gest nepoliticos.

Ce crede un musulman

1. Allah - Dumnezeu (Allah inseamna Dumnezeu in limba araba, la fel cum exista cuvintele Dumnezeu, God, Dieu, Dios, Elohim etc. si este Creatorul cerurilor, pamantului, oamenilor, Cel care trimite revelatii, Domnul nostru si Cel Caruia credinciosii se roaga) Preainaltul, si in faptul ca nu are soata, fii sau fiice, nimic nu este asemenea cu Allah, Este Unic in timp ce toate celelalte lucruri create sunt perechi; Allah este forta care este in spatele creatiei si care guverneaza lumea; legile naturii sunt legile Lui Allah nimic nu-i este necunoscut, nu cade o frunza fara ca Allah sa stie.

2. Ingeri lui Dumnezeu/Allah - fiinte fara sex, create din lumina, care nu se revolta impotriva vointei Lui Dumnezeu si Ii sunt cu desavarsire supusi; printre ingeri sunt si Gavriil, Mihai, Ingerul care va sufla in trambita la sfarsitul acestei lumi, ingerul care ia vietile oamenilor, ingerii care pazesc Raiul si Iadul, ingerii care ii insotesc pe oameni pe pamant etc. In Islam diavolii nu sunt dintre ingeri ci dintre Djini, fiinte create din foc, unii dintre ei sunt credinciosi, unii necredinciosi, satana sau diavolul fiind dintre acestia din urma.

3. Toti Profetii lui Dumnezeu. In Quran sunt mentionati 24 de profeti: Adam, Avraam, Moise, Noe, Iisus si Muhammad fiind dintre ei, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra tuturor profetilor. Este mentionat in Hadisuri sau Sunnah (traditia profetului Muhammad) ca Allah a trimis profeti tuturor natiilor in toate epocile, si ca au fost in numar de 124.000 sau 144.000 Dumnezeu stie mai bine.

4. Toate Scripturile trimise de Dumnezeu, sunt mentionate in Quran: Tora trimisa profetului Moise, Evanghelia trimisa profetului Iisus, Psalmii trimisi lui David si Qur-an-ul ultima revelatie trimisa lui Muhammad.
Mentionam si Suhuf sau foile trimise lui Avraam.

5. Ziua Judecatii in care Dumnezeu va reinvia pe oamenii si ii va judeca potrivit credintei si faptelor lor si ii va rasplati potrivit acestora cu Raiul - pentru credinciosi- iar cu Iadul - pentru necredinciosi.

6. Destin - al qadar tot ce se intampla se intampla cu voia lui Allah viata si moartea noastra sunt hotarate de Dumnezeu.

luni, 18 ianuarie 2010

Sarbatorile in Turcia

Sarbatorile musulmane sunt calculate pe baza unui calendar lunar si doar doua sarbatori religioase sunt sarbatorite oficial: Seker Bayrami, o sarbatoare ce tine trei zile la sfarsitul Ramadanului (o perioada de 30 de zile in care musulmanii tin post mancand si band doar dupa apusul soarelui) si Kurban Bayrami care sarbatoreste actul neimplinit de sacrificiu al lui Ibrahim asupra fiului sau, Ismael, la Muntele Moriah.

In comemorarea actului prin care Dumnezeu a permis lui Ibrahim sa sacrfice un miel in schimb fiecare familie turceasca, care isi permite o oaie cumpara una si o sacrifica imediat dupa rugaciunea de dimineata in ziua bayram - ului. Carnea animalului este imediat gatita de familie si prieteni.

In perioada Kurban Bayrami majoritatea bancilor sunt inchise o saptamana, mijloacele de transport in comun vor fi intotdeauna inghesuite iar camerele la hotel putine si scumpe.

Alte festivitati sunt cursele cu camile la mijlocul lui Ianuarie, in satul Selcuk, la sud de Izmir si Ziua Nationala a Suveranitatii, 23 aprilie, prima zi in care parlamentul republican s-a intrunit, in 1920.
Vara sunt nenumarate zile festive, ca de exemplu festivalul de lupte la inceputul lui Iunie de la Sarayici, aproape de Edirne; festivalul rustic Kafkasor, aproape de Artvin, in nord-estul Turciei in a treia saptamana din Iunie; Festivalul International de arte din Istambul, de la sfarsitul lui iunie, inceputul lui iulie, Festivalul de folclor si muzica din Bursa, la mijlocul lunii iulie si festivalul pepenilor rosii de la Diyarbakir, incepand cu mijlocul lunii septembrie.

joi, 14 ianuarie 2010

Cum gandesc musulmanii

Sondajul de opinie “Pew”: Cum gandesc musulmanii

de Daniel Pipes
New York Sun
27 Iunie 2006

Original în Engleză: [Pew Poll on] How Muslims Think
Traducerea în limba Română : Robert Radu Hervian

Cum gandesc musulmanii din intreaga lume ?

Atacand aceasta problemǎ, “Pew Research Center for the People & the Press” a iniţiat primǎvera aceasta o largǎ trecere in revistǎ a atitudinilor. Sub titlul : " Marea Diviziune : Cum se privesc unii pe altii ocidentalii si musulmanii ", s-au efectuat sondaje in randurile musulamnilor imparţiţi in douǎ grupe : 6 dintre ele in ţǎri cu o istoricǎ majoritate a populaţiei musulmane (Egipt, Indonezia, Iordania, Nigeria, Pakistan şi Turcia) şi alte 4 in acele ţǎri din Europa de Vest cu o populaţie musulmanǎ nouǎ şi minoritarǎ (Franţa, Germania, Anglia si Spania)

Raportul, care priveşte in intimitatea vederilor musulmane asupra vestului , a rezultat in rǎspunsuri dezamǎgitoare dar nu chiar suprinzǎtoare. Temele pot fi grupate in trei rubrici.

O inclinaţie spre teorii conspiraţonale : In nici mǎcar unul dintre sondajele efectuate in randul populaţiei musulmane nu se poate gǎsi o majoritate care sǎ creadǎ ca arabii au executat atacurile asupra Amercii din 11 Septembrie 2001. Proporţiile merg de la 15% care-i considerǎ pe arabi vinovaţi , in Pakistan, panǎ la 48% intre musulmanii francezi. Confirmand recentele tendinţe negative din Turcia, numǎrul turcilor care-i aratǎ cu degetul pe arabi a scǎzut la 16% azi faţǎ de 46% in 2002. Cu alte cuvinte in fiecare dintre aceste 10 comunitǎţi musulmane, majoritatea vede 11 Septembrie ca pe o farsǎ inventatǎ de guvernul American , Israel sau vreo altǎ agenţie.

De asemenea, musulmanii deţin importante prejudecǎţi asupra evreilor - opinii nefavorbile in proporţie de 28% in mijlocul musulmanilor francezi panǎ la 98% in Iordania (care in pofida unei monarhii moderate, are o majoritate de palestinieni arabi). In continuare, musulmanii , in anumite ţǎri (in special in Egipt si Iordania) privesc pe evrei ca pe nişte conspiratori, invinuindu-i de proastele relaţii dintre musulmani si occidentali.

Ce legǎturǎ au evreii cu Ierusalimul?

de Daniel Pipes

Paradisul

(Janna; Firdaws; Na'îm: "Locul de graţie"; Zakhruf: "Grădina înfloritoare"; Aden: "Eden - grădina originară a Lumii"; Duam: "Locul veşniciei"; Sidrat al-Muntaha: "Paradisul extrem" [al misticilor]).

Loc fantastic prezentat de Coran şi tradiţia islamică ca o parte a Lumii de Dincolo unde se adună sufletele musulmanilor pioşi. Ei vor găsi aici tot felul de avantaje materiale şi imateriale: pace (VI, 127; X, 25), fericire (III, 15; LVII, 20; LXXXIX, 28), adevăr (LIV, 53), veşnicie (XXV, 15), grădini, râuri, izvoare, fructe, straturi înflorite, băuturi, fecioare frumoase, Hurii, tineri, adolescenţi, paturi şi alte scaune pentru odihnă, veşminte şi podoabe.

Toate aceste bunuri se opun, în mod evident, simbolic şi concret bunurilor perisabile de Aici, de jos. Aşadar, Paradisul este o promisiune escatologică ce străbate toate surele Coranului; el apare impregnat în toate versetele.
Deşi nu este localizat cu precizie (evocarea unui loc fizic fiind strict metaforică), Paradisul simbolizează în acelaşi timp Lumea de Dincolo, dar şi Originea. Sub acest aspect, el apare drept incomensurabil şi nelimitat.
Paradisul este locul celor aleşi. Pentru a-l defini, cronicarii folosesc o terminologie specifică, împrumutată când din vocabularul arhitecturii celeste, când din limbajul mistic. "Eden", "Nemurire", "Naim" ("Locul starii complete de Bine"), "Refugiu", "Veşnicie", "Firdaws" (XVIII, 107; XXIII, 11), "Delicii" sau chiar Sidrat al-Muntaha ("Lotusul extremei limite"), echivalentul cornaic al Paradisului Suprem - sunt termenii care revin cel mai des în indicarea sa.

In sha 'Allah / InshAllah

(lit. "Dacă este (cu) voia lui Dumnezeu")

În felul ei, această formulă este unul din semnele adeziunii şi supunerii musulmanilor în faţa Dumnezeului Atotputernic.
Nu i se cunoaşte originea; deranjat de întrebările pe care evreii i le puneau referitor la Cei şapte Adormiţi, Mohamed ar fi promis să dea un răspuns în ziua următoare, fără a se prevala de voinţa divină (iradat Allah). Atunci, el a avut revelaţia versetului în care este oarecumva dojenit de Creatorul său: "Nu spune niciodată despre un lucru: "Îl voi face mâine", fără să adaugi: "De-o vrea Dumnezeu!"" (XVIII, 23-24) De atunci încolo nicio promisiune nu este făcută fără această formulă, insha'Allah, formulă de rezervă sau de condiţionare (istihnâ).
Totuşi, în Coran se folosesc şi alte formule apropiate. Voinţa virtuală a lui Dumnezeu este exprimată prin particularitatea law, echivalentă cu "dacă" (dacă Dumnezeu vrea...); toleranţa unui lucru este posibilă până în momentul în care Dumnezeu reacţionează. Ea este exprimată prin formula "illâ ma" (în măsura în care Dumnezeu vrea...).

Aspecte din istoria sufismului

de Eric Younès Geoffroy

Cuvântul sûfî nu figurează în scripturi (Coran, Hadîth), iar motivul ne este oferit de un maestru sufi din secolul al XI-lea, din vremea Profetului şi a Companionilor săi: „sufismul era, pe atunci, o realitate fără de nume; acum este un nume fără de realitate”, afirma el. Atunci când lumina profeţiei s-a îndepărtat, sfinţii musulmani – moştenitori [spirituali] ai profeţilor – au trebuit să înceapă să-şi asume rolul de îndrumători într-un mod din ce în ce mai perceptibil în societate.

Termenul de „sufism” pe care-l întrebuinţăm noi este traducerea celui arab, tasawwuf, care înseamnă literalmente „faptul de a purta un veşmânt din lână (sûf)”. Într-adevăr, se pare că aşa obişnuiau să procedeze primii asceţi musulmani şi, înaintea lor, profeţii. Au fost sugerate şi alte etimologii ale cuvântului sûfî, care desemnau când omul deplin „realizat”, când simplul adept al tasawwuf. Maeştrii oferă adesea o explicaţie spiritualistă: sufi este acela pe care Dumnezeu l-a purificat (sûfîa) de pasiunile propriului ego (nafs), acela, deci, pe care El l-a ales (istafâ, provenind din aceeaşi rădăcină), şi iată că începem deja să întrezărim ecuaţia care se va stabili implicit, în islam, între sufism şi sfinţenie. În paralel cu similitudinile fonetice, ştiinţa sibolismului numerelor conferă cuvântului sûfî aceeaşi valoare numerică pe care o are şi al-Hikma al-ilahiyya, „Înţelepciunea divină”. Sub acest aspect sufi este, aşadar, deţinătorul acestei înţelepciuni sau, altfel spus, acela care are acces la cunoaşterea lui Dumnezeu, la gnoză (al- ma’rifa).

Sunt autori care invocă şi o altă interpretare a cuvântului sûfî, ce îmbracă un caracter istoric sau, mai degrabă, unul metaistoric. Ea face să provină cuvântul sûfî din ahl al-suffa, „Oamenii Băncii” (sau „Oamenii Verandei”), care trăiau într-o desăvârşită austeritate la moscheea Profetului de la Medina şi cărora el le-ar fi împărtăşit o învăţătură mai specială. Împreună cu aceştia şi cu alţi câţiva Companioni, Profetul stabileşte prototipul relaţiei maestru-discipol (suhba) în islam. Legătura subtilă dintre yemenitul Uways al-Qaranî şi Profet, stabilită fără ca aceştia doi să se fi întâlnit vreodată, deschide porţile unui mod de iniţiere specific, denumit uwaysî. Ulterior, într-adevăr, numeroşi mistici vor afirma că au fost iniţiaţi de un maestru decedat – în unele cazuri de câteva secole – care se manifesta sub forma unei entităţi spirituale (rûhâniyya). După spusele maeştrilor, cei patru Califi „bine călăuziţi”, apropiaţi ai Profetului, au fost Poli care deţinuseră atât califatul exoteric, cât şi pe cel ezoteric; Abû Bakr şi ’Alî sunt, în principal, recunoscuţi drept două mari personalităţi spirituale care au transmis generaţiilor posterioare influxul iniţiatic (baraka) al Profetului.

Interiorizarea credinţei

Spiritualitatea islamică iniţială este marcată de surele apocaliptice din Coran, care, prin evocarea lor zguduitoare a dispariţiei acestei lumi şi a Zilei Judecăţii de Apoi, determină o atitudine de detaşare (zuhd) şi, legat de aceasta, de purificare a sufletului prin dobândirea de virtuţi spirituale. Atitudinea aceasta răspunde unui ideal larg răspândit în timpul primelor două secole ale Hegirei, iar ceea ce se trăia pe atunci era mai mult o interiorizare a credinţei decât un demers propriu-zis ezoteric. Hasan al-Basrî (m. 728) [din Basra, Irak] ilustrează cât se poate de bine această armonie prin completitudinea demersului său, îndreptat în acelaşi timp către ştiinţele exterioare şi spre renunţarea interioară. Centrul din Kufa, tot din Irak, se arată mai interesat de speculaţia doctrinală - fără îndoială sub influenţa şiismului care tocmai se năştea. În orice caz, în acest areal întâlnim pentru prima oară epitetul sûfî, aplicat unui anume Abû Hâshim (m. cca 777).

miercuri, 13 ianuarie 2010

Tătarii îl susţin pe Geoană, după ce Băsescu a declarat că a creştinat un musulman

Uniunea Democrată Tătară (UDT) recomandă musulmanilor să îl voteze pe Mircea Geoană în turul al doilea al prezidenţialelor, conform unui comunicat al UDT, care menţionează că Uniunea este deranjată de afirmaţia lui Traian Băsescu privind fapta frumoasă pe care a făcut-o când a creştinat un musulman.

Potrivit comunicatului remis miercuri agenţiei MEDIAFAX, în urma şedinţei extraordinare a Uniunii Democrate Tătare de luni, la iniţiativa preşedintelui filialei UDT Bucureşti, Sali Ernis, a fost aprobată prin vot susţinerea în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale a lui Mircea Geoană şi formularea unei recomandări musulmanilor să voteze cu liderul PSD.

"Am aşteptat o reacţie de la organizaţiile mai vechi şi poate mai în măsură decât noi în legătură cu cea mai «frumoasă» faptă a domnului preşedinte Traian Băsescu: «...am creştinat un copil musulman!» care deşi «prinde» foarte bine la electoratul român şi poate chiar este lăudabilă din punct de vedere ortodox ne deranjează din două puncte de vedere:

a) creştinarea unui musulman adult o vedem ca fiind liberă alegere a fiecărui om de a trăi credinţa în care simte, dar creştinarea unui copil care nu are puterea să aleagă, nu credem că este un gest lăudabil,

b) se acreditează ideea că acel copil a fost «salvat» prin creştinare de la soarta crudă de a fi musulman toată viaţa", se arată în comunicat.

Uniunea Democrată Tătară întreabă dacă oare a fi ortodox înseamnă a fi superior unui musulman şi pe baza căror criterii se poate face această apreciere.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, în confruntarea electorală organizată de IPP, răspunzând unei întrebări, că cea mai frumoasă faptă din viaţa lui este creştinarea unui copil musulman.

Sursa Mediafax

Carta musulmanilor din Europa, semnată la Bruxelles

Aproximativ 400 de grupuri de musulmani au semnat la Bruxelles, Carta musulmanilor din Europa, care prevede drepturile şi responsabilităţile acestei comunităţi în cadrul societăţii europene.

"Carta este un mesaj pentru guverne şi pentru restul societăţii, însă este adresat şi musumanilor din Europa", a spus Ibrahim Elzayat, purtătorul de cuvânt al Federaţiei Organizaţiilor Islamice din Europa (FOIE). "Ea descrie modul în care ar trebui să acţionăm, ca cetăţeni optimişti în societăţile în care trăim, astel încât să nu fim o ameninţare", a continuat el. Grupurile susţin că documentul va contribui la corectarea imaginilor negative ale Islamului şi va îmbunătăţi relaţiile dintre musulmani şi persoanele de alte confesiuni din Europa, relatează publicaţia electronică EUObserver.

Proiectul Cartei a fost demarat în 2000, când FOIE a lansat o dezbatere privind crearea unui astfel de document, însă atacurile asupra turnurilor gemene de la 11 septembrie 2001 din New York au fost un impuls pentru elaborarea documentului. FOIE a format un comitet pentru a realiza un proiect al Cartei în care să fie stabilite principiile generale pentru o mai bună înţelegere a Islamului de către non-musulmanii europeni şi paşii elementari care trebuie urmaţi pentru integrarea musulmanilor în societatea europeană.

Reprezentanţii Parlamentului eruopean au salutat Carta musulmanilor din Europa. "Carta reprezintă un cod de bună conduită pentru musulmanii din Europa, ceea ce îi determină să participe la construirea unei societăţi unite", a spus vicepreşedintele Parlamentului European, Mario Mauro.

Documentul conţine 26 de puncte, cu un număr de calauze menite să spulbere miturile privind legăturile dintre Islam şi violenţă, dar şi să clarifice semnificaţia unor termeni precum "jihad". În accepţiunea documentului, "termenul Jihad întâlnit în textele islamice, înseamnă să depui toate eforturile pentru bine, începând de la reanalizarea propriei persoane până la propovăduirea adevărului şi justiţiei în rândul oamenilor".

Sursa Mediafax

Controversatul roman "The Jewel of Medina" a fost publicat în Statele Unite

Romanul "The Jewel of Medina", despre relaţia profetului Mohamed cu soţia sa, A'isha, a fost publicat în Statele Unite de editura Beaufort Books, după ce, iniţial, editura Random House a refuzat tipărirea cărţii de teamă că ar genera reacţii violente din partea comunităţii musulmane, informează BBC.

Potrivit sursei citate, autoarea Sherry Jones, al cărei roman de debut, "The Jewel of Medina", a stârnit numeroase controverse încă dinainte de publicare, nu este sigură că opera sa va fi publicată şi în Marea Britanie.

Astfel, romanul, respins iniţial de Random House, a fost publicat în SUA de editura Beaufort Books, înainte de termenul planificat iniţial, ca reacţie la faptul că biroul editorului britanic Gibson Square Books a fost atacat luna trecută.

Atunci, trei bărbaţi aparţinând comunităţii musulmane au fost arestaţi în urma unui schimb de focuri - Ali Beheshti, în vârstă de 40 de ani, Abrar Mirza, în vârstă de 22 de ani, şi Abbas Taj. Aceştia vor rămâne în custodia poliţiei britanice până pe 17 octombrie.

Reprezentanţii editurii Beaufort Books, care au "grăbit" apariţia romanului, au declarat că acţiunea are ca scop afirmarea meritelor literare ale volumului, înainte ca acestea să fie acaparate total de politizarea religioasă.

"Am simţit că aşa este mai bine pentru toată lumea... pentru a putea orienta dezbaterile de la temerile editurilor şi suspiciuni de posibile acte de terorism la o conversaţie centrată pe meritele reale ale cărţii", a declarat Eric Kampmann, preşedintele Beaufort.

Anterior, reprezentanţii editurii Random House au declarat că au fost sfătuiţi să anuleze proiectul de publicare a cărţii pentru că aceasta ar putea fi considerată ofensatoare de către comunitatea musulmană.

În 2006, numeroase revolte au izbucnit în ţările musulmane din cauza apariţiei unor caricaturi ale profetului Mohamed într-o publicaţie din Danemarca.

Salman Rushdie - autorul "Versetelor satanice", una dintre cele mai controversate cărţi din istorie, pentru care scriitorul a fost condamnat la moarte printr-un decret religios (fatwa) - a atacat editura Random House pentru că a refuzat să publice romanul "The Jewel Of Medina" în Statele Unite.

Rushdie s-a declarat "dezamăgit" că Random House a scos de la tipar romanul lui Sherry Jones de teama unor represalii din partea grupurilor islamice.

El a precizat că "aceasta este o formă de cenzură prin frică şi stabileşte un precedent grav".

Mediafax