tag:blogger.com,1999:blog-54062340246091007062023-11-15T06:36:16.709-08:00Despre IslamPentru mulţi dintre noi, religia ocupă un loc foarte important in viaţa de zi cu zi. Ca şi raspăndire şi numar de adepţi, islamul ocupă locul doi în lume.
Ne propunem sa oferim informaţii, ştiri şi alte aspecte legate de islam şi musulmani.Unknownnoreply@blogger.comBlogger41125tag:blogger.com,1999:blog-5406234024609100706.post-7467845007242182952010-01-25T23:59:00.000-08:002010-01-26T00:01:50.104-08:00În fapt, nu e o confruntare dintre civilizaţii, ci un dialog între ele?<b>Dle prof. Dr. Mihai Maxim, sunteţi un mare cunoscător al islamului, un nume de rezonanţă internaţională. Permiteţi-mi să vă întreb aşadar ce credeţi că ne desparte pe noi, creştinii, de lumea musulmană şi ce ar trebui să ştim despre această lume pentru ca ea, date fiind circumstanţele actuale, să nu fie o sperietoare pentru noi?</b><b><br />
</b><br />
Întrebarea dvs. mă descumpăneşte. Şi iată de ce: am trăit 10 ani în Turcia, ţară musulmană în proporţie de peste 90%, şi în tot acest timp am fost obişnuit să mă gândesc la ceea ce ne uneşte pe noi, creştinii şi musulmanii, şi nu la ceea ce ne desparte. E adevărat, eu am lucrat în mediul universitar, dar n-am stat închis într-un turn de fildeş, ci, prin forţa lucrurilor, am coborât şi în lumea de pe stradă, în bazare, mijloace de transport în comun etc. Mai mult: la casa de oaspeţi a Universităţii din Istanbul, unde am rezidat în ultimii 7 ani, am convieţuit cu un bătrân de peste 70 de ani, unchiul Mehmet, cu studii elementare, electrician, şi paznic, scrupulos în îndeplinirea îndatoriilor sale de musulman şi care, în unele seri de restrişte, îşi scotea cavalul, mângâindu-mi sufletul. Ei bine, în toţi aceşti ani nu s-a pus nici o dată problema, nici la nivelul profesorilor, nici la nivelul unchiului Mehmet, că ar exista între noi deosebiri religioase atât de mari, încât să părem oameni diferiţi. Poate doar lungul post al Ramazanului, cu abstinenţă de la mâncare, băutură şi fumat, de la răsăritul până la apusul soarelui, timp de o lună de zile, ne aducea aminte de unele diferenţe dintre noi, deşi, pe de o parte, şi noi, creştinii, avem tradiţia posturilor, iar, pe de altă parte, destul de mulţi profesori şi membri ai personalului administraţiei de la Istanbul nu ţineau cu stricteţe acest post al Ramazanului, întâlnindu-se şi în această perioadă normal la cantină.<br />
<br />
<a name='more'></a><br />
<br />
Deşi unchiul Mehmet n-a pus în toată viaţa lui nici o singură picătură de alcool în gură şi n-a gustat niciodată carne de porc, nu l-am văzut vreodată reproşând cuiva că bea o bere sau că mănâncă şi carne spurcată. Dimpotrivă, cu mult respect şi înţelegere, mă întreba uneori de echivalentul creştin al cutărui obicei musulman, constatând, în final, cu mintea lui simplă, dar deschisă, că acelaşi Dumnezeu (Allah) are grijă de toţi şi ne observă pe toţi, indiferent de obiceiurile noastre religioase.<br />
<br />
Deci aşa se pune problema diferenţelor religioase la nivelul omului de rând. E treaba teologilor creştini sau musulmani (ulema) să discute despre diferenţele existente între religiile lor şi să aducă, fiecare, argumente despre superioritatea propriei credinţe.<br />
<br />
La fel se pune şi problema diferenţelor naţionale. La nivelul omului de pe stradă român sau ungur, rus sau turc, bătrân sau tânăr, cu studii înalte sau neinstruit, dar necontaminat de otrava politicii şi a propagandei, care reflectă interesele ascunse ale unui grup sau grupuri elitiste, la acest nivel deci, nu sunt exacerbate diferenţele naţionale (şi religioase), oamenii convieţuiesc paşnic, în bună înţelegere, n-au nimic de împărţit. O dovadă în plus că aşa stau lucrurile ne-o furnizează cercetarea comparativă a imaginii turcului în folclorul românesc din zona Dunării (deci la nivel popular) şi în cronistica românească (aşadar la nivelul elitei), în primul caz, avem de-a face cu o imagine ponderată, care recunoaşte turcului calităţi şi defecte, în cel de-al doilea caz, avem de-a face numai cu defecte (rolul evident al propagandei religioase şi al intereselor elitei). Imaginea echilibrată la nivelul folclorului este confirmată astăzi în Dobrogea, unde fiecare român (obişnuit) vă va spune (despre turcul obişnuit) că acesta este corect, cinstit, curajos şi extrem de fidel prietenului şi cuvântului dat.<br />
<br />
Ce s-a întâmplat după 11 septembrie? <br />
<br />
La nivel popular, departe de politică şi propagandă, lucrurile au rămas neschimbate. Dar acolo şi în măsura în care intervine politica (intervin interesele materiale), lucrurile se schimbă. <br />
<br />
Primele reacţii de după 11 septembrie ale unor lideri occidentali au fost dure la adresa islamului: o civilizaţie înapoiată, terorismul islamic etc. Gafa a fost imensă. Civilizaţia islamică nu poate fi confundată cu civilizaţia teroriştilor, djihadul nu trebuie înţeles ca război permanent împotriva celor de altă credinţă, ci mai ales ca o acţiune continuă de purificare, în primul rând spirituală şi mai ales împotriva ereticilor din interior (djihadul major) şi doar în al doilea rând ca o acţiune manu militari (djihadul minor). Nu poate fi vorba de o confruntare de civilizaţii, potrivit unei false alarme. N-au fost depistaţi terorişti produşi de civilizaţia creştin-occidentală trecuţi la islam? Nu sunt cunoscute mari personalităţi musulmane, produse autentice ale civilizaţiei islamice, care condamnă energic acţiunile teroriste? Limbajul tranşant, acuzaţiile la adresa islamului au trebuit să fie repede abandonate.<br />
<br />
În realitate, nu se confruntă civilizaţiile, religiile, ci doar interesele. Care interese? <br />
<br />
Cu cele 1,3 miliarde de credincioşi, islamul constituie cea mai răspândită religie de pe glob. Dar nu acest lucru e atât de important. Mai important, mult mai important, e faptul că în mâinile musulmanilor se află 2/3 din petrolul lumii. <br />
<br />
Aşadar, pe de o parte, marile companii occidentale sunt interesate să pună stăpânire pe acest petrol, pe de altă parte, elita ?petro-islamului? nu renunţă uşor la această situaţie (nu e oare grăitor că Ben Laden este un miliardar provenind din cea mai bogată în petrol ţară musulmană?). <br />
<br />
Conflictul a îmbrăcat însă după un scenariu atât de vechi în istorie haine religioase, sentimentale. De ce Al Qaeda lui Ben Laden n-a lovit marea catedrală catolică din New York (cea mai mare din Occident, un splendid simbol al Creştinătăţii catolice)? În mod declarat, Ben Laden a vrut să lovească altceva: Twin Towers, simbolul Americii de afaceri, comerciale, adevăratul Centru al Comerţului mondial (World Trade Center).<br />
<br />
În acest context, trebuie să ne întrebăm: care islam şi pentru cine constituie el o sperietoare, cum spuneţi dvs.? Or, răspunsul l-am văzut deja: islamul petro-miliardarilor pentru Creştinătatea marilor companii petroliere.<br />
<br />
O situaţie aparte o reprezintă musulmanii atacurilor sinucigaşe din teritoriile palestiniene. Sunt ei cu adevărat reprezentativi pentru islam? Sunt acţiunile lor autentice sacrificii pentru cauza islamului sau simple acte teroriste? La prima întrebare trebuie răspuns că autorii acestor acte sinucigaşe, cărora le cad victimă în primul rând oameni nevinovaţi, între care ar putea fi şi musulmani, nu sunt oameni obişnuiţi, de pe stradă. Statisticile arată că ei sunt tineri cu studii superioare sau urmând studii superioare, deci oameni supuşi şi câştigaţi unei puternice propagande a elitei, care susţine că nobila cauză a eliberării de sub dominaţia Israelului justifică întrebuinţarea oricăror mijloace. Or, doctrina Scopul scuză mijloacele nu e nouă. Adevăratul islam nu aprobă o asemenea doctrină, asemenea mijloace violente. În spatele acestei acţiuni se ascund, în fapt, interesele anumitor grupuri şi persoane (în primul rând din organizaţia Hamas, dar şi din OEP). Avem deci de-a face cu acte teroriste, care nu trebuie asociate islamului autentic.<br />
<br />
Aşadar, revenind la întrebarea dvs. iniţială, trebuie să conchidem că ceea ce ne desparte pe noi, creştinii, de lumea musulmană nu o constituie credinţa în sine, cu ritualul său specific, ci interesele pragmatice ale elitelor (cercurilor conducătoare) dintr-o parte sau alta, în ciuda folosirii unui limbaj sentimental înşelător. <br />
<br />
<b>Foarte mulţi musulmani afirmă că religia lor este cea mai tolerantă şi că, prin însăşi cartea fundamentală a islamului Coranul ei chiar acceptă celelalte două popoare, pe evrei şi creştini. În aceste condiţii cum se face că tocmai musulmanii au devenit o ameninţare pentru întreaga lume? </b><br />
<br />
În lumina celor spuse mai înainte, nu se poate afirma că musulmanii constituie o ameninţare pentru întreaga lume. Nu se poate vorbi la modul general, nediferenţiat, de musulmani oameni paşnici (în copleşitoarea lor majoritate) sau terorişti după cum nu se poate supune islamul restului lumii (lume, care e ea însăşi foarte diferenţiată ca avere şi poziţie socială).<br />
<b><br />
Care ar fi aşadar deosebirea dintre un credincios musulman şi un extremist fundamentalist islamic? </b><br />
<br />
Deosebirea aţi menţionat-o chiar dvs. Un fundamentalist este un extremist, cu tot ceea ce înseamnă aceasta: fanatism, intoleranţă, respingerea dialogului. Foarte grav este faptul că acum aceşti extremişti au la dispoziţie imense resurse financiare şi mijloace de distrugere în masă (arme biologice, chimice, nucleare).<br />
<br />
<b>În multe dintre ţările lumii actuale religia islamică a fost ridicată la nivel de politică de stat. Cum poate fi explicată această compatibilitate între politică şi principiile islamului?<br />
</b>Din punct de vedere formal nu este aici nici o incompatibilitate. La începuturile sale, Comunitatea islamică (umma) era una şi aceeaşi cu statul (Lawlat). După moartea Profetului Muhammad (632), urmaşii săi (califii) au continuat să fie atât lideri spirituali, cât şi conducători de stat (temporali). Legea canonică (sharia), având ca principal suport Coranul, a continuat să reglementeze toate aspectele vieţii sociale. Începând însă din secolul al X-lea, s-au format treptat mai multe califate, iar alături de califul-şef spiritual a apărut şi sultanul-conducător temporal (sultanatul selgiuchid, sultanatul mameluc). Această dualitate a puterii a fost lichidată de către otomani după 1517, când sultanul otoman a devenit şi lider spiritual (calif), deşi nu a ţinut să-şi atribuie acest titlu, devalorizat între timp. Specific Imperiului Otoman a fost însă şi ponderea destul de însemnată deţinută de Kanun (lex principis, legea sultanală, laică) alături şi uneori chiar în opoziţie cu cea canonică (sharia, în turcă: şeriat). Aşadar, statele musulmane au rămas totdeauna state teocratice, dar prezenţa Kanun-ului la otomani, încă din perioada medievală, precum şi eforturile de occidentalizare întreprinse după 1718, au pregătit terenul marilor reforme atatürkiste de după 1923. Rezultatul? Turcia a devenit primul stat islamic în care religia a fost despărţită de stat, adoptând modelul occidental.<br />
<br />
Proclamarea republicilor islamice (Iran, Libia etc.) înseamnă întoarcerea la islamul originar, în care statul şi religia sunt nedespărţite, iar legea atotstăpânitoare este sharia. Nu e o incompatibilitate cu Timpul: au trecut circa 1400 de ani de la apariţia Coranului (ca principală componenţă a shariei), or, între timp, realităţile şi oamenii s-au schimbat, atât în lume, cât şi în ţările respective, prevederi legale de acum 1400 de ani nu mai pot fi aplicate astăzi ca atunci.<br />
<br />
Din acest punct de vedere, dacă e să comparăm în mod obiectiv şi detaşat islamul şi creştinismul, trebuie să constatăm un anume imobilism al celui dintâi în comparaţie cu dinamismul celui de-al doilea. De altfel, în mod formal, Muhammad a condamnat inovaţiile (bidat), considerate ca eretice. De aceea, până târziu în secolul al XIX-lea (epoca marilor reforme Tanzimat), sultanii otomani au evitat cu grijă termenul de nou în legătură cu instituţiile şi principiile nou introduse. Pe de altă parte, este adevărat (au recunoscut-o Voltaire sau Mircea Eliade) că islamul, fiind o religie mai recentă, este şi mai democratic, şi mai simplu: bogaţii sunt obligaţi să dea o parte din avere pentru săraci (obligaţia zekăt) şi să elibereze un număr de robi, nu există biserică şi nici sacerdoţiu, fiecare musulman este propriul său preot, trecerea la islam este foarte simplă (e suficientă pronunţarea mărturiei de credinţă shahada), procedurile judiciare sunt foarte rapide etc.). În fine, islamul nu a cunoscut practica vânzării de indulgenţe pentru răscumpărarea păcatelor, după cum n-a cunoscut instituţii de genul Inchiziţiei.<br />
<br />
<b>Astăzi mai mult ca oricând relaţia dintre islam şi Occident constituie obiectul unor vaste dispute. Pe de o parte islamul a fost asociat cu terorismul, cu intoleranţa, încălcarea îndeosebi a drepturilor femeilor şi a libertăţilor civile, pe de altă parte ? numeroşi musulmani au tendinţa să considere Occidentul prin prisma trecutului lui colonial. Dvs. ca cercetător cu viză de reşedinţă în România şi în Turcia cum vedeţi această controversă?</b><br />
<b><br />
</b><br />
Într-adevăr, după 11 septembrie asistăm, în special în Vest, la o explozie de dezbateri pe tema Islam?Occident. Am asistat şi eu la unele din ele şi trebuie să spun că intenţia organizatorilor a fost aceea de a ne cunoaşte şi deci înţelege mai bine unul pe celălalt. În fapt, nu e o confruntare de civilizaţii, ci un dialog între ele. Noi, românii, care de la Cantemir încoace au dovedit lumii că avem vocaţia acestui dialog, nu putem decât să îmbrăţişăm şi să susţinem ideea acestei dezbateri-dialog. Sunt convins că, drept rezultat, raportul islam-Occident se va dovedi o falsă controversă. Cu condiţia ca asemenea discuţii generoase (fără exclamaţii şi fără etichetări), să nu fie influenţate, din umbră, de interese politico-financiare.<br />
<br />
Oricum, cazul Turciei musulmane, care a adoptat modelul occidental, stă mărturie netăgăduită faptului că islamul şi Occidentul pot convieţui foarte bine în aceeaşi societate. <br />
<br />
<b>Federico Mayor, fost director general UNESCO spunea: pentru a învăţa toleranţa trebuie să cunoşti bine rădăcinile intoleranţei. După 11 septembrie, se pare, interesul pentru lumea islamică a crescut în Occident. Dle profesor, din câte ştiu v-aţi întors recent de la Veneţia unde aţi ţinut un curs despre islam. Ne puteţi spune cum aţi reuşit să fiţi interpret între cele două civilizaţii? </b><br />
<br />
Da, am ţinut la Universitatea din Veneţia un curs de limbă şi istorie otomană, care va continua în anii următori şi care se va extinde şi la Universităţile din Roma şi Napoli. Am constatat, într-adevăr, o creştere fără precedent a interesului pentru lumea islamică. Atât la Universitate, cât şi în conferinţele publice de la Roma şi Veneţia, mi s-au cerut detalii despre islamul otoman. Trebuie să spun că datele furnizate de mine despre toleranţa otomană au şocat pe cei neavizaţi. Pentru comparaţie, am arătat că la 1761 un general creştin a distrus cu tunul cca 150 de mănăstiri creştine (e vorba de isprava generalului Adolf Buccow, exprimând interesele catolicismului habsburgic împotriva românilor ortodocşi din Transilvania), în timp ce otomanii musulmani n-au procedat nicicând astfel nici la nordul, nici la sudul Dunării faţă de creştini. Cât priveşte atitudinea faţă de evrei, în vreme ce Spania catolică i-a expulzat la 1492 sau i-a convertit cu forţa, statul otoman i-a primit fără probleme şi le-a asigurat condiţii de viaţă autonomă, pe care ei au ştiut să le fructifice în prosperitate.<br />
<br />
Poţi fi un bun interpret al celor două civilizaţii dacă le cunoaşteţi foarte bune din interiorul lor şi dacă le judeci sine ira et studio. <br />
<br />
<b>Este ştiut faptul că Occidentul are o putere de atracţie foarte puternică. Cât de valabil e acest lucru printre acei musulmani de la Universitatea din Istanbul unde lucraţi de mai mulţi ani?</b><br />
<br />
Într-adevăr, Occidentul exercită o mare atracţie asupra tineretului universitar din Turcia. Dar acest lucru nu e o noutate. Această atracţie a început, cum spuneam, încă de la 1718, dar în special din anii 20-30 ai secolului al XIX-lea, când sultanul reformator Mahmud al II-lea a înfiinţat un Birou de Traduceri (Tercüme Odasî), în locul dragomanatului, cu tineri specializaţi în cunoaşterea limbilor occidentale, şi o Academie militară, ai cărei absolvenţi au fost trimişi, cu sutele, în Occident. La 1868, Abdiilâziz I (care în anul precedent întreprinsese un voiaj în Occident) a fondat faimosul liceu Galatasaray, cu cursurile în limba franceză şi cu elevi recrutaţi indiferent de naţionalitate şi religie.<br />
<br />
Este important de precizat că armata, care a fost odinioară instituţia de bază a Imperiului Otoman, a devenit în Turcia republicană, fondată de marele om de stat Mustafa Kemal Atatürk, garantul laicismului, lucru prevăzut în chip explicit în Constituţie. Or, cadrele superioare ale acestei armate s-au format în Occident sau în instituţii militare de tip occidental din Turcia. <br />
<br />
Bunăoară, acum câţiva ani, când Partidul islamist Refah (al Prosperităţii), a câştigat alegerile şi ameninţa cu introducerea şeriatului şi transhumarea Turciei într-o republică islamică de tipul Iranului, armata a intervenit, provocând căderea acestui guvern. În adevăr, am putut observa în acei ani o creştere rapidă a influenţei islamului în universităţi şi licee, tot mai multe tinere studente sau eleve schimbându-şi vestimentaţia modernă cu cea tradiţional musulmană, în timp ce panourile, presa, radioul, televiziunea au fost invadate (s-a spus: cu ajutorul petro-dolarilor) de o foarte activă propagandă islamistă.<br />
<br />
Între timp, ca urmare a intervenţiei armatei, lucrurile au revenit la normal. Adaug că o nouă atracţie a modelului occidental o constituie recent înfiinţatele universităţi particulare în engleză (Biekent, Koč, Sabanci etc.) sau franceză (Galatasaray). Sunt universităţi fondate de cei mai bogaţi oameni de afaceri turci, care au ţinut ca universitatea lor să fie un colţ de Americă, o părticică din Franţa, cu cadre didactice aduse din Occident şi cu acelaşi curriculum. Pe de altă parte, numeroase burse universitare sau post-universitare (pentru masterat sau doctorat) sunt oferite, pe diverse canale, tinerilor turci, pentru marile universităţi din Occident.<br />
<br />
N-aş putea spune că se observă o diminuare a puterii de atracţie a Occidentului în urma atacurilor de la 11 septembrie. <br />
<br />
<b>Există opinii intens vehiculate în ultimul timp că în cel mult 30 de ani va fi creat un stat islamic mondial. Care este opinia dvs. dle profesor Mihai Maxim? </b><br />
<br />
Nu cred într-un asemenea scenariu. Pe de o parte, pentru că lumea islamică se poate deschide tot mai mult valorilor occidentale, după modelul Turciei şi Egiptului (ţări cu mare greutate în Organizaţia Conferinţei Islamice); pe de altă parte, pentru că Occidentul are inepuizabile resurse de regenerare, care-i vor mări puterea de atracţie. În fine, Internetul, globalizarea va face ca cele două civilizaţii să se cunoască mai bine, deci să se înţeleagă mai bine.<br />
<br />
Vă mulţumesc.<br />
<br />
Interviu de <br />
Eugenia Guzun<br />
Sursa: <a href="http://www.sud-est.md/numere/20020709/article_11/">Revista "Sud-Est"</a>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5406234024609100706.post-20222728520434226002010-01-25T23:42:00.000-08:002010-01-25T23:42:16.474-08:00Islam Religia PăciiMusulmanii se laudă cu religia lor Islamică spunând că este „Religia Păcii” dar dacă analizăm puțin așa zisa religie a păcii vom observa ca este defapt religia terorii și că este destul de similară cu religia iudaică a evreilor. La fel ca și evreii, musulmanii dacă ar putea, ar omorâ pe toată lumea. Deși evreii nu sunt prieteni cu arabii și se consideră dușmani de moarte în Orientul Mijlociu, ambii fac parte din aceeași rasă, Rasa Semită. În Europa însă, există totuși o alianță puternică între evrei și arabi, ambii luptând împotriva Creștinismului și a oamenilor cu ascendență europeană în general fie că sunt creștini, altă religie sau ateiști.<br />
<a name='more'></a><br />
<br />
Urmează câteva citate șocante dar adevărate din Coran, cartea sfâtă a arabilor și a tuturor practicanților religiei Islamice.<br />
<br />
Bukhari:V2B23N414 „Profetul este boala sa fatală, „Allah i-a blestemat pe Evrei și pe Creștini pentru că ei au făcut din mormintele profeților lor, locuri de rugăciune.”<br />
<br />
Bukhari:V4B52N44 „Un om a venit la Apostolul lui Allah (Mohamed) și a spus, „Învață-mă să fac o faptă care să rezulte Jihadul în recompensă.” El a răspuns „Nu găsesc o astfel de faptă.”<br />
<br />
Bukhari 49:857 „Cel care face pace între oameni prin a inventa informații bune sau prin a spune lucruri bune, nu este un mincinos.”<br />
<br />
Bukhari 52:269 – „Profetul a spus, „războiul este înșelăciune.” Acest verset este scos din contextul în care oamenii lui Mohamed au omorât pe Usayr ibn Zarim împreună cu 30 de oameni ai săi deși promisese că îi va lăsa să treacă în siguranță.<br />
<br />
Bukhari 52:271 – În acest verset scrie despre uciderea unui poet, Ka’b bin al-Ashraf la insistențele lui Mohamed. Bărbatul care s-a oferit voluntar pentru asasinare a folosit minciuna pentru a căpăta încrederea lui Ka’b, pretinzând că s-a întors împotriva lui Mahomed. Aceste minciuni au făcut victima să iasă din fortăreața sa, după care a fost măcelărit deși s-a luptat cu tărie pentru viața sa.<br />
<br />
Bukhari (84:64-65) – „Ali confrmă că minciuna este permisă pentru a putea păcăli un inamic.”<br />
<br />
Hadith 4:52:196 „Apostolul lui Allah a spus: “Mi s-a poruncit să mă lupt cu oamenii până vor soune, “Nimeni nu are dreptul de a fi venerat în afară de Allah”, iar cine spune – nimeni nu are dreptul de a fi venerat în afară de Allah – unei asemenea persoane îi voi salva eu viaţa şi averea după legea islamică, iar socotelile sale vor fi cu Allah, care îl va ierta sau pedepsi.”<br />
<br />
Ishaq:250 „Transformarea bestială a avut loc când Allah i-a transformat pe evrei în maimuțe disprețuite.”<br />
<br />
Koran 2:59 „Cei care nu se supun legii (Evreii) au schimbat și murdărit cuvântul care le-a fost spus într-un cuvânt distorsionat; iar noi vom trimite o pandemie din rai peste ei pentru faptele lor rele.”<br />
<br />
Koran 2:64 „Dar voi (Evreilor) v-ati intors la cuvantul vostru și ați devenit ratați pierduți. Deci deveniți maimuțe, disprețuite și urâte. Am făcut un exemplu din voi.”<br />
<br />
Koran 2:216 „Jihadul vă este dat vouă (musulmanilor), deși vă displace. Dar este posibil să vă displacă un lucru care este bun pentru voi și să vă placă un lucru care este rău pentru voi. Dar Allah știe, iar voi nu știți.”<br />
<br />
Koran 2:225 – „Allah nu îți va cere socoteală dacă nu te ții de jurămintele tale, ci de intențiile din inima ta.”<br />
<br />
Koran 3:28 „În acest verset musulmanilor li se ordonă să nu își facă prieteni din non-musulmani, decât dacă este nevoie pentru a se apăra.”<br />
<br />
Koran 3:54 – „Și ei (infidelii) au complotat, și Allah a complotat (împotriva lor): iar Allah e cel mai bun în comploturi.”<br />
<br />
Koran 4:55 „Suficient pentru Evreu este focul arzănd!”<br />
<br />
Koran 5:17 „Adevărul este că ei sunt necredincioși și infideli care zic, „Mesia, fiul Mariei este un zeu.”<br />
<br />
Koran 5:33 „Pedeapsa pentru cei care se opun lui Allah și mesagerului său este execuția sau crucificarea sau tăierea mâinilor și a picioarelor ale părților care se opun sau exilarea din țară.”<br />
<br />
Koran 5:72 „Cu siguranță ei sunt infideli și blasfemiatori care zic: „Iisus este un zeu, Mesia, fiul Mariei.” Dar Mesia a spus doar: „O copiii Israelului! Să vă închinați lui Allah, zeul meu și al vostru.”<br />
<br />
Koran 5:73 „Cu siguranță sunt necredincioși și blasfemiatori care zic: „Dumnezeu este unul din trei din Trinitate pentru ca nu există Ilah cu excepția Unuia, Allah. Dacă nu se dezic de această blasfemie, o mare suferință va cădea asupra lor drept pedeapsă – necredincioșii vor suferi o moarte dureroasă.”<br />
<br />
Koran 8:12 „Capul acestora și vârfurile degetelor vor fi tăiate.”<br />
<br />
Koran 8:39 „Deci luptă cu ei până nu mai există niciun Fitnah (non-musulman) și toți se supun doar lui Allah (în toată lumea).”<br />
<br />
Koran 8:50 „Dacă poți vedea când îngerii iau sufletele necredincioșilor la moarte. Cum îi lovesc și în față și în spate și spun „Simte gustul pedepsei flăcărilor blestemate.”<br />
<br />
Koran 9:29 „Luptă împotriva celor care nu cred până când se vor supune cu toții, punându-i să plătească taxă de protecție în supunere.”<br />
<br />
Koran 9:3 „Allah și mesagerul său (Mohamde) nu au nicio obligație pentru idolatori…”<br />
<br />
Koran 9:5 „Luptă și omoară necredincioșii oriunde îi găsești, i-ai captivi, hărțuiește-i, stai la până și folosește orice strategie de război.”<br />
<br />
Koran 9:112 „Credincioșii luptă pentru cauza lui Allah – ei măcelăresc și sunt măcelăriți, omoară și sunt omorâți.”<br />
<br />
Koran 16: 106 – „Sub anumite circumstante musulmanii pot minți.”<br />
<br />
Koran 33:37 „O, profetule, îți aduci aminte când ai spus celui (Zayed, fiul adoptiv al profetului Mohamed) care atât tu cât și Allah l-a favorizat: „Ține-ți nevasta în căsnicie și teme-te de Allah”. Ai vrut să ascunzi în inima ta ce Allah a intenționat să reveleze – ți-a fost frică mai mult de oameni deși ar fi fost normal să-ți fie frică de Allah. Deci când Zayed a divorțat de nevasta sa, ți-am dat-o ție în căsătorie, pentru a nu rămâne niciun obstacol pentru credincioși să se căsătorească cu soțiile fiilor lor adoptivi dacă aceștia au divorțat de ele. Iar porunca lui Allah trebuie respectată.”<br />
<br />
Koran 40:28 „Un bărbat este introdus ca un credincios, dar unul care trebuie să-și ascundă credința printre necredincioși.”<br />
<br />
Koran 58:5 „Cei care nu cred în Allah și în mesagerii lui vor fi fărâmați în țărână, cum au fost și cei din-aintea lor: pentru că noi am trimis deja Semne Clare și Necredincioșii vor primi o pedeapsă umilitoare.”<br />
<br />
Koran 66:2 „Allah deja a ordonat pentru tine ștergerea jurămintelor tale.”<br />
<br />
Koran 69:30-37 „Înlănțuiește-i și arată-le focul iadului.”<br />
<br />
Koran 74:31 „Noi am pus 19 îngeri să fie șefii Focurilor Iadului. Am făcut o baricadă pentru cei care nu cred și am rezolvat numărul lor pentru o judecată pentru necredincioși ca Oamenii Cărții să sosească cu siguranță, și niciun dubiu să nu rămână pentru Oamenii Cărții, cei în inima cărora este o otravă.”<br />
<br />
Muslim: C9B1N33 „Profetul a spus: „Mi s-a comandat să lupt împotriva oamenilor până declară toți că nu există alt zeu în afară de Allah, că Mohamed este mesagerul lui Allah, și stabilesc rugăciunede culcare la pământ și plătesc Zakat. Dacă o fac, sângele și proprietatea lor sunt protejate.”<br />
<br />
Sahih al-Bukhari Vol 4 p55 „Pardisul stă la umbra săbiilor.”<br />
<br />
Sahih Al-Bukhari 9:57 „Ucide pe oricine iși schimba religia islamică.”<br />
<br />
Sura 2:273 „Musulmanii sunt incurajați să recurgă la ocupația “sfântă”, lupâtand pentru cauza lui Allah.”<br />
<br />
Surah 3:19„Singura religie adevărată în fața lui Dumnezeu este Islamul.”<br />
<br />
Surah 4:96 „Allah va oferi o recompensă foarte generoasă celor care vor lupta pentru el.”<br />
<br />
Surah 5:34 „Oricine luptă împotriva lui Allah sau renunță la islam în favoarea altei religii “trebuie să fie ucis, crucificat, sau trebuie să-i fie tăiate picioarele și mâinile.”<br />
<br />
Surah 8:12 „În privința infidelilor (necredincioșilor), aceștia sunt „dușmanii înrăiți” ai musulmanilor (Surah 4:101). Musulmanii trebuie „să-i oprească, să-i aștepte în ambuscadă și să-i asedieze pretutindeni” (Surah 9:5). Ei trebuie „prinși și uciși oriunde vor fi găsiți, ucideți-ii oriunde îi veți găsi, căutați fără încetare dușmanul islamului” (Surah 4:90). „Luptați-vă cu ei până când islamul va câstiga supremația” (Surah 2:193). „Tăiați-le capul și vârfurile degetelor.”<br />
<br />
Surah 8:69 Un musulman trebuie „să se bucure de bunurile” obținute prin război.<br />
<br />
Surah 9:39 „Dacă un musulman nu merge la război, Allah îl va ucide.” Surah 9:81 „Acestuia îi va fi spus, “focul razboiului este cumplit, dar și mai cumplit este focul iadului.”<br />
<br />
Surah 48:29 „Mohamed este Trimisul lui Allah. Iar aceia care stau alături de el sunt aspri față de necredincioși și sunt îndurători între ei.”<br />
<br />
Tabari IX: 25 Mohamed: „Pentru Allah nu am venit să lupt pentru nimic. Am vrut o victorie peste Ta’if pentru a putea obține o sclavă de la ei ca să o las gravidă.”<br />
<br />
Tabari IX:86 „Nu-i seduce pe evrei sau pe creștini pentru că ei sunt obligați să plătească taxa de protecție jizyah.”<br />
<br />
Pentru cei care nu cred și vor să se convingă pot găsi versetele <a href="http://www.altafsir.com/ViewTranslations.asp?Display=yes&SoraNo=1&Ayah=0&Language=20&LanguageID=2&TranslationBook=12">aici</a>, Coranul în Limba Română.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5406234024609100706.post-74536670722641289852010-01-20T23:55:00.000-08:002010-01-20T23:55:27.290-08:00Corectitudinea istorica<script src="http://humanitas.ro/tome/widget?nid=2669">
</script><br />
<br />
Ce e Istoria? O fraza de dansii inventata... Asa pare sa parafrazeze Jean Sevilla, invitandu-ne sa terminam o data cu trecutul unic, lipsit de nuante, plin de clisee. Printr-o corectitudine istorica necesara sa invatam sa judecam evenimentele trecutului în contextul ideilor valabile în epoca respectiva, iar nu aplicand conceptul actual generalizat pana la sufocare de corectitudine politica. Un concept care paraziteaza grav discursurile politice si mediatice, care inhiba si perpetueaza falsificarea trecutului. Analizarea Istoriei dupa criteriile epocii actuale nu are nici un sens, ceea ce alta data era numit obscurantism, imperialism, colonialism, rasism, fascism sau sexism nu mai trebuie privit si judecat dupa criteriile noastre de azi. Scopul autorului este sa ne lamureasca in privinta diverselor idei false care ne-au fost inoculate. Legendele si miturile au impregnat Istoria si Memoria cu minciuni si adevaruri contrare. Pentru ca o natiune sa fie unita – arata Sevillia – are nevoie de un trecut comun netrunchiat, pe care sa invatam sa-l cunoastem asa cum a fost si sa-l iubim ca atare. In caz contrar, avem de-a face doar cu o comunitate de interese, materialista, individualista, fara credinta si fara lege. De la istorie la memorie si inapoi, fiindca „o natiune este o comunitate de vise“. Un parcurs semnificativ si clarificator, la nivel accesibil, prin istoria Frantei, care ne ajuta sa intelegem mai bine si istoria României.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5406234024609100706.post-40760730493176577392010-01-20T23:47:00.000-08:002010-01-20T23:47:10.101-08:00www.jihad.com – de Thomas L. FriedmanUn punct de vedere interesant al lui Thomas L. Friedman: arabii, musulmanii în general ar trebui să lupte contra jihadiştilor şi ideilor lor. De ce nu o fac? De ce au acest ataşament oficial căldicel la ideea luptei antiteroriste dar se indignează doar de interzicerea construirii minaretelor în Elveţia şi nu le pasă de civilii musulmani care sunt ucişi în ţările lor? Le este teamă sau de fapt sunt de acord şi susţin ideile jihadistilor numai că nu o pot spune deschis? Este taqqyiah legea de bază a relaţiilor lumii islamice cu celelalte ţări? Dacă există, unde sunt liderii politici şi intelectualii musulmani antiterorişti?<br />
<a name='more'></a><br />
<br />
Articolul www.jihad.com a apărut în New York Times sub semnătura lui Thomas L.Friedman la data de 15 decembrie 2009.<br />
<br />
www.jihad.com – de Thomas L. Friedman <br />
<br />
Să nu ne minţim pe noi înşine. Oricare ar fi ameninţarea pe care Afganistanul real o pune în faţa securităţii naţionale a Statelor Unite, acum “Afganistanul Virtual” reprezintă o ameninţare la fel de mare. Afganistanul Virtual este reţeaua de sute de site-uri web jihadiste care inspiră, antrenează, educă şi recrutează musulmani tineri să se angajeze în jihad împotrivă Americii şi a Occidentului. Orice creştere a forţelor pe care o facem în Afganistanul real, nu are nici o şansă să fie un succes autosuficient, cu excepţia cazului în care există un val de creştere paralel – prin intermediul liderilor religioşi şi politici musulmani şi arabi – împotriva acelora care promovează jihadismul violent la faţă locului în ţinuturile musulmane şi online în Afganistanul Virtual. <br />
<br />
Săptămâna trecută, cinci bărbaţi din Virginia de nord au fost arestaţi în Pakistan, unde s-au dus, ei au spus-o poliţiei pakistaneze, să adere la jihad împotriva trupelor americane în Afganistan. Au făcut primul contact cu două organizaţii extremiste din Pakistan în luna august, prin e-mail. Aşa cum a Washington Post a raportat în ediţia de duminică: “recrutarea online a crescut exponenţial, cu Facebook, YouTube şi sofisticarea online tot mai mare a oamenilor ,” a declarat un înalt oficial de la Departamentul pentru Securitate… “Din ce în ce mai mult, recrutorii iau roluri mai puţin importante în moschei şi centre comunitare, deoarece locurile de genul ăsta sunt sub control. Deci, ce fac aceşti tipi este să se îndrepte către internet “, a spus Evan Kohlmann, un analist senior cu SUA de la NEFA Foundation, un grup privat care monitorizează site-urile Web extremiste.”<br />
<br />
Echipa Obama este mândră să citeze cât de mult “aliaţi” avem în coaliţia afgană. Îmi pare rău, dar nu avem nevoie de mai mult aliaţi NATO ca să ucidă mai mulţi talibani şi qaedişti. Avem nevoie de mai mulţi aliaţi arabi şi musulmani pentru a ucide ideile lor extremiste care, datorită Afganistanului Virtual, sunt în prezent răspândite mai departe decât oricând înainte. <br />
<br />
Numai arabii şi musulmanii pot lupta de război al ideilor în cadrul Islamului. Am avut un război civil în America, în mijlocul secolului 19, deoarece am avut o mulţime de oameni care credeau lucruri rele – şi anume că ai putea subjuga oameni din cauza culorii pielii lor. Am învins aceste idei şi persoane fizice, liderii şi instituţiile care le propagau ideile, şi am făcut-o cu o asemenea ferocitate, încât cinci generaţii mai târziu o parte din moştenitorii lor încă nu au iertat Nordul. <br />
<br />
Islamul are nevoie de acelaşi război civil. Ea are o minoritate violentă care crede lucruri rele: faptul că este OK nu numai să ucizi non-musulmanii – “necredincioşii”, care nu se supun autorităţii musulmane – ci şi să ucizi musulmani, precum şi pe cei care nu acceptă stilul de viaţă rigid musulman şi care nu vor să se supună unui califat musulman.<br />
<br />
Ce este cu adevărat înfricoşător este că aceste minorităţi jihadiste violente par să se bucure de cea mai mare “legitimitate” în lumea musulmană de astăzi. Puţini lideri politici şi religioşi îndrăznesc să vorbească împotriva lor în public. Liderii arabi seculari fac cu ochiul la aceste grupuri, spunându-le: “Vă vom aresta în cazul în care o faceţi la noi, dar dacă ne părăsiţi şi o faceţi în altă parte, nicio problemă.” <br />
<br />
Cât de multe fatwas – edicte religioase – au fost emise de către organismele de conducere ale Islamului împotriva lui Osama bin Laden şi a Al-Qaeda? Foarte puţine. Unde a fost indignarea săptămâna trecută când, în prima zi în care Parlamentul Irakului a convenit asupra unei formule de a organiza alegeri multipartite libere şi corecte – fără precedent în istoria modernă a Irakului – cinci explozii detonate de atentatori sinucigaşi au lovit ministere, o universitate şi Institutul de Arte Frumoase din Bagdad, omorând cel puţin 127 de persoane şi rânind mai mult de 400, mulţi dintre ei fiind copii? <br />
<br />
Nu numai că nu există nici o condamnare semnificativă în curs de dezvoltare în lumea musulmană – care a fost în principal axată să reziste la interdicţia Elveţiei cu privire la minaretele noilor moschei – nu a existat nici un ciripit uşor care sa iasă din Washington. Preşedintele Obama nu a exprimat indignarea publică. Era momentul să o facă.<br />
<br />
“Ceea ce musulmanii au discutat săptămâna trecută au fost minaretele din Elveţia, nu crimele din Irak sau Pakistan”, a subliniat Mamoun Fandy, un expert asupra Orientulului Mijlociu de la Institutul Internaţional de Studii Strategice din Londra. “Oamenii caută heringi roşii atunci când nu vor să se te uite înspre ei înşişi, atunci când nu doresc să îşi adune curajul moral de a produce o contra-fatwa care ar spune: stabilizarea Irakului este o datorie islamică iar a aduce pacea în Afganistan este o parte a supravieţuirii ummah islamice “, sau a comunităţii. <br />
<br />
Deci, vă rog spuneţi-mi, cum se presupune că am putea noi să ajutăm la construirea a ceva decent şi auto-sustenabil în Afganistan şi Pakistan, atunci când jihadistii omoară zeci de alţi musulmani şi nimeni nu îi denunţă?<br />
<br />
O formulă mentală corozivă s-a împământenit după 9 /11. Aceasta spune că arabii şi musulmanii sunt doar obiecte, niciodată responsabili pentru nimic în lumea lor, iar noi suntem singurii subiecţi, responsabili pentru tot ceea ce se întâmplă în lumea lor. Noi îi infantilizam. <br />
<br />
Arabii şi musulmanii nu sunt doar obiecte. Ei sunt subiecte. Ei aspiră la, sunt în măsură să şi trebuie să fie invitaţi să îşi asume responsabilitatea pentru lumea lor. Dacă dorim o regiune paşnică şi tolerantă mai mult decât o vor ei, atunci ne vor ţine hainele în timp ce noi luptăm, şi îşi vor ţine gura închisă împotriva extremiştilor cei mai răi. Ei vor pierde, dar şi noi vom pierde – aici şi acolo, în Afganistanul real şi în Afganistanul Virtual.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5406234024609100706.post-18888267320356103642010-01-20T23:40:00.000-08:002010-01-20T23:40:44.231-08:00Sura 2: Al-Baqara (“Vaca”), versetele 75-140<i>Comentariul aparține lui Robert Spencer de la JihadWatch</i><br />
<br />
<b><a href="http://www.altafsir.com/ViewTranslations.asp?Display=yes&SoraNo=2&Ayah=0&toAyah=0&Language=20&LanguageID=1&TranslationBook=12">Versetele 75-105</a></b> continuă critica la adresa evreilor. Când citim declaraţiile liderilor Hamas sau ale lui Mahmoud Ahmadinejad la adresa Israelului, nu trebuie să uităm că aceştia văd Israelul şi pe evrei prin prisma Coran-ului. Ei au învăţat, presupunând că au studiat Coran-ul, că evreii sunt cei mai perverşi şi mai vinovați – în acelaşi timp cei mai vicleni și mai persistenţi – dușmani ai lui Allah, ai lui Mohamed și ai musulmanilor. <br />
<br />
În versetul 75 Allah îi întreabă pe musulmani cum de pot spera că evreii vor ajunge să creadă în Islam, din moment ce ”o parte dintre ei obișnuiau să asculte de cuvântul lui Dumnezeu, apoi au luat deprinderea de a-l schimba cu bună-știinţă, chiar și după ce l-au înţeles?” În al său Tafsir Anwar al-Bayan, muftiul indian al secolului XX Muhammad Aashiq Ilahi Bulandshahri notează că unii comentatori “au menţionat că versetul se referă la falsificarea Torei. Învăţaţii evrei obișnuiau să primească mită de la oameni pentru a falsifica anumite dispoziţii/porunci astfel ca textul să corespundă cu dorinţele lor.” Făcând trimitere și către versetul 79, Bulandshahri spune că evreii “comit un dublu păcat prin modificarea scripturii lui Allah și prin acceptarea mitei.” Iată o viziune tradiţionalistă: <b><a href="http://www.altafsir.com/Tafasir.asp?tMadhNo=0&tTafsirNo=74&tSoraNo=2&tAyahNo=79&tDisplay=yes&UserProfile=0">Tafsir al-Jalalayn</a></b> spune că evreii “au modificat descrierea Profetului in Tora, la fel și versetul lapidării, plus alte detalii și le-au rescris altfel de cum au fost ele revelate.”<br />
<br />
În aroganţa lor se gândesc că vor fi în iad doar pentru câteve zile (<a href="http://www.altafsir.com/ViewTranslations.asp?Display=yes&SoraNo=2&Ayah=0&toAyah=0&Language=20&LanguageID=1&TranslationBook=12">v. 80</a>). <b><a href="http://www.usc.edu/schools/college/crcc/engagement/resources/texts/muslim/hadith/bukhari/053.sbt.html#004.053.394">Bukhari relatează</a></b> că după ce Mohamed a supus evreii din Khaibar, o oază din Arabia, aceștia au fript o oaie pentru Profetul Islamului – și au otrăvit-o. Simțind stratagema lor, el i-a adunat și i-a luat la întrebări. Aceștia i-au răspuns: ”Noi vom fi în iad pentru puţin timp, dar apoi voi (musulmanii) ne veţi lua locul.” Mohamed a replicat cuprins de indignare: ”Să fiţi blestemați și batjocoriţi în iad! În numele lui Allah, noi nu vă vom lua locul acolo niciodată.” și astfel a făcut cunoscut că știa de complotul lor de a-l otrăvi.<br />
<br />
<a name='more'></a><br />
<br />
<b><a href="http://www.altafsir.com/ViewTranslations.asp?Display=yes&SoraNo=2&Ayah=0&toAyah=0&Language=20&LanguageID=1&TranslationBook=12">Versetele 81-105</a></b> reamintesc, din nou, evreilor de favorurile lui Allah și cum mulți dintre ei au întors spatele acestor favoruri (v. 83), iar Allah i-a pedepsit aspru (prin bătaie) pentru nesocotinţa/îndărădnicia și nesupunerea lor. Versetul 85 face un sumar al diverselor acte de nesupunere ale lor, culminând cu aserţiunea că evreii cred ”doar într-o singură parte” a scrierilor lor sacre și ”resping restul.” <b><a href="http://www.tafsir.com/default.asp?sid=2&tid=2557">Ibn Kathir spune</a></b> că aceștia resping părţi din Tora și, totodată, “nu ar trebui crezuţi când vine vorba despre descrierea Mesagerului lui Allah, despre venirea sa, alungarea sa din pământul său, Hijrah/Hegira și restul informaţiilor despre care le-au vorbit foștii Profeți, căci pe toate acestea ei le-au ascuns. Evreii, blestemul lui Allah asupra lor, au ascuns toate aceste lucruri între ei…” Versetele 88 și 89 accentuează faptul că sunt blestemaţi deoarece au respins Islamul. (Acesta este motivul pentru care cei mai mulţi musulmani nu acceptă ideea că evreii au vreun drept asupra Israelului, în ciuda versetului 5:21 și a altor versete: un popor blestemat nu poate primi binefacerile/darurile lui Allah.) Versetul 98 precizează că dușmanul lor este însuși Allah.<br />
<br />
<b><a href="http://www.altafsir.com/ViewTranslations.asp?Display=yes&SoraNo=2&Ayah=0&toAyah=0&Language=20&LanguageID=1&TranslationBook=12">Versetele 94-96</a></b> ridică o provocare: dacă evreii susțin că Paradisul le este rezervat doar lor, de ce nu preferă moartea, în loc de a fi ”cei mai lacomi să trăiască”? Acesta este argumentul principal al jihadistului sarcastic, după cum se exprima un luptător Al-Qaeda în Afghanistan cu ceva ani în urmă: “Americanii iubesc Pepsi-Cola, noi iubim moartea.” Adevăraţii credincioși tânjesc după Paradis și dispreţuiesc lumea aceasta.<br />
<br />
<b><a href="http://www.altafsir.com/ViewTranslations.asp?Display=yes&SoraNo=2&Ayah=0&toAyah=0&Language=20&LanguageID=1&TranslationBook=12">Versetul 106</a></b> întrerupe condamnările evreilor pentru a introduce doctrina islamică a abrogării, prin care Allah înlocuiește ce a revelat anterior cu ”ceva mai bun sau similar.” <b><a href="http://www.altafsir.com/Tafasir.asp?tMadhNo=0&tTafsirNo=74&tSoraNo=2&tAyahNo=106&tDisplay=yes&UserProfile=0">Tafsirul al-Jalalayn spune</a></b> că acest verset a fost revelat pentru că ”necredincioșii începeau să-și bată joc și să ridiculizeze chestiunea abrogării, spunând că într-o zi Mohamed le permite ucenicilor un lucru pentru ca a doua zi că li-l interzică.” <b><a href="http://www.altafsir.com/Tafasir.asp?tMadhNo=0&tTafsirNo=74&tSoraNo=2&tAyahNo=106&tDisplay=yes&UserProfile=0">Tanwîr al-Miqbâs min Tafsîr Ibn ‘Abbâs spune</a></b> că se referă la ”ceea ce a fost abrogat din Coran și la ce a rămas.” Sayyid Qutb susține că “rectificarea parțială a poruncilor (divine) ca răspuns la circumstanţele schimbătoare din viața profetului Mohamed, ar fi doar în interesul umanităţii luată în ansamblu.” Conceptul de naskh (abrogare) este fundamentul <b><a href="http://www.jihadwatch.org/2006/10/the-islamic-doctrine-of-abrogation.html">largii mentalități islamice</a></b>, conform căreia versetele surei 9 au prioritate în fața versetelor mai pacifiste revelate înainte, căci au survenit mai târziu în viața lui Mohamed – o idee ce va fi reluată mai târziu în acest studiu. (pentru detalii despre ideea de abrogare in Islam se poate consulta Ahmad Von Denffer: ‘Ulum al-Qur’an.)<br />
<br />
<b><a href="http://www.altafsir.com/ViewTranslations.asp?Display=yes&SoraNo=2&Ayah=0&toAyah=0&Language=20&LanguageID=1&TranslationBook=12">Versetele 107-121</a></b> îi avertizează pe musulmani să se țină de îndatoririle lor religioase și să nu-și permită devieri din cauza evreilor și a creștinilor, care vor încerca să-i amăgească (v. 109) chiar dacă se vor lupta între ei (v. 113). Versetele 111 și 120 (de asemenea și v. 135) își râd de tentativele de prozelitism ale evreilor și ale creștinilor printre musulmani și versetul 116 marchează întâia apariție a mult repetatei respingeri a credinței creștinilor în Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu. Ideea că Allah ar putea avea un fiu se consideră că ar compromite monoteismul: “Lui îi aparţin toate câte sunt în ceruri și pe pământ: toate i se închină Lui.”<br />
<br />
<b><a href="http://www.altafsir.com/ViewTranslations.asp?Display=yes&SoraNo=2&Ayah=0&toAyah=0&Language=20&LanguageID=1&TranslationBook=12">Versetele 122-140</a></b> le reamintesc evreilor de pactul pe care Allah l-a făcut cu Avraam și Ismail la Ka’ba în Mecca (v.125). Evreilor li se reamintește că tocmai când Avraam se ruga ca Mecca să devină un ”Oraș al Păcii”, Allah a răspuns că ”toți cei care resping Credința” vor gusta curând din ”chinul Focului” său (v. 126). Dacă vă surprinde să găsiți un patriarh evreu (Avraam), în legătură cu un amplasament islamic sacru (Ka’ba), amintiți-vă că numai depravaţii ”spun că Avraam, Ismail, Isaac, Iacov și Triburile erau evrei sau creștini”(v.140). În realitate, erau supuși ai lui Allah – adică musulmani (v. 128). Chiar dacă nu-l aveau pe Mohamed ca profet, erau cel puțin hanifi: monoteiști pre-islamici. <br />
<br />
Astfel se reiterează tema coranică: cei pe care-i știm azi ca fiind evrei și creștini sunt simpli apostaţi de la religia adevărată transmisă de Avraam și Moise, chiar și Iisus – adevărata religie fiind Islamul. După cum s-a văzut, mare parte din sura 2 este dedicată adresării evreilor apostaţi, care l-au respins pe Mohamed. Astfel, Islamul provoacă iudaismul și creștinismul, pretinzând că forma adevărată și originală a celor două religii este cea a Islamului. În ziua de azi conferenţiarii islamici din Occident îi prezintă adesea pe Avraam, Moise și Iisus ca profeţi musulmani, aceasta dorindu-se a fi dovada unei deschideri intelectuale și spirituale (ecumenice). În fapt este vorba doar despre o declaraţie a supremației Islamului și a nelegitimității Iudaismului și Cre<span style="font-size: x-small;">știnismului.</span><br />
<br />
Următoarele versete din sura 2: 140-210, conțin instrucțiuni asupra Ramadan-ului, pelerinajului Hajj – și despre jihad.<br />
<br />
Sursa: <a href="http://patrupedbun.net/sura-2-al-baqara-%E2%80%9Cvaca%E2%80%9D-versetele-75-140/">patruped:bun biped:rău</a>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5406234024609100706.post-26409825545534948952010-01-20T23:29:00.000-08:002010-01-20T23:30:49.388-08:00God’s Crucible: Islam and the making of EuropeDavid Levering Lewis este profesor de istorie la New York University. A castigat doua premii Pulitzer pentru biografia (in doua volume)lui W.E.B. Du Bois. Este de asemenea posesorul premiului Bancroft (in 1994) si a premiului Francis Parkman. Din 2002 este presedintele Society of American Historians; mai este fellow al American Academy of Arts and Sciences si al American Philosophical Society.<br />
<br />
Este deci o somitate in materie de istorie. Ultima sa carte God’s Crucible: Islam and the making of Europe, 570 to 1215, ce a aparut la editura Norton in 2007, este o lucrare ce are multa simpatie (sa folosesc un termen atenuator) pentru islam si musulmani. Idolul lui Lewis este Abd al-Rahman, un print sirian ce a domnit in Spania musulmana intre 756 si 788. Rahman este cel care a construit marea moscheie din Cordoba, de care pomeneste Jean Sevilla. Iata o parte dintr-o revista a cartii lui Lewis ce a aparut in The New Yorker, sub semnatura lui Juan Aconcella:<br />
<a href="http://www.newyorker.com/arts/critics/books/2008/02/04/080204crbo_books_acocella?currentPage=all">http://www.newyorker.com/arts/critics/books/2008/02/04/080204crbo_books_acocella?currentPage=all</a><br />
<br />
“Rahman a fost fondatorul faimoasei <i>convivencia</i> din Spania musulmana. Tradus literal, acest cuvant inseamna <i>traind impreuna</i>, in ciuda tuturor diferentelor, iar aceasta idee este centrul de foc al cartii God’s Crucible. Cred ca acesta a fost motivul pentru care a ales Lewis sa scrie despre Spania musulmana. El nu este un arabist. A devenit foarte cunoscut pentru biografia in doua volume a lui W. E. B. Du Bois (1993 si 2000), biografie ce a cucerit doua premii Pulitzer, cate unul pentru fiecare volum. Dar aceasta carte, daca nu este despre arabi, este despre justitie rasiala, si de aceea Lewis il admira pe Rahman, pentru sustinerea unei asemenea justitii. In orice caz, asa cum arata autorul, convivencia a avut limitele ei bine definite. Nu a fost doar o politica umana – un act de obedienta fata de Coran (”Nu trebuie sa fie nimic obtinut prin constrangere in religie”) si un mod de a fi civilizat – dar a fost si un exemplu de Realpolitik. Iberia era un amalgam de grupuri etnice si religioase (dupa cucerirea arabo-musulmana,n.t.). Toleranta, ceea ce s-ar putea chema acum multiculturalism, era mult mai probabil sa tina impreuna aceste grupuri decat conversia fortata. Mai mult decat atat, convivencia nu a implicat niciodata o egalitate completa. In perioada de inceput, au fost impuse un numar de restrictii atat asupra evreilor cat si asupra crestinilor. Ei trebuiau sa poarte insigne de identificare. Ei nu puteau sa faca prozelitism, si le era impus sa se roage in liniste. Casele lor nu puteau sa intreaca in inaltime casele musulmanilor. Cel mai important, ei trebuiau sa plateasca o taxa foarte grea, numita jizya. In timp, multe dintre aceste reguli (dar nu si cea privind taxa) au disparut. In special evreilor li s-a ingaduit sa intre in serviciul public ca scribi, functionari, consilieri. Ei – scrie Lewis – i-au invatat pe musulmani cum sa guverneze. Varsta de aur a Al Andalus, spune Lewis, a fost si varsta de aur a Sefarad, a evreilor sefarzi. Dar chiar si aceia care nu au avut cariere stralucitoare au gasit ca insignele si taxele erau preferabile conversiei fortate sau mortii. In cele din urma, multi evrei si crestini s-au convertit, probabil, in multe cazuri ca sa evite taxa. La sfarsitul secolului al optulea, vasta majoritate a populatiei din peninsula Iberica era crestina. Doua sute de ani mai tarziu, majoritatea era musulmana.<br />
<br />
<a name='more'></a><br />
<br />
Musulmanii nu au condus niciodata toata Iberia. Anumite regiuni, in special in nord au ramas independente, sau erau legate foarte slab de emirat, iar uneori se razvrateau. Apoi a fost conflictul din sanul populatiei musulmane. Crestinii si evreii nu erau singurii care erau beneficiarii unui tratament inegal – orice non-arab era tratat ca inferior. Acest tratament ii includea pe descendentii berberilor nord-africani pe care arabii i-au adaugat la imperiul lor la inceputul secolului opt si care au venit cu ei in Spania. Berberii iberici erau musulmani si erau cei mai buni razboinici ai emiratului. (Tariq ibn Zayid, care a condus invazia Iberiei, era berber iar cavaleria era berbera). Berberii ii depaseau la numar pe arabii din Spania. De aceea ei sufereau pentru statutul lor de clasa inferioara. Pentru cea mai mare parte a istoriei Al Andalus, emirii au trebuit sa faca fata revoltelor berberilor. Un alt motiv pentru care arabii iberici au trebuit sa plece la razboi a fost dat de conversiunile la mahomedanism, deoarece acestea ii eliberau pe oameni de jizya, in timp ce trezoreria ramanea din ce in ce mai goala. Emirii trebuiau sa gaseasca mai multi infideli pentru taxa. In sfarsit, mai era si ordinul (din Coran, n.t.) pentru jihad.”<br />
<br />
De aici articolul se refera la trecerea arabilor peste Pirinei si lupta lor cu Carlemagne.<br />
Un alt paragraf:<br />
<br />
“An dupa an, viata cea buna a disparut. Au inceput arderile de carti (Biblia crestina si Torah evreiasca, n.t.), impreuna cu pogromurile. Revoltele si represaliile erau conduse intr-un extaz al violentei. Cand Cordoba emirului Mahomed II a fost cucerita de un rival la tron, trupele berbere ale acestui rival au violat femeile, au jefuit orasul si au daramat splendidele edificii, inclusiv palatul lui Rahman. (Dar au crutat Marea Moscheie). Douazeci de ani mai tarziu, emiratul a fost impartit intre taifas sau regisori, care au condus cu o noua cruzime.”<br />
<br />
Tragem linie si vedem ca din asa-zisa convivencia s-au inspirat si nazistii cand:<br />
– au inceput sa arda cartile pe rug;<br />
– cand le-au pus evreilor in piept steaua lui David pana cand au organizat transporturile catre Auschwietz etc;<br />
– taxa jizya, tipic musulmana se plateste si acum in anumite zone de pe glob. In orice caz, nazistii au perceput astfel de taxa din partea comunitatii evreiesti. La noi, populatia evreiasca a platit taxe pana si in timpul celui de-al doilea razboi mondial.<br />
<br />
Dupa cum se vede, convivencia era cu totul altceva decat vor unii sa o prezinte astazi. Pare mai mult un fel de nazism avant la lettre.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5406234024609100706.post-92076803963104112532010-01-20T23:16:00.000-08:002010-01-20T23:17:16.958-08:00Al Andalus: mitul toleranţei musulmaneLa 2 ianuarie 1492, asediat de armatale castiliene, regele Boabdil capitulează în faţa lui Ferdinand Catolicul. Regatul său, constituit în 1232, odată cu dislocarea imperiului almohavizilor, controla Cordoba, Sevilla şi Jaen, oraşe pe care creştinii le-au reluat treptat. După 1270, Granada rămăsese ultimul teritoriu musulman din Spania.<br />
<br />
Andaluzia zilelor noastre este un renumit loc turistic. În ghidurile de voiaj şi broşurile distribuite în hoteluri nu gloria Spaniei catolice este cântată, nici epopeea cavelorilor de Santiago sau de Calatrava, ci cântecul de jale al regelui Boabdil. La Cordoba, nu catedrala este vizitată, ci moscheea: este vorba totuşi de acelaşi edificiu, consacrat însă cultului creştin. Regatul Granadei – Al Andalus – simbolizează o Spanie musulmană, rafinată, dinamică şi tolerantă, opusă de regulă statelor creştine vinovate de cruciade, inchiziţii şi obscurantism. <br />
<br />
Dacă moscheea din Cordoba este atât de celebră, această se datorează faptului că reprezintă o minune arhitecturală. Cine nu e sedus la Granada de palatele nasride sau de grădinile de la Alhambra? Civilizaţia hispano-musulmană a fost strălucită: în Spania, arabii au învăţat să stăpânească apa; producţia lor artizanală, de la piele până la mătase, era remarcabilă; ei sunt cei care au reînviat medicină hipocratică pe care Occidentul o uitase. <br />
<br />
Cu toate acestea, a descrie Spania musulmană drept un model de coexistenţă paşnică între religii ţine de ficţiune. “Legenda, observă Manuela Martin, a impregnat discursul politic şi a devenit un argument retoric comod pentru a afirmă caracterul binefăcător al deschiderii către alte culturi. Mitul funcţionează tocmai pentru că astazi avem nevoie de el.” În contextul actual al unei Europe care numără o puternică minoritate musulmană, prezentarea islamului drept inevitabil paşnic pare liniştitoare. Ce spune însă istoria? <br />
<br />
<a name='more'></a><br />
<br />
Dacă a existat o recucerire creştină, aceasta se datorează faptului că, în prealabil, a existat o cucerire musulmană. Reconquista este o întreprindere îndelungată (şapte secole), marcată în cele două tabere de o alternanţă de înaintări şi regresiuni. Este o istorie complicată, în care motivele religioase şi politice au contat la fel de mult ca şi factorii religioşi. Pe întreagă sa durată, ca şi în Orient pe vremea cruciadelor, s-au petrecut războaie între creştini, războaie între musulmani, musulmani care se aliază cu creştini şi invers. Studierea în profunzime a Reconquistei reclamă un simţ al cronologiei şi al nuanţei. Rămânând însă la cadrul general, e vorba totuşi de o înfruntare între Islam şi creştinătate. <br />
<br />
Din secolul al VIII-lea până în secolul al XI-lea – prima perioadă -, Islamul se află într-o poziţie ofensivă. În 711, musulmanii debarcă din Africa de Nord. Odată cu înfrângerea vizigoţilor, peninsula este în totalitate ocupată. Invadatorii trec Pirinieii, însă sunt opriţi, în 732, la Poitiers. Retrăgându-se spre sud, se opresc în Spania. <br />
<br />
Din secolul al XI-lea până în secolul al XII-lea – a doua perioadă -, creştinii şi musulmanii se află într-o poziţie de echilibru. În 1031, califatul de la Cordoba este fărâmiţat în cincisprezece regate rivale. La nord, regatele creştine se organizează: Portugalia, Leon, Castilia, Navara, Aragon, Catalunia. Castilianii ajung până la Tago şi Alfons al VI-lea recucereste oraşul Toleda în 1085. Cavalerii francezi şi burgunzi participă la luptă, iar Lisabona este eliberată de o flotă flamandă: o cruciadă pe teritoriul Europei. În 1086, apare un nou val de invadatori. Veniţi din Maroc şi Mauritania, almoravizii clădesc un imperiu şi controlează jumătate din peninsulă. În 1172, când puterea almoravidă se dezagrega, noii cuceritori, almohazi, debarcă din Măroc. În 1198 îi infrang pe creştini la Alarcos. <br />
<br />
Din secolul al XIII-lea până în secolul al XV-lea – a treia perioadă -, creştinii preiau iniţiativa. În 1212, bătălia de la Las Navas de Tolosa marchează o cotitură: suveranii Portugaliei, Navarei, Castiliei şi Aragonului obţin o victorie comună care dă o lovitură de graţie almohazilor. În 1229, Jacob I de Aragon recucereşte Balearele. Oraşele din sud cad, unul câte unul, în mâinile creştinilor: Cordoba în 1236, Valencia în 1238, Sevilla în 1248, Cadix în 1270. Nu mai rămâne decât Granada, care va rezista timp de două secole. La 2 ianuarie 1492, recucerirea ia sfârşit. <br />
<br />
În secolul al X-lea, califatul Cordobei acoperă trei sferturi din Spania actuală: cei cinci milioane de locuitori ai săi sunt în majoritate musulmani. Către anul 900, Andaluzia este pe trei sferturi creştină; spre anul 1000, doar un sfert dintre locuitorii săi sunt creştini. Câţi să fi fost arabii din prima invazie? Conform surselor, cifrele oscilează între 25000 şi 50000 de luptători. Aşadar, în lipsa unei invazii masive, populaţia creştină este adusă în situaţia să adere la islamism. Sunt oare convertirile obţinute prin persuasiune sau prin constrângere?<br />
<br />
Unele dintre ele au loc de bunăvoie: şi aici, e vorba de tainele sufletului. Dar este folosită şi violenţa. Mai cu seama de către almoravizi şi almohazi, care îi persecută deopotrivă pe creştini şi pe evrei. În 1086, populaţia creştină din Ronda se retrage în munţi şi rezistă unsprezece ani. În 1102, creştinii din Valencia fug în numar mare către Castilia, la fel cei din Sevillia, în 1146. Almoravizii deportează sate întregi de creştini recalcitranţi în Africa de Nord. Teologul evreu Maimonide trebuie să se prefacă a îmbrăţişa credinţa musulmană înainte de a se putea exila. Coerciţia exercitată de administraţia musulmană şi-a jucat şi ea rolul: pentru a putea scăpa de impozitul pe cap de om si de impozitul funciar datoriat de nefideli, mulţi au ales convertirea.<br />
<br />
De unde şi această constatare: în regatul Granadei, ca în întreaga Spanie musulmană, pluralismul religios există, dar există pe bază de inegalitate. Cine nu-i musulman e supus la numeroase discriminări, în toate domeniile vieţii sociale. Creştinii – mozarabii – au statul de dhimmi, ceea ce înseamnă ca sunt protejaţi. Protecţie precară în realitate. Dacă nu achită taxele la care sunt constrânşi, riscă sclavia sau moartea. Creştinii sunt obligaţi să poarte veşminte distinctive. Le este interzis să deţină arme sau să călărească. Datorează ospitalitate gratuită oricărui musulman. Pe drumurile publice trebuie să le facă loc musulmanilor. Atunci când îşi construiesc o casă, aceasta trebuie sa fie mai scundă. Cultul lor este autorizat, dar nu pot înălţa o biserică nouă şi nu pot nici să tragă clopotele, să efectueze procesiuni sau să expună crucea sau vinul. Orice prozelitism este reprimat. Musulmanul care se converteşte pe ascuns la creştinism riscă pedeapsa cu moartea.<br />
<br />
“<i>Situaţia în care sunt puşi creştinii mozarabi,</i> spune Philippe Conrad, <i>are ca scop slăbirea comunităţii lor şi încurajarea convertirilor.</i>” Nu exită toleranţă pentru cei care nu sunt musulmani, ci doar coexistenţă. O coexistenţă care nu are nimic paşnic: clemenţa din al-Andalus este un mit.<br />
<br />
Pe toată durata Reconquistei, pe teritoriul creştin au rămas musulmani. Aceşti mudejares se ridică la 3000 în Aragon, 50000 în regatul Valenciei (care depinde de coroana Aragonului), 25000 în Castilia. În 1492, căderea Granadei duce numărul maurilor aflaţi sub jurisdicţia reginei Isabela şi a regelui Ferdinand la 200000. O populaţie săracă, de mici meseriaşi sau muncitori agricoli. Aceşti mudejares rămân oameni liberi şi-şi pot practica religia. Cu toate acestea, foarte rapid se va aplică aceeaşi logică aplicată şi împotriva evreilor. Tot cu scopul de a realiza unitatea spirituală a Spaniei, cu ajutorul Bisericii, Regii Catolici duc o politică de convertire. În 1492, doi membri ai familiei Boabdil s-au convertit la catolicism. Numiţi infanţi ai Granadei, asimilaţi înaltei nobilimi spaniole, ei sunt susţinători înflăcăraţi ai Coroanei. Încă o dată, rasismul – aşa cum îl intelegem azi – este absent. Episcopul de Granada învaţă araba şi îi pune pe clerici s-o înveţe. Editează catehisme în arabă şi în castiliană. Rezultatele sunt totuşi modeste.<br />
<br />
În 1500 şi 1501, musulmanii declanşează revolte sever reprimate. Odată instalată liniştea, sunt îndemnaţi fără înconjur să aleagă între convertire şi exil. În 1526, religia islamică este definitiv interzisă. Carol Quintul, care i-a urmat bunicului sau, Ferdinand Catolicul, în 1516, dă pe de altă artă parte ordin Inchiziţiei să nu intervină până când nu este încheiată instruirea creştină a musulmanilor convertiţi, numiţi morisques. O bulă papală confirmă acest moratoriu de 40 de ani. De fapt, aceşti morisques menţineau clandestin practicile islamice. În 1566, la capătul moratoriului, Filiă al II-lea, fiul lui Carol Quintul, reia politică tatălui sau. Morisques se revoltă: din 1568 până în 1570 are loc al doilea război al Granadei. Un război extrem de crud, în care rebelii, distrugând bisericile, vor ataca sistematic preoţii şi călugăriţele. Musulmanii sfârşesc prin a fi învinşi, dar rămân în contact cu turcii din Nordul Africii care reprezintă un pericol permanent pentru navele spaniole. Astfel că, neliniştit pentru coeziunea regatului sau, Filip al III-lea, fiul lui Filip al II-lea, decide expulzarea lor. Din 1609 până în 1614, 300000 vor părăsi Spania pe mare, debarcând în Africa de Nord şi în Imperiul otoman. <br />
<br />
“<i>Trebuie să renunţăm la o prejudecată</i>, constată Joseph Perez, <i>aceea a unei Spanii în care cele trei religii ale Cărţii – creştină, musulmană şi evreiască – ar fi trăit în bună înţelegere în primele secole ale dominaţiei musulmane şi apoi în Spania creştină, în secolele al XII-lea şi al XIII-lea.</i>” Politica de asimilare prin converitre masivă a eşuat în privinţa musulmanilor, la fel cum se întâmplase cu evreii. Spiritele nu pot fi forţate: nimeni nu renunţă sub constrângere la cultură şi credinţa sa. Este o lecţie importantă. Cu toate acestea, a-i intenta proces doar Spaniei creştine înseamnă a minţi prin omisiune. La acea vreme, nici o ţara musulmană nu-i tolerează pe creştinii de pe teritoriul sau. Aceeaşi este situaţia şi în secolul XXI în multe ţări musulmane.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5406234024609100706.post-29162014971885420732010-01-19T23:49:00.000-08:002010-01-19T23:49:56.761-08:00Cele două ramuri ale Islamului - suniţii şi şiiţiiMajoritatea populaţiei musulmane a lumii urmează Islamul Sunnit, iar aproximativ 10-15% urmează Islamul Şia. Şiiţii locuiesc in mai multe ţări, însă formează majoritatea în Iran, Iraq, Bahrein şi Azerbaidjan. De asemenea, există un număr semnificativ şi în Afghanistan, Kuweit, Liban, Pakistan, Arabia Saudită, Siria şi Yemen. Suniţii şi Şiiţii urmează aceleaşi principii religioase, totuşi diferenţele dintre ei au condus câteodată la intoleranţă religioasă, lupte politice şi confruntări violente. În următoarele rânduri veţi citi o prezentare obiectivă a contextului istoric în care au evoluat aceste două ramuri ale Islamului (secte) şi diferenţele practice şi de credinţă dintre ele.<br />
<br />
<b>Context istoric</b><br />
<br />
Diferenţele dintre Şia şi Sunni pornesc de la neînţelegerile în ce priveşte succesorul Profetului Mohammed, care a murit in 632, şi în ce priveşte natura conducerii politice a comunităţii musulmane. Dezbaterea istorică s-a centrat decizia de a oferi succesiunea unei persoane calificate şi pioase care să conducă Ummah urmând obiceiurile Profetului, sau exclusiv unei persoane rudă cu el. Chestiunea a fost ridicată în momentul în care comunitatea a ales un companion apropiat de Profet (Abu Bakr) pentru a deveni primul calif. Deşi cei mai mulţi dintre musulmani au acceptat această decizie, unii au susţinut candidatura lui Ali ibn Abu Talib, vărul Profetului si ginere al său, soţul fiicei Fatima. Ali a jucat un rol important pe timpul Profetului, dar nu a triumfat in cadrul sistemul tribal arab.<br />
<br />
Situaţia a fost inacceptabilă pentru unii dintre urmaşii lui Ali care i-au considerat pe Abu Bakr şi cei doi califi care au urmat (Omar şi Uthman) ilegitimi. Urmaşii lui Ali credeau ca Profetul însuşi l-a numit pe Ali ca succesor şi cele ce se petreceau erau împotriva dorinţei divine. Câţiva dintre partizanii lui Ali au organizat uciderea celui de-al treilea calif Uthman in 656, iar Ali a fost numit calif. Ali, la rândul său, a fost asasinat in 661, iar fiii sau Hassan şi Hussein au murit în bătăliile împotriva forţelor califului sunnit. Cei care l-au susţinut pe Ali au devenit cunoscuţi mai târziu ca Şi’a, derivat de la shi’at Ali, adică susţinători ai lui Ali. Mai existau şi alţii care respectau şi acceptau legitimitatea califatului său, dar se opuneau succesiunii politice bazate pe linie sanguină a Profetului. Grupul, care constituia majoritatea musulmanilor, s-au numit în timp Sunni, adică urmaşi ai obiceiurilor Profetului (Sunna). În concepţia lor, sunniţii cred că conducătorul comunităţii musulmane (imamul) trebuie selectat prin acord comun, pe ordinea politică existentă şi pe baza meritelor sale individuale. Premisa a fost practicată neconstant în interiorul comunităţii Sunni de-a lungul istoriei Islamului. Califatul nu a mai fost instituţie religioasă şi politică după secolul XIII, deşi termenul de calif continuă să fie folosit de anumiţi conducători musulmani până în 1924, când a fost total abolit de catre primul preşedinte al Turciei, Mustafa Kemal Ataturk.<br />
<br />
<b>Islamul Şiit – dezvoltare şi principii</b><br />
<br />
<a name='more'></a><br />
<br />
Iniţial, mişcarea şiită a câştigat o susţinere masivă în zonele ce acum reprezintă Iraqul, Iranul, Yemenul şi părţi din Asia Centrală şi de Sud. În cea mai mare parte a lumii, Şia reprezintă minoritate. Astăzi, potrivit estimărilor, Islamul şiit este practicat de către 10-15% din totalul de musulmani de pe glob.<br />
<br />
Pentru Şiiţi, primul lider adevărat al comunităţii musulmane este Ali, considerat imam, termen folosit de Şiiţi nu doar pentru a indica abilităţile de conducător ci şi inseamnă relații de sânge cu Profetul Muhammed.<br />
Cum descendenţii lui Ali au preluat conducerea comunităţii şiite, funcţiile unui imam au devenit mult mai clar conturate. Fiecare imam ales alegea un succesor şi, conform credinţei şiite, transmitea o anumită cunoaştere spirituală următorului conducător. Imamii serveau atât ca conducători spirituali cât şi politici. Dar cum şiiţii incepeau cu precădere să piardă bătăliile politice cu conducătorii musulmani sunniţi, imamii s-au axat pe dezvoltarea unei spiritualităţi care să devină esenţa practicilor şi credinţelor religioase şiite. Şiiţii cred că atunci când linia imamilor-conducători politici (cunoscuţi ca mujtahizi) de după Ali s-a terminat, ei au câștigat dreptul de a interpreta cunoştiinţele religioase, mistice şi legale ale comunităţii mai largi. Cel mai învăţat dintre aceşti interpretori se numeşte el mai învăţat dintre aceşti interpretori se numeşte ayatollah (semnul lui Dumnezeu).<br />
<br />
Sursele jurisprudenţei, indiferent de sectă, sunt Coranul şi Sunna (hadisuri – (relatări ale spuselor şi faptelor Profetului, qiya – analogii, ijma’- consensuri şi ijtihad). Funcţia principală a învăţaţilor religioşi este interpretarea legii islamice (şaria’). Nu există legi codificate nici în Islamul Şia nici în Sunni. Mai degrabă, există surse de interpretare a legii, la fel pentru şiiţi şi sunniţi. Hadisurile şiite diferă de hadisurile sunnite, multe în care conţin spusele imamilor şiiţi care se consideră inspiraţi divin. Interpretarea legală şiită, spre deosebire de cea sunnită, ingăduie mai mult spaţiu pentru interpretare personală.<br />
<br />
Practicile religioase şiite se centrează în jurul rememorării fiului cel mic al lui Ali, Hussein, care a fost martirizat lângă oraşul Karbala în Iraq de către forţele sunnite in 680. Moartea sa este comemorată în fiecare an în a zecea zi a lunii Muharram din calendarul islamic, printr-un ritual sumbru şi câteodată violent numit Ashura. Ca minoritate deseori persecutată de unii sunniţi, şiiţi găsesc consolare in ritualul de Ashura, prin amintirea martiriei lui Hussein şi lecţiile morale ce se desprind din ea.<br />
<br />
<b>Şiismul doisprezecar,</b> cea mai comună formă de şiism în ziua de azi, domină în Iran, Iraq, Liban şi Bahrein. Doisprezecarii acceptă o linie de 12 imami infailibili descendenţi ai lui Ali, pe care îi consideră aleşi divin încă de la naştere. Cei 12 imami sunt văzuţi ca purtători ai credinţei şi interpretorii ideali ai legii şi teologiei. Doisprezecarii cred ca al 13-lea şi ultimul dintre imami au dispărut spre sfârşitul secolului al nouălea. Acest „imam ascuns” este aşteptat sa conducă comunitatea într-o zi. După cum notează un învăţat, cu privire la dispariţia celui de-al 13-lea imam, mulţi Doisprezecari „aleg să se retragă din politică şi îi aşteaptă venirea”. Acest lucru este considerat un curent pacifist printre Doisprezecari. În secolul al 20-lea, când schimbările în peisajul politic din Orientul Mijlociu chemau la activism unele grupuri din Liban şi Iran, un nou curent competitiv activist a găsit interes printre anumite grupuri doisprezecare, de exemplu liderul religios iranian Ayatollah Khomeini.<br />
<br />
<b>Ismailiţii sau Şiismul Şeptar.</b> Deşi majoritatea şiiţilor sunt de acord asupra premisei că Ali a fost primul imam adevărat, nu se înţeleg asupra succesorilor lui. Ismailiţii, care este a doua mare sectă şiită, s-a dezvăluit în secolul opt, ea recunoscând doar primii 7 imami (al şaptelea fiind numit Ismail). Istoric vorbind, sau măcar până în secolul al XVI-lea, ismailiţii au fost mult mai dispuşi să urmărească puterea militară şi teritorială decât Doisprezecarii. În trecut, ei au menţinut state puternice, care au jucat roluri importante în dezvoltarea istorică a Islamului. Astăzi, ismailiţii sunt răspândiţi în lume dar sunt mai proeminenţi în Afghanistan (sub clanul Naderi), India şi Pakistan. Există de asemenea comunităţi ismailite şi în Africa de Est si Sud.<br />
<br />
<b>Alte secte şiite. Zayzii (zayd),</b> care recunosc primii cinci imami şi contestă identitatea celui de-al cincilea, sunt o sectă minoritară a Islamului şiit, cei mai intâlniţi în Yemen. Zaizii resping conceptele cum ar fi „imam infailibil” sau „imam ascuns”. Alte secte, cum ar fi <b>Alawiţii şi Druzii,</b> sunt în general considerate ca fiind derivate ale şiismului, deşi unii adepţi nu se consideră musulmani. Alawiţii există mai mult în Siria şi Liban. Familia Assad, care efectiv a condus Siria incepând cu 1971, este alawită. Cel mai mult, Alawiţii interpretează stâlpii Islamului simbolic şi nu aplicat, şi au sărbători atât creştine cât şi islamice. Puţin se cunoaşte despre aceste secte pentru că cele mai multe dintre practici sunt secrete. În Turcia, Aleviţii sunt un grup ce face parte din Islamul şiit, deseori confundat cu Alawiţii sirieni sau alte comunităţi şia. Nu se cunoaşte mult despre practicile lor religioase. Aleviţii sunt, în cea mai mare parte, bine integraţi în societatea turcească, unde vorbesc atât turca cât şi limba kurdă. Comunitatea Druză, concentrată în Liban, Iordania, Siria şi Israel, este o desprindere din secolul XI din secta ismailită. Cele mai multe dintre practicile druze sunt secrete.<br />
<br />
<b>Islamul sunnit: dezvoltare şi principii</b><br />
<br />
Majoritatea musulmanilor din ziua de azi este sunnită. Ei acceptă primii 4 califi (inclusiv Ali) ca urmaţi ai Profetului, dar resping ideea că imamii sunt inspiraţi divin care trebuie veneraţi/respectaţi. Musulmanii sunni nu acordă fiinţelor umane acest statut deosebit, ci doar profeţilor menţionaţi în Coran, spre deosebire de venerarea şiită a imamilor. Sunniţii au o ierarhie religioasă mai puţin elaborată şi puternică decât şiiţii. De asemenea, învăţaţii religioşi sunniţi au fost sub control statal, faţă de conducătorii şiiţi. În acelaşi timp, Islamul Sunnit tinde să fie mai flexibil faţă de oamenii care conduc rugăciunea şi predică, prezintă o diferenţă subtilă în ce priveşte obligativitatea rugăciunilor faţă de şiism, dar amândouă grupurile deţin o înţelegere similară a credinţelor islamice de bază.<br />
<br />
În Islamul sunnit, există 4 şcoli de jurisprudenţă care oferă interpretări alternative ale deciziilor legale. În mod tradiţional, studierea legii se face la şcoli instituţionale islamice numite madrasa. Cele 4 şcoli de jurisprudenţă se bazează în cea mai mare parte pe analogie ca mod principal de formula legile, şi cântăresc în mod diferit spusele Profetului şi a companionilor săi în deciziile pe care le iau . În anumite ţări seculare, cum ar fi Turcia, opinia învăţaţilor religioşi reprezintă o călăuzire morală şi socială drept cum ar trebui musulmanii să îşi practice religia, şi nu se consideră legi „legale”.<br />
<br />
Cele patru şcoli legale, care variază în anumite aspecte, sunt:<br />
• <i>Hanafi</i> – cea mai veche şcoală de legi, fondată în Iraq de către Abu Hanifa (m.767) – de primă importanţă în Turcia, Asia Centrală, Balcani, Iraq, Siria, Liban, Iordania, Afghanistan, Pakistan, India şi Bangladesh<br />
• <i>Maliki</i> – fondată în Peninsula Arabă de către Malik ibn Anas (m.795) , de primă importanţă în Africa de Nord, Mauritania, Kuweit şi Bahrein<br />
• <i>Shafi’i</i> – şcoală fondată de către Muhammad ibn Idris al-Shafi’i (m.819), folosită în Egipt, Sudan, Etiopia, Somalia, părţi din Yemen, Indonezia şi Malaezia<br />
• <i>Hanbali</i> – fondată de Ahmad Hanbal (m.855) – Arabia Saudită, Qatar, parţi din Oman şi Emiratele Arabe Unite.<br />
<br />
<b>Diviziunile sectare.</b> Islamul sunnit a cunoscut diviziuni sectare mai puţin proeminente decât Islamul şiit. Secta Ibadi, care exista mai mult în Oman, Africa de Est şi părţi din Algeria, Libia şi Tunisia, a fost deseori desconsiderată ca sectă sunnită. Pe când, în general, dogma religioasă şi politică conţine doctrine de bază sunnite, ibadiţii nu sunt nici sunniţi nici şiiţi. Ei cred cu tărie în existenţa unei societaţi musulmane drept-credincioase şi corecte, al cărui conducător să fie ales pentru cunoştinţele sale şi pietate, fără a lua în considerare rasa cu linia de descendenţă, selectat de către liderii comunităţii.<br />
<br />
Mişcarea puritană numită Wahhabism a devenit binecunoscută în ultimii ani şi este aproape cea mai proaspătă mişcare din lumea islamică. Fondată în Arabia de către învăţatul Muhammad ibn Abd al-Wahhab (1703-1791), mişcarea este considerată o continuare a şcolii Hanbali. Spre deosebire de alte şcoli, care de obicei se bazează pe interpretări ale textelor religioase, urmaşii Hanbali tind să aplice Coranul şi Hadisurile in sens literal. În acelaşi mod, Abd al-Wahhab a încurajat reîntoarcerea la practica pură, ortodoxă, a Islamului, aşa cum este prezentată în Coran şi în viaţa Profetului Muhammad. În secolul XVIII, Muhammad ibn Saud, fondatorul dinastiei moderne Saudi, a format o alianţă cu Abd al-Wahhab şi a început procesul unificării triburilor dispersate din Peninsula Arabă. De la acest punct, a existat o relaţie strânsă între familia conducătoare saudită şi stabilimentul religios wahhabit. Cele mai conservative interpretari ale Islamului Wahhabit privesc şiiţii şi alte secte non-wahhabite ca eretici.<br />
<br />
<b>Credinţă de bază.</b> Deşi există diferenţe considerabile între Sunni şi Şia, cele două secte islamice au tradiţii comune, credinţe şi doctrine. Toţi musulmanii cred că Profetul Mohammed a fost trimisul lui Allah, cred în revelaţiile trimise Profetului (Coran şi hadisuri). Conceptele de pietate, străduinţa pentru îmbunătăţire, justiţia socială sunt fundamentale pentru practica şi credinţa islamică. În plus, toţi musulmanii trebuie să trăiască în acord cu cei cinci stâlpi ai Islamului: mărturisirea de credinţă (shahada), rugăciunea zilnică (salat), dania/pomana (zakat), postul în Ramadan (sawm) ţi pelerinajul la Mecca dacă e posibil (hajj).<br />
<br />
<b>Religia populară şi sufismul.</b> Sufismul a fost câteodată înţeles greşit ca fiind o sectă islamică, însă practicile Sufismului transced, în multe feluri, diviziunile sectare ale Sunni şi Şia. Sufismul poate fi descris ca un mod de practică al Islamului. Este un termen folosit pentru a desemna numeroase ordine mistice, care în general învaţă că prin practici mistice, un musulman poate căuta o înţelegere a experienţei divine şi personale cu Dumnezeu. Datorită învăţăturilor sale adaptive, sufismul a servit de asemenea ca un vehicol pentru ca musulmanii să accepte ambele trăsături de bază ale Islamului sunnit şi şiit. De exemplu, mulţi sufiţti îl valorează pe Ali cum o fac şi şiiţii, fără a respinge primii trei califi sunniţi. Istoric vorbind, cele mai multe grupuri Sufi au fost flexibile în a adapta obiceiurile locale non-musulmane oriunde s-a răspândit Islamul, dar această flexibilitate a condus la persecuţia sufiţilor de către unii musulmani „ortodocşi”care considerau practicile sufiste eretice.<br />
<br />
Deşi doctrinele Islamului Sunni contrazic ideea că fiinţele umane posedă anumite puteri, Sufismul a răspândit practicile religiei populare prin încurajarea venerării indivizilor pioşi, a mormintelor sfinte în multe părţi ale lumii islamice. Sufismul a fost deseori reprezentat ca o formă strict pacifistă şi apolitică a Islamului, iar recent a fost numită, o formă moderată a wahhabismului puritan. Unele grupuri Sufi, totuşi, nu sunt strict pacifiste, iar în epoca modernă, unele grupuri sufiste din Asia Centrală şi Balcani au participat la lupte militare defensive.Unknownnoreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-5406234024609100706.post-65475846345300936112010-01-19T06:50:00.000-08:002010-01-19T06:50:19.202-08:00Pătratul magic<span style="color: black;"></span><span style="color: black;"> </span><br />
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span style="color: black;">Este posibil ca matematicienii musulmani să cunoască despre </span><span lang="RO" style="mso-ansi-language: RO;"><span style="color: black;">pătratul magic chiar din secolul al VII-lea. Arabii intrând în contact cu cultura indiană, au început să cunoască matematica şi astronomia indiană, incluzând aici şi aspecte ale matematicii combinate. Se pare că la origini această idee a venit din China. Primele pătrate magice de ordin 5 şi 6 au apărut într-o enciclopedie din Bagdad în 983 DH, </span></span><span style="color: black;">Rasa'il Ikhwan al-Safa (Enciclopedia Fraţilor Puritani - the Encyclopedia of the Brethern of Purity); de asemeni se pare că pătrate magice mai simple erau cunoscute unor matematicieni arabi înaintea acestei date.</span><br />
</div><span style="color: black;"> </span><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><br />
</div><span style="color: black;"> </span><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span style="color: black;">Matematicianul arab </span><span class="yshortcuts"><span style="color: black;">Ahmad al-Buni</span></span><span style="color: black;">, </span><span style="color: red;"><span style="color: black;">a învăţat (1250 DH) cum să alcătuim</span></span><span style="color: black;"> pătratul magic, dar se pare că nu el este cel care a descoperit această tehnică. El atribuie proprietăţi mistice acelor pătrate. Din păcate, nu se cunosc nici un fel de proprietăţi mistice.</span><br />
</div><span style="color: black;"> </span><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span style="color: black;">Se cunosc referinţe pentru folosirea pătratelor magice în calculele astrologice, practică despre care se crede că a fost introdusă de arabi.</span><br />
</div><span style="color: black;"></span>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5406234024609100706.post-25148367640303216852010-01-19T05:57:00.002-08:002010-01-19T05:57:29.845-08:00Yemen<div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Republica Araba Yemen(Al-Jumhuriya Al-‘Arabiya Al-Yamaniya) este situata in Peninsula Arabia, cu larga iesire </span><st1:personname productid="la Marea Rosie."><span lang="FR">la Marea Rosie.</span></st1:personname><span lang="FR"> Are ca vecini Marea Rosie, Arabia Saudita, Oman si Marea Arabiei(Golful Aden).</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Suprafata statului este de 485 000 de km² si o populatie de<span style="mso-spacerun: yes;"> </span>15 067 000 loc(in 1996). Densitatea medie a populatiei este de 31 loc/km². Arabii, etiopienii si somalezii reprezinta principalele etnii din acest stat. Populatia este concentrata cu precadere pe platourile vulcanice din centrul tarii si in oazele din estul campiei litorale. Islamismul este religia de stat(musulmani saiditi). </span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Capitala Yemenului este Sanaa(San’a), situata in partea centrala a tarii la </span><st1:metricconverter productid="2 300 m"><span lang="FR">2 300 m</span></st1:metricconverter><span lang="FR"> altitudine. Sub numele de Azal, orasul este cunoscut din Antichitate ; in secolul VI este resedinta unui vicerege abisinian, iar in secolul X devine centrul sectei saidite. Din 1918 este capitala statului yemenit independent inregistrand, indeosebi dupa proclamarea republicii(1962) o dezvoltare accelerata. Cele mai importante monumente sunt : moscheea Jami’Masjid(sec.VII) cu o <i style="mso-bidi-font-style: normal;">« Kaaba » </i>in miniatura, fostul palat de vara al imamului. Orase importante ale Yemenului sunt : Hodeida, Ta’izz, Hajjah, Ibb, Mukkala, Maala si Shaikh’Uthman.</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Limba oficiala este araba. Statul este impartit in 17 provincii. Moneda nationala a Yemenului este rialul yemenit.</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>In Antichitate, pe teritoriul Yemenului iau fiinta regatele Saba, Main si Qataban. Cunoscut de romani sub numele de <i style="mso-bidi-font-style: normal;">« Arabia Felix »,</i> placa turnanta a comertului dintre Mediterana si India, cucerit in 525 temporar de Abisinia, apoi de Persia Sasanida, teritoriul yemenit este inclus in </span><st1:metricconverter productid="631 in"><span lang="FR">631 in</span></st1:metricconverter><span lang="FR"> Califatul Arab. La sfarsitul secolului IX, in Yemenul de Nord sunt puse bazele primului stat al sectei islamice al saiditilor. Intre1538-1918, Yemenul se afla, cu intermitenta, sub stapanirea Imperiului Otoman. In urma luptelor antiotomane, dinastia Saiditilor obtine in 1911 autonomia interna, iar la 30 octombrie 1918 obtine independenata deplina ca monarhie(imamul este suprema autoritate religioasa si statala). Intre 1958-1951 constituie, impreuna cu Egiptul si Siria, Republica Araba Unita.</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Este o republica prezidentiala.</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Relieful este reprezentat de<span style="mso-spacerun: yes;"> </span>Campia litorala Tihama din lungul tarmului Marii Rosii, relativ ingusta. Este strabatuta de rauri scurte si dominat spre est de Muntii Yemenului(</span><st1:metricconverter productid="3760 m"><span lang="FR">3760 m</span></st1:metricconverter><span lang="FR"> in varful Hadur Shua’ayb), cu masive separate de platouri etajate. Spre granita cu Arabia Saudita , in est, se desfasoara Desertul Rub’al Khali, o treapta mai coborata, cu vai seci(ueduri) si dune de nisip.Clima este tropicala, modificata de lantul muntos ce determina precipitatii bogate si temperaturi moderate(28° in iunie). In desert clima este desertica, cu temperaturi ridicate(pot atinge chiar </span><st1:metricconverter productid="54ᄚC"><span lang="FR">54°C</span></st1:metricconverter><span lang="FR">) si precipitatiii extrem de scazute(sub 75 mm/an). Vegetatia este saraca, xerofita, cu exceptia oazelor in care se cresc palmieri, bananieri etc. Fauna, mai variata, cuprinde hiene, sacali, maimute, vulturi.</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Este o tara cu o economie in curs de dezvoltare. Detine resurse nu foarte bogate de petrol, huila, cupru si sare marina. Agricultura este slab prezenta. Se cultiva curmali, mei, legume, bumbac si tutun.</span><br />
</div>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5406234024609100706.post-38950806359574196212010-01-19T05:57:00.000-08:002010-01-19T05:57:01.405-08:00Siria<div class="MsoNormal"><span lang="FR" style="font-size: 13.0pt;"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span></span><span lang="FR">Are denumirea oficiala de Al-Jumhuriya-Al-‘Arabiya As-Suriya(Republica Araba Siriana) si este situata in sud-vestul Asiei(Orientul Apropiat), intre 32°19´-37°20´ latitudine nordica si 35°37´-42°22´ longitudune estica. </span><span style="mso-ansi-language: EN-US;">Are ca limite : Turcia, Iraq, Iordania, Israel, Liban si Marea Mediterana.</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span style="mso-ansi-language: EN-US;"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span></span><span lang="FR">Suprafata statului este de 185 000 km² si o populatie de 15 167 000 locuitori(in 1996). Densitatea medie este de 82 loc/km². Configuratia etnica este alcatuita din arabi(90%), kurzi, armeni, turci(10%). Populatia este concentrata in treimea vestica a tarii, unde in campia litorala densitatea medie a populatiei trece de 200 loc/km², iar in depresiunea Ghouta(zona capitalei) depaseste 1 000 loc/km². Cultul preponderent este islamismul cu o proportie de 90% ; se mai intalneste crestinismul. </span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Damascul(Dimashq, Esh Sham) este capitala tarii si este situata pe raul Barada, in sud-vestul tarii la </span><st1:metricconverter productid="700 m"><span lang="FR">700 m</span></st1:metricconverter><span lang="FR"> altitudine, dominata de culmea Jebelqassioun. Atestat documentar din secolul XV i.e.n., orasul este stapanit in Antichitate de egipteni, hititi, asirieni, babilonieni, persi, seleucizi, romani, bizantini. In 635 intra in stapanire araba, cunoscand, timp de un secol, o stralucire deosebita in calitate de capitala a Califatului Omeiad(661-750). In timpul domniei lui Saladin cunoaste o renastere, fiind stapanit apoi de mamelucii egipteni(1260-1516) si de turci(1516-1918). Centru al administratiei coloniale franceze, Damascul este proclamat in 1944 capitala statului sirian. Este important cntru comercial se economic al tarii. Monumente importante ale orasului sunt Moscheea Umayyad, mausoleul lui Salah ad-Din, moscheea Taqiah si palatul Azem.</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span></span><span style="mso-ansi-language: EN-US;">Limba oficiala este araba. Este impartita administrativ in 14 governorate numite “<i style="mso-bidi-font-style: normal;">muhafaza </i>“. Sarbatoarea nationala se aniverseaza pe 17 aprilie-aniversarea proclamarii independentei in 1946. Moneda nationala este lira siriana.</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span style="mso-ansi-language: EN-US;"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Teritoriul Siriei, stravechi focar al civilizatiei din Orientul Apropiat, s-a dezvoltat o stransa legatura cu civilizatia mesopotamiama si egipteana. </span><span lang="FR">La jumatatea mileniului II i.e.n., Siria devine obiect de disputa dintre Egiptul faraonic, regatul Mitanni si statul hitit. In secolul IX i.e.n este cucerita de Asiria, in 605 i.e.n. de Regatul Noului Babilon, in 333 i.e.n. de Alexandru cel Mare, devenind, pana la cucerirea romana(64 i.e.n), nucleul Regatului Seleucid. Provincie romana, apoi bizantina, Siria este cucerita in 634-636 e.n. de arabi si devine, odata cu stabilirea </span><st1:personname productid="la Damasc"><span lang="FR">la Damasc</span></st1:personname><span lang="FR"> a capitalei Califatului Omeiad, pentru un<span style="mso-spacerun: yes;"> </span>secol(661-750), centrul lumii arabe, stapanita de mamelucii egipteni(1260-1516), provincie a Imperiului Otoman intre 1516-1918, Siria devine in 1920 teritoriu sub mandat al Ligii Natiunilor, administrat de Franta. Lupta poporului sirian impotriva dominatiei straine atinge apogeul in timpul rascoalei din 1925-</span><st1:metricconverter productid="1926. In"><span lang="FR">1926. In</span></st1:metricconverter><span lang="FR"> cursul celui de-al doilea razboi mondial, Siria este ocupata de trupe britanice si franceze care, sub presiunea fortelor nationaliste, proclama la 27 septembrie 1941 Republica independenta Siriana si predau la 1 ianuarie 1944 guvernului sirian atributiile puterii. Independenta reala si deplina este dobandita insa la 17 aprilie 1946, odata cu retragerea trupelor straine de pe teritoriul Siriei. Pe plan politic, Siria cunoaste o puternica instabilitate(4 lovituri de stat intre 1962-1970).</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Siria este o republica prezidentiala, potrivit Constitutiei din 1973 si amendata la 11 martie 1984, presedintele fiind ales pe o perioada de 7 ani.</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Relieful statului sirian este dispus in patru trepte longitudinale( de la vest la est) : campia ingusta(8-</span><st1:metricconverter productid="32 km"><span lang="FR">32 km</span></st1:metricconverter><span lang="FR">) din lungul tarmului Marii Mediterane, Muntii Antiliban, depresiunea centrala, principala zona locuita a tarii, si Desertul Siriei, un podis pietros-nisipos mai inalt in partea centrala(Jebel el Bishri) si de sud(Jebel ed Druz). Clima este una subtropicala, cu veri toride(35° in iulie </span><st1:personname productid="la Damasc"><span lang="FR">la Damasc</span></st1:personname><span lang="FR"> si Halab) si ierni blande(in ianuarie </span><st1:metricconverter productid="10ᄚC"><span lang="FR">10°C</span></st1:metricconverter><span lang="FR"> pe litoral, </span><st1:metricconverter productid="3ᄚC"><span lang="FR">3°C</span></st1:metricconverter><span lang="FR"> la damasc) ; Muntii Antiliban constituie o bariera in calea maselor de aer umed dinspre Marea Mediterana, precipitatiile scazand de la cca. 1 000 mm/an pe versantul vestic al muntilor si dub 130 mm/an in Desertul Siriei unde bat vanturile fierbinti. Dintre putinele ape permanente, mai importante sunt fluviul Eufrat(Al Furat), se concentreaza 80% din resursele de apa ale tarii. Vegetatia este reprezentata de<span style="mso-spacerun: yes;"> </span>padurile de pin si stejar. Acestea ocupa suprafete mici, pe pantele vestice ale muntilor Antiliban si in lungul principalelor ape curgatoare ; pasuni cu ierburi rare, vegetatie adaptata uscaciunii excesive(in desert), maslini, vita de vie si citricele completeaza haina vegetala a tarii. Fauna este reprezentata de gazele, antilope, vipere, cameloni, pasari felurite s.a. <span style="mso-tab-count: 1;"> </span></span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Este un stat cu o economie in curs de dezvoltare. Prezinta insemnate resurse minerale valorificate in ultimele doua decenii : petrol, gaze naturale, asfalt natural, sare gema, fosfati. Agricultura este specializata in cultivarea bumbacului, cerealelor, tomatelor, maslinilor, vitei de vie si cresterea cornutelor mici.</span><br />
</div>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5406234024609100706.post-87944132876726925922010-01-19T05:56:00.000-08:002010-01-19T05:56:17.506-08:00Turcia<div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Turkiye Cumhuriyeti(Republica Turcia) este situata in sud-estul Europei(Peninsula Balcanica) si sud-vestul Asiei(Peninsula Asia Mica), intre 35°51´-42°06´ latitudine nordica si 25°40´-44°48´ longitudine estica. </span><span style="mso-ansi-language: EN-US;">Are ca limite Marea Neagra, Armenia, Georgia, Iran, Iraq, Siria, Marea Mediterana, Marea Egee, Marea Marmara, Grecia si Bulgaria.</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span style="mso-ansi-language: EN-US;"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span></span><span lang="FR">Are o suprafata totala de 780 000 km² si o populatie de 63 120 000 locuitori(in 1996).Densitatea medie a populatiei este de 81 loc/km². 90% din populatia tarii traieste in partea asiatica , dar densitatea populatiei este mai mare in partea europeana(185 loc/km²). In Anatolia, populatia este mai densa in zonele litorale de vest si nord si mai rara in est. Islamismul detine 98% din intreaga populatie; alte religii sunt crestinismul si mozaismul.</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Capitala statului turc este Ankara. Este situata in centrul Podisului Anatoliei, la </span><st1:metricconverter productid="894 m"><span lang="FR">894 m</span></st1:metricconverter><span lang="FR"> altitudine. Este o asezare cu o straveche istorie, Ankara este capitala a celtior tectosagi (sec. III i.e.n.), apartine apoi Pergamului, Regatului Pontului, devenind in 25 i.e.n. capitala provinciei romane Galatia (sub numele de Ancyra). In Evul Mediu este stapanit de sasanizi, arabi (654), bizantini, selgiucizi, mongoli, pentru a intra in secolul XIV in componenta Imperiului Otoman. Pana in anul 1930 poarta denumirea de Angora. Ankara cunoaste o noua afirmare economica, politica, urbanistica dupa proclamarea sa, la 13 octombrie 1923, de capitala a noului stat constituit. Important centru economic, Ankara este din 1965 al doilea centru indutrial al tarii(dupa Istanbul). Are ca monumente turistice Templul lui August (Ogust Mabedi), moscheile Haci Bayram si Maltepe, Mausoleul lui Kemal Ataturk. Orase principale ale Turciei sunt : Istambul, Adana, Izmir, Konya, Bursa, Gaziantep, Igel, Samsun etc.</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Limba oficiala este limba turca, apartinand ramurii altaice(grupul de limbi turcice) din familia limbilor uralo-altaice.Este influentata de araba si persana ; in 1928 alfabetul arab este inlocuit cu cel latin. Statul este impartit din punct de vedere administrativ in 76 de departamente. Ziua nationala a Turciei este aniversata la 29 octombrie (aniversarea proclamarii republicii-1923). Moneda nationala a tarii este Lira turceasca.</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span></span><span style="mso-ansi-language: EN-US;">Originari din Asia Centrala, turcii se stabilesc in secolele XI-XII in Asia Mica. </span><span lang="FR">Osman I(1281-1326) uneste triburile turcilor anatolieni si pune bazele unui stat independent. Sub urmasii sai-Orhan(1326-1359) si Murad I(1360-13890, turcii cuceresc toate posesiunile bizantine din Asia Mica, trec in Europa(1354) si fac din Adrianopol capitala statului(1366-1453). Infrangand ostile cruciatilor europeni </span><st1:personname productid="la Nicopole"><span lang="FR">la Nicopole</span></st1:personname><span lang="FR">(1396), Varna(1444) si Kossovopolje(1448), turcii cuceresc in secolele XIV-XV Bulgaria, Serbia, Grecia, Albania, Bosnia, Hertegovina. Tarile Romane sunt obligate sa recunoasca suveranitatea Imperiului Oroman, dar nu vor fi niciodata transformate in provincii turcesti. Mehmed II(1451-1481) cucereste in 1453 Constantinopolul si il transforma in noua capitala a Imperiului(Istanbul). In timpul domniei sultanilor Selim I(1512-1520) si Soliman II(1520-1566), cucerind Armenia, Mesopotamia, Siria, Egiptul, Tripolitania, Tunisia, Algeria, o parte a Ungariei, Imperiul Otoman ajunge la apogeul expansiunii teritoriale si a puterii sale. Infrangerea flotei otomane de catre coalitia hispano-venetiana in batalia de </span><st1:personname productid="la Lepanto"><span lang="FR">la Lepanto</span></st1:personname><span lang="FR">(1571) marcheaza inceputul crizei, accentuata in secolele XVII-XVIII, cand imperiul inregistreaza grele pierderi teritoriale. Luptele de eliberare nationala, razboaiele purtate impotriva Rusiei si Imperiului Habsburgic au ca urmare, in secolul XIX, formarea statelor nationale independente Grecia, Serbia, Romania, Bulgaria si o dependenta tot mai pronuntata a statului turc fata de Franta si Marea Britanie. Posesiunile teritoriale din Africa de Nord(Algeria, Tunisia, Maroc) sunt ocupate in cursul secolului XIX de puterile coloniale europene. Revolutia <i style="mso-bidi-font-style: normal;">« junilor turci »</i> din 1908 restabileste constitutia liberala din anii 1876-</span><st1:metricconverter productid="1878. In"><span lang="FR">1878. In</span></st1:metricconverter><span lang="FR"> urma razboiului italo-turc din 1911-1912, Imperiul Otoman pierde Cirenaica si Tripolitania, iar dupa razboaiele balcanice(1912-1913), posesiunile pe care le mai stapaneste in Eurpopa se limiteaza la orasele Adrianopol si Istambul. La sfarsirul primului razboi mondial, la care participa din 1914 de partea Puterilor Centrale, Turcia pierde Palestina, Libanul, Siria, Iordania, Iraqul, Peninsula Arabica. Victorioasa in razboiul greco-turc din 1919-1922, Turcia obtine, prin Tratatul de </span><st1:personname productid="la Laussane"><span lang="FR">la Laussane</span></st1:personname><span lang="FR">, revizuirea clauzelor Tratatului de </span><st1:personname productid="la Sevres"><span lang="FR">la Sevres</span></st1:personname><span lang="FR">(10 august 1920), capatand configuratia teritoriala actuala. La 29 octombrie 1923 are loc proclamrea Republicii Turcia cu capitala </span><st1:personname productid="la Ankara"><span lang="FR">la Ankara</span></st1:personname><span lang="FR"> ; Mustafa Kemak Ataturk este ales presedinte(1923-1938) ; din initiativa lui este realizat un amplu program de reforme vizand modernizarea vietii economice, sociale si politice a statului(abolirea sultanatului si a califatului, separarea puterii in stat, introducerea calendarului european). Turcia promoveaza o politica de neutralitate si prietenie cu toate statele(semneaza in </span><st1:metricconverter productid="1934 a"><span lang="FR">1934 a</span></st1:metricconverter><span lang="FR"> Intelegerii Balcanice cu Romania, Grecia si Iugoslavia). In cursul celui de-al doilea razboi mondial Turcia ramane neutra pana la 23 ianuarie 1945, cand declara razboi Germaniei si Japoniei. In urma loviturii de stat din Cipru din 15 iulie 1974, Turcia, invocand calitatea de putere garanta a statutului acestei tari, debarca trupe care ocupa pertea de nord-est a insulei, proclama ulterior, in mod unilateral, la 13 februarie 1975, <i style="mso-bidi-font-style: normal;">« Statul federat turc al Ciprului ».</i> In urma acestor actiuni, relatiile dintre Turcia si Grecia s-au deteriorat.</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Turcia este o republica prezidentiala, presedintele fiind<span style="mso-spacerun: yes;"> </span>ales prin vot indirect de Adunarea Nationala pe o perioada de 7 ani.</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Cele doua parti, europeana si asiatica, au conditii naturale diferite. In partea europeana doua lanturi muntoase, Istrandza Daglari(in nord) si Tekir Dag(in sud), inchid o campie valurita drenata de Ergene, afluent al Maritei(Merin Nehri). Partea asiatica(Anatolia), mult mai extinsa, cuprinde un podis central rectangular inconjurat de lanturi muntoase spre nord, est, sud-est si sud-vest. Are mai multe diviziuni : <i style="mso-bidi-font-style: normal;">Anatolia de</i> <i style="mso-bidi-font-style: normal;">Vest</i>, cu podisuri prelungi, inalte, si coasta Marii Egee, adanc crestata, cu campii litorale(Bursa, Bergama, Izmir) formate din raurile Simav, Gediz, Kucuk Menderes ; <i style="mso-bidi-font-style: normal;">Anatolia de Sud</i>, cu Muntii Taurus care domina campia litorala, mai dezvoltata in cursul inferior al raurilor Seyhan si Ceyhan ; <i style="mso-bidi-font-style: normal;">Anatolia centrala</i>, cu numeroase depresiuni presarate cu mlastini si lacuri sarate(Tuz Golu, Beysehir Golu, Egridir Golu), cu platouri de lava si varfuir izolate ; <i style="mso-bidi-font-style: normal;">Podisul Kars</i>(14000-</span><st1:metricconverter productid="3000 m"><span lang="FR">3000 m</span></st1:metricconverter><span lang="FR">) ocupa estul tarii si este alcatuit in mare parte din platouri de lava si conuri vulcanice enorme, precum si din depresiuni tectonice. Muntii Pontici, ce separa pe </span><st1:metricconverter productid="1 200 km"><span lang="FR">1 200 km</span></st1:metricconverter><span lang="FR"> Podisul Anatoliei de litoralul Marii Negre, sunt bine impaduriti, semeti, cu inaltimi ce cresc pe directia vest-est(alt. maxima in varful Kackar Dag-</span><st1:metricconverter productid="3937 m"><span lang="FR">3937 m</span></st1:metricconverter><span lang="FR">) si domina spre nord campii litorale fertile. Clima este variata, temperat-continentala in cea mai mare parte a teritoriului, cu ierni severe in Anatolia centrala si blande in sud si pe litoralul Marii Negre. </span><span style="mso-ansi-language: EN-US;">Verile sunt fierbinti in toata tara(temp.medie in luna iulie atinge 25, 4°), iar precipitatiile sunt mai bogate in munti si reduse in restul tarii(Ankara-442 mm/an, Izmir-339 mm/an). </span><span lang="FR">Vegetatia este formata din paduri de pin de Alep, castan spaniol, maslini, stejar(in vest), paduri de mirt, lauri si fag oriental(pe tarmul Marii Negre), din stepe si pajisti alpine in Anatolia centrala si in Podisurile Armeniei. Fauna este si ea variata ; include printre altele fazani de Colchida, varani, hiene, sacali, mufloni, ibex, ursi bruni, vulpi, iepuri s.a.</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Statul turc are o economie in curs de dezvoltare, posesoare a unor insemnate bogatii de subsol, Turcia fiind unul din producatorii importanti de crom, cupru, plumb. Produce cereale, alune turcesti, arahide, bumbac, legume, citrice, etc.</span><br />
</div><br />
<strong>REFERAT</strong><br />
CAPITALA: Ankara. <br />
SUPRAFATA: Suprafata Turciei e de 815.000 kmp, impartita pe 2 continente 3% in Europa (Trakia) si 97% in Asia (Anatolia). <br />
POPULATIE: 66 milioane de locuitori, majoritatea traind in: Istanbul, Ankara (capitala tarii), Izmir, Antalya si Bursa. <br />
LIMBA OFICIALA: Turca. <br />
ORA LOCALA: Aceeasi ora cu ora locala a Moldovei. <br />
MONEDA: Lira turceasca. <br />
TEMPERATURI MEDII: In aer in Iunie 25 C, Iulie 28 C, August 29 C, Septembrie 30 C. <br />
APE: Cele mai mari rauri sunt Tigru si Eufrat, cel mai mare lac este Van. <br />
CLIMA: Temperat-continentala in centrul tarii, mediteraneana in zona coastelor Marii Egee si Mediterana. <br />
CIVILIZATII: Hitite, Frigiene, Liciene, Lidiene, Ioniene, Perse, Macedoniene, Romane, Bizantine si Otomane, toate au contribuit la istoria Turciei. <br />
RELIGIE: Musulmana – 6% din populatia musulmana a lumii traieste in Turcia. Sarbatorile religioase se tin dupa calendarul islamic, care este cu 11 zile mai scurt decat cel gregrian si sunt doua la numar: Seker Bairam si Kurban Bairam. <br />
BUCATARIA TURCEASCA e situata pe locul 3 in lume. Cafeaua turceasca vine din Etiopia si a fost introdusa in Istanbul de catre guvernatorul Yemenului in sec. 16. Bautura nationala este Raki, cunoscut si sub numele de “puterea Leului”. Mancare traditionala e kebab, borek, dolma, dulciuri ca baclava, rahat. <br />
Marea majoritate a Turciei este compusa din teritoriul Asiatic al Anatoliei, o mare peninsula muntoasa. Capitala, Ankara, este localizata acolo. Restul Turciei ocupa sud-estul Europei. Aceasta regiune de dealuri fertile este casa orasului Istanbul, cel mai mare oras din Turcia. Turcia Asiatica si Turcia Europeana sunt separate de trei cai maritime de mare importanta strategica: Marea Marmara, Stramtoarea Bosfor si Stramtoarea Dardanele. Impreuna, ele formeaza singura cale pe apa dintre Mare Neagra si Marea Egee. <br />
Oarecum dreptunghiulara ca forma, Turcia ocupa o suprafata usor mai mare decat statul Texas. Ca vecini are Marea Egee si Grecia la vest, Bulgaria la nord-vest, Marea Neagra la nord, Georgia, Armenia si Azerbaidjian la nord-est, Iran la est, Irac, Siria si Marea Mediterana la sud. Tarmul sau este vast si formeaza aproximativ trei sferturi din granita tarii. <br />
Peisajele din Turcia sunt variate, de la campii fertile in nord-vest si sud-est la vai mari cu rauri in vest si munti inalti in est. In interiorul Asiatic, clima fluctueaza dramatic, cu ierni reci si pline de zapada si veri fierbinti si uscate. De-a lungul tarmului Marii Mediterane clima este mai putin dura, cu veri calde si ierni blande. <br />
Locatia geografica unica a Turciei intre Europa si Asia a expus regiunea la diverse influente si a contribuit la evolutia sa istorica si culturala. Intr-adevar, Turcia a servit ca pod pentru mutarile oamenilor intre Asia si Europa de-a lungul istoriei. Turcia a folosit aceste influente diverse pentru a-si dezvolta propria identitate distinctive si o cultura bogat exprimata in arhitectura, arta, muzica si literature. Diversitatea ramane o marca a Turciei contemporane, in medul inconjurator, oameni si cultura. Credintele si practicile traditionale raman raspandite, in special in ariile rurale. Turcia este de asemenea o societate democratica care se modernizeaza rapid. Religia dominanta este cea islamista, si cei mai multi oameni vorbesc turca, limba nationala. <br />
De secole, economia Turciei s-a bazat in principal pe agricultura. Azi, aceasta ramana un sector important al economiei turci si asigura locuri de munca pentru aproximativ 46% din angajatii Turciei. Totui, Turcia a trecut printr-o crestere considerabila in industrie si servicii-inclusiv finantele, transportul si serviciile profesionale si guvernamentale- de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial(1939-1945), in timp ce rolul agriculturii a scazut. Bunurile confectionate, in special textilele si imbracamintea, domina acum sectorul de export al tarii. Urbanizarea rapida a acompaniat aceasta transformare economica. Astazi, 75% din populatia Turciei traieste la orase, in comparate cu doar 21 % in 1950. Aproximativ 90 % din populatie traieste in partea Asiatica a Turciei si doar 10 % traieste in partea Europeana. <br />
Istoria Turciei este lunga si plina de evenimente, cu o succesiune de popoare diferite etnic si cultural care au ocupat regiunea inca din antichitate. <br />
Pamant si resurse:<br />
Suprafata totala a Turciei este de 779,452 km patrati. Anatolia, partea de est a Turciei, formeaza aproximativ 97% din suprafata totala a tarii. Cea mai mare parte a Anatoliei este muntoasa si arida, cu exceptia unor mici campii de-a lungul tarmurilor marilor Egee, Neagra si Mediterana. Partea din sud-estul Europei formeaza restul tarii. Aceasta regiune este caracterizata de campii deluroase inconjurate de munti josi. <br />
Multi dintre muntii Turciei sunt de origine vulcanica. Cutremurele sunt frecvente si uneori puternice, dand dovada ca regiune ramane seismic activa. Cutremure devastatoarea au lovit Turcia de mai multe ori in timpul secolului 20. In 1939 un cutremur a lovit orasul Erzincan si a omorat aproximativ 30 000 de oameni; un cutremur din 1999 a lovit langa orasul Izmit si a omorat mai mult de 15 000 de oameni.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5406234024609100706.post-68133649503154766432010-01-19T05:52:00.002-08:002010-01-19T05:52:59.884-08:00Oman<div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Sultanatul Oman(Sultana ‘Oman) este situat in Asia de Sud-Vest, in sud-estul Peninsulei Arabia, intre 16°30´-26°30´ latitudine nordica si 53°-60° longitudine estica. </span><span style="mso-ansi-language: EN-US;">Vecinii sai sunt Emiratele Arabe Unite, Golful Persic, Golful Oman, Marea Arabiei, Yemenul si Arabia Saudita.</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span style="mso-ansi-language: EN-US;"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span></span><span lang="FR">Are o suprafata de 212 000 km² si o populatie de 2 251 000 locuitori(in 1996). Densitatea medie a populatiei este de doar 11 loc/km². Arabii detin 90% din intreaga populatie, se mai afla aici si indieni si persani. Majoritatea populatiei se concentreaza in jumatatea nordica. Circa ½ din populatie traieste in mici orase din interior(in oaze) sau este nomada ; restul populatiei este concentrata in orase-oaze de-a lungul coastei(cca. 1/3 din populatie se afla in zona capitalei si in Campia Batinah de la sud de aceasta). Islamismul este religia de stat a Omanului(musulmani suniti, ibaditi si siiti),.</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Masqat(Muscat) este capitala acestui stat. Este situat in nordul tarii, pe coasta de sud a Golfului Oman. Orasul dateaza din secolul XV. Azi este un modest centru comercial si de transporturi. Principalele functii economice au fosr preluate de orasul vecin Matrah. Orase importantes sunt Sur, As Sohar, Matrah si Salalah.</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Araba este limba oficiala ; uzuala este folosita engleza. Statul este impartit in 7 provincii. Ziua nationala este aniversata la 18 noiembrie(aniversarea zilei de nastere a sultanului). Moneda nationala este Rialul Omani si este egl cu 1000 de Baizas.</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Situat intr-o zona de contact a civilizatiilor mesopotamiana, indiana si iaraniana, teritoriul Omanului este inglobat in secolul VII in Califatul Arab ; principii locali reusesc insa, in secolele urmatoare, sa transforme dependenta fata de Califatul Arab intr-una pur nominala, extinzandu-si propria autoritate asupra coastei Arabiei si Somaliei. Intre 1508-1650 coasta Omanului este ocupata de portughezi, care transforma orasul Masqat intr-o puternica baza. Dupa inlaturarea dominatiei persane in 1744, Sultanatul Masqat si Omanul atinge in urmatoarele secole, sub dinastia Saidida(fondata in 1741), apogeul puterii sale, extinzandu-si autoritatea asupra unor regiuni ale coastei Africii Orientale si a insulei Zanzibar(unde este stramutata capitala statului in 1832). Dupa moartea suveranului Said ibn Sultan(1804-1856) statul se destrama(Zanibarul isi proclama independenta ca sultanat) si decade, Omanul devenind in 1891, <i style="mso-bidi-font-style: normal;">de facto</i>, un protectorat britanic. In </span><st1:metricconverter productid="1913, in"><span lang="FR">1913, in</span></st1:metricconverter><span lang="FR"> urma unei rivalitati dintre sultan si imam, izbucneste o rebeliune in care triburile din interior sprijina proclamarea Imamatului Oman cu resedinta </span><st1:personname productid="la Nazwa. Dupa"><span lang="FR">la Nazwa. Dupa</span></st1:personname><span lang="FR"> restabilirea pacii(1920), in 1954 izbucneste o noua revolta condusa de imam, reprimata cu ajutor britanic in anul urmator. Incepe o miscare de partizani impotriva sultanului din Masqat si a protectorilor sai. La 23 iulie 1970, dupa preluarea puterii in urma unei lovituri de palat de catre sultanul Qaboos bin Said, Sultanatul Masqat si Omanul adopta titlul de Sultanatul Oman.</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Omanul este o monarhie absoluta, sultanat ereditar. Nu exista o constitutie scrisa, sultanul conducand in conformitte cu dreptul sacru islamic(sharia) si traditiile arabe. </span><span style="mso-ansi-language: EN-US;">Actualul conducator al statului este sultanul Qaboos ibn Said(din 1970).</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span style="mso-ansi-language: EN-US;"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span></span><span lang="FR">Relieful este reprezentat de o ingusta campie nisipoasa de coasta(in est si sud), urca treptat spre podisul desertic Wadi Sama’il, strabatut de lantul muntos Al-Hajar(</span><st1:metricconverter productid="3 107 m"><span lang="FR">3 107 m</span></st1:metricconverter><span lang="FR"> in varful Jabal Akhdar). In sud-vest se afla Podisul Dhofar, relativ fertil, inconjurat de Muntii Qarah, iar in nord se extinde desertul nisipos Rub’al Khali, lipsit de precipitatii si este nelocuit. Statului Oman ii apartine si varful Peninsulei Musandam(</span><st1:metricconverter productid="2 286 m"><span lang="FR">2 286 m</span></st1:metricconverter><span lang="FR">) aflata mai la nord, in zona stramtorii Ormuz, formand o enclava in Emiratele Arabe Unite. Tarmurile Omanului masoara cca.1 </span><st1:metricconverter productid="800 km"><span lang="FR">800 km</span></st1:metricconverter><span lang="FR">. Clima este tropicala, deosebit de arida. Temperaturile de peste </span><st1:metricconverter productid="50ᄚC"><span lang="FR">50°C</span></st1:metricconverter><span lang="FR"> sunt frecvente iar precipitatiile insumeaza numai 80-130 mm/an.</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Este un stat cu o economie bazata pe exploatarea si prelucrarea petrolului. Spre deosebire de alte state din zona, Omanul nu dispune de mari rezerve sigure de petrol si de gaze naturale. Culturile agricole se remarca prin curmali, citrice, bananieri, legume, trestie de zahar.</span><br />
</div>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5406234024609100706.post-36206475193138426842010-01-19T05:52:00.000-08:002010-01-19T05:52:21.117-08:00Liban<div class="MsoNormal"><b style="mso-bidi-font-weight: normal;"><u><span style="font-size: 13.0pt; mso-ansi-language: EN-US;"><o:p><span style="text-decoration: none;"></span></o:p></span></u></b><b style="mso-bidi-font-weight: normal;"><u><span style="font-size: 13.0pt; mso-ansi-language: EN-US;"></span></u></b><br />
</div><div class="MsoNormal"><span style="mso-ansi-language: EN-US;"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Republica Liban (Al-Jumhuriya Al-Lubnaniya) este situata in Asia de Sud-Vest, pe tarmul estic al Marii Mediterane, intre 33°05´-34°45´ latitudine nordica si 34°55´-36°55´ longitudine estica. Limitele sale sunt Marea Mediterana, Siria si Israelul.</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span style="mso-ansi-language: EN-US;"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span></span><span lang="FR">Are o suprafata de 10 400 km² si o populatie de<span style="mso-spacerun: yes;"> </span>3 084 000 locuitori (1996). Densitatea medie a populatiei este de 297 loc/km². 90% din populatie o reprezinta arabii. Ea este concentrata in cea mai mare parte de-a lungul coastei mediteraneene si in Campia Beka’. Islamismul si crestinismul reprezinta religiile cu cea mai mare pondere in stat : islamismul-50%, crestinismul-50%.</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Capitala tarii este Beirutul (Beyrouth), situat pe tarmul estic al Marii Mediterane, pe un<span style="mso-spacerun: yes;"> </span>promontoriu calcaros(cu faleza inalta spre vest) care reprezinta o prelungire a Muntilor Liban in apele marii ; are o populatie cifrata la 1 200 000 de locuitori. </span><span style="mso-ansi-language: EN-US;">Pe locul orasului actual se inalta in Antichitate prosperul port fenician Berytos. Distrus in 140 i.e.n., este reconstruit in anul 14 i.e.n. de romani sub numele de Colonia Iulia Augusta Felix Berytos. </span><span lang="FR">Cucerit de arabi in 635 e.n., este apoi stapanit de cruciati (1110-1187 si 1197-1291) si de mamelucii egipteni(1291-1516). </span><span style="mso-ansi-language: EN-US;">In 1516 intra in stapanirea Imperiului Otoman. </span><span lang="FR">Incepand cu secolul XIX, urmeaza o continua ascensiune ca important centru economic si financiar. Capitala a <i style="mso-bidi-font-style: normal;">« Marelui Liban »(</i>1920), apoi al Libanului independent(1943), orasul sufera insemnate distrugeri in 1975-</span><st1:metricconverter productid="1985, in"><span lang="FR">1985, in</span></st1:metricconverter><span lang="FR"> urma ciocnirilor dintre factiunile politice rivale, Beirutul a fost inainte de 1975 principalul centru comercial si financiar din Orientul Mijlociu. Marea Moschee(Djami al-Kebir-1291), moscheea Djami al-Seraya(sec.XVI), Cladirea Parlamentului si Muzeul National reprezinta cele mai importante puncte de atractie a capitalei Libanului. Orase importante libaneze : Tripoli(Tarabulus), Zahle, Saida, Ba’albek si Tyre. <span style="mso-tab-count: 1;"> </span></span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Limba oficiala este araba ; limbi uzuale sunt folosite<span style="mso-spacerun: yes;"> </span>limba franceza si engleza(in comert, presa, radioteleviziune). Administrativ, Libanul este impartit in 5 governorate numite <i style="mso-bidi-font-style: normal;">« mohafazatas »</i> : Beirut, Beka’, Libanul de Nord, Libanul de Sud, Muntele Liban. Ziua nationala este data de 22 noiembrie(aniversarea proclamarii independentei-1943). Moneda nationala este lira libaneza si este egala cu 100 de Piastres.</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Conoscut in Antichitate sub numele de Fenicia(cu orase-state stralucite precum Tyr, Sidon, Byblos si Ugarit), teritoriul Libanului este supus termporar, de-a lungul secolelor, autoritatii egiptene, asiriene, persane, seleucide, romane(63 i.e.n.), bizantine(395 e.n.), cruciate(sec.XI-XIII), turce(1516-1918). In pofida islamizarii, in Liban a supravietuit o importanta minoritate crestina(populatie maronita). Dupa primul razboi mondial, in urma destramarii Imperiului Otoman, Libanul, unit su Siria, este administrat, din </span><st1:metricconverter productid="1920, in"><span lang="FR">1920, in</span></st1:metricconverter><span lang="FR"> numele Ligii Natiunilor, de Franta. In 1926 este separat de Siria si proclamat, in cursul celui de-al doilea razboi mondial(la 22 noiembrie 1941), republica independenta(constituirea la 22 noiembrie </span><st1:metricconverter productid="1943 a"><span lang="FR">1943 a</span></st1:metricconverter><span lang="FR"> primului guvern national libanez), ramanand insa in continuare(pana in decembrie 1946) ocupat de trupele anglo-franceze. Libanul, participa in 1948-1949 la razboiul arabo-israelian, incheind in 1949 un armistitiu cu statul israelian. Dupa aceasta data, Libanul nu mai participa la conflicte militare arabo-israeliene, duce o politica de neutralitate si coexistenta pasnica si gazduieste un numar important de refugiati arabi palestinieni. Evenimentele militare si politice desfasurate incepand cu 1975 vor fi analizate in partea politica si militara a lucrarii.</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Libanul este o republica parlamentara, presedintele fiind ales prin vot indirect(de Adunarea Nationala) pe o perioada de 6 ani. Conform Constitutiei, presedintele trebuie sa fie un crestin maronit, primul-ministru sa fie un musulman sunit, iar cabinetul sa mentina proportia de 5 membri musulmani la 6 membri crestini.</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Reliful este reprezentat prin doua lanturi muntoase paralele cu tarmul mediteraneean, Muntii Liban(Jebel Liban), alcatuiti din roci dure(sisturi cristaline), culminand la </span><st1:metricconverter productid="3 088 m"><span lang="FR">3 088 m</span></st1:metricconverter><span lang="FR"> in varful Qurnet es Sauda si Muntii Antiliban(Jebel esh Sharqi), constituiti din gresie, care culmineaza la </span><st1:metricconverter productid="2 814 m"><span lang="FR">2 814 m</span></st1:metricconverter><span lang="FR"> in Muntele Hermon(Jebel esh Sheikh). Aceste doua lanturi muntoase inchid o depresiune fertila, Beka’, drenata de raul Litani. Muntii Liban domina o campie litorala ingusta si discontinua care insoteste un tarm aproape rectiliniu. </span><span style="mso-ansi-language: EN-US;">Clima tarii este mediteraneeana, cu temperaturi medii care ating pe coasta si in depresiunea Beka’ pana la </span><st1:metricconverter productid="32ᄚC"><span style="mso-ansi-language: EN-US;">32°C</span></st1:metricconverter><span style="mso-ansi-language: EN-US;"> in iulie si </span><st1:metricconverter productid="16ᄚC"><span style="mso-ansi-language: EN-US;">16°C</span></st1:metricconverter><span style="mso-ansi-language: EN-US;">, respectiv </span><st1:metricconverter productid="10ᄚC"><span style="mso-ansi-language: EN-US;">10°C</span></st1:metricconverter><span style="mso-ansi-language: EN-US;"> in ianuarie. Precipitatiile insumeaza 760-1 000 mm/an in zona montana si 380-640 mm/an in depresiunea Beka’. </span><span lang="FR">Muntii Antiliban sunt acoperiti de paduri de stejar, iar in masivul Al-Mukammal din nordul muntilor Liban se mai intalnesc paduri de cedru de Liban ; depresiunea Beka’ este acoperita cu vegetatie de stepa. Fauna cuprinde caprioara, pisica salbatica, jderul, iepurele si alte mamifere, precum si numeroase pasari, multe dintre ele migratoare(flamingo, pelicanul, cormoranul etc).</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Libanul are o economie bazata pe comert, activitatea financiara, turism si servicii. Agricultura este bazata pe irigatii si produce cereale, vita de vie, citrice, tutun si legume. Industria se afla in curs de dezvoltare si diversificare.</span><br />
</div>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5406234024609100706.post-15563599232815488902010-01-19T05:51:00.000-08:002010-01-19T05:51:23.839-08:00Qatar<div class="MsoNormal" style="margin-right: -36.0pt;"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Denumirea oficiala araba a statului este Mashyaka Al-Qatar(Statul Qatar). Este situat in Asia de Sud-Vest, pe coasta Golfului Persic, in Peninsula Arabia, intre 24°30´-26°10´ latitudine nordica si 50°45´-51°40´ longitudine estica.</span><br />
</div><div class="MsoNormal" style="margin-right: -36.0pt;"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Suprafata statului Qatar este de 11 400 km² si o populatie de 562 000 de locuitori(in 1996). Densitatea populatiei in aceasta tara este de 49 loc/km². Arabii reprezinta 56%, iranienii-23%, pakistanezi-7% din intreaga populatie. Circa ¾ din populatie se concentreaza in capitala, iar restul in cateva orase si asezari dispuse se-a lungul coastei.Majoritatea sunt de religie islamica-98%(musulmani wahabiti).</span><br />
</div><div class="MsoNormal" style="margin-right: -36.0pt;"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Doha este capitala statului si este situata pe coasta orientala a tarii, in golful cu acelasi nume. Este atestat documentar pentru prima data in 1823 iar in 1916 devine capitala seicatului Qatar si cunoaste o rapida inflorire dupa cel de-al doilea razboi mondial, odata cu inceputul exploatarii zacamintelor petrolifere. Alte orase sunt Dukham, Waqra si Umm Sa’id</span><br />
</div><div class="MsoNormal" style="margin-right: -36.0pt;"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Limba oficiala este araba. Administrativ este impartit in 9 municipalitati. Ziua nationala se aniverseaza la 3 septembrie(aniversarea proclamarii independentei. Moneda nationala este Qatar rialul.</span><br />
</div><div class="MsoNormal" style="margin-right: -36.0pt;"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Teritoriul actual a fost mentionat pentru prima data in izvoarele istorice de Pliniu cel Batran(sec.I e.n.), teritoriul Qatarului, slab populat, este inglobat in secolul VII in Califatul Arab, in secolele XIII-XIV in Emiratul Bahrain, fiind ocupat apoi la incepului secolului XVII de portughezi. Seicatul de sine statator(cu capitala </span><st1:personname productid="la Sabara"><span lang="FR">la Sabara</span></st1:personname><span lang="FR">) intemeiat in 1766, de catre beduinii condusii de familia al-Thani, este ocupat de Sultanatul Oman in 1810-1811, apoi este reconstituit in 1866. Aflat in 1872 sub suzeranitate otomana, la inceputul primului razboi mondial Qatarul este ocupat de trupe engleze si devine la 3 noiembrie 1916 <i style="mso-bidi-font-style: normal;">de jure</i> protectorat britanic.</span><br />
</div><div class="MsoNormal" style="margin-right: -36.0pt;"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Qatarul este o monarhie absoluta, emirat ereditar, potrivit Constitutiei din 2 aprilie 1970. Constitutia reglementeaza succesiunea la tron in favoarea fiului actualului emir. </span><span style="mso-ansi-language: EN-US;">Emirul Ahmad ibn Khalifa al-Thani este conducatorul in prezent al statului.</span><br />
</div><div class="MsoNormal" style="margin-right: -36.0pt;"><span style="mso-ansi-language: EN-US;"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span></span><span lang="FR">Relieful monoton este dat de o campie desertica usor valurita. Clima, calda si secetoasa, nu permite nici un fel de culturi; fac exceptie micile oaze existente in lungul coastei, in care apare apa subterana. Singura vegetatie arborescenta o reprezinta curmalii din oaze. Dintre animale se remarca gazelele pitice. In Qatar se gaseste singura crescatorie din lume de gazele oryx.</span><br />
</div><div class="MsoNormal" style="margin-right: -36.0pt;"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span></span><span style="mso-ansi-language: EN-US;">Economia tarii este bazata in totalitate pe petrol, care asigura majoritatea veniturilor statului.Detine importante resurse de gaze naturale.</span><br />
</div><div class="MsoNormal"><b style="mso-bidi-font-weight: normal;"><u><span style="font-size: 13.0pt; mso-ansi-language: EN-US;"><o:p><span style="text-decoration: none;"></span></o:p></span></u></b><br />
</div>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5406234024609100706.post-60577835327467095192010-01-19T05:50:00.001-08:002010-01-19T05:50:31.488-08:00Egipt<div class="MsoNormal" style="margin-right: -36.0pt;"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Este situat in zona de contact a Africii si Asiei, intre 21°35´-31°35´ latitudine nordica si 25°-36° longitudine estica. </span><span style="mso-ansi-language: EN-US;">Are ca vevini </span><st1:place><st1:city><span style="mso-ansi-language: EN-US;">Marea Mediterana</span></st1:city><span style="mso-ansi-language: EN-US;">, </span><st1:country-region><span style="mso-ansi-language: EN-US;">Israel</span></st1:country-region></st1:place><span style="mso-ansi-language: EN-US;">, Marea Rosie, Sudanul si Libia. Denumirea oficiala a statului este Republica Araba Egipt(Jumhuryia Misr Al-Garabiya).</span><br />
</div><div class="MsoNormal" style="margin-right: -36.0pt;"><span style="mso-ansi-language: EN-US;"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span></span><span lang="FR">Populatia(in 1996) este de 64 200 000 de locuitori distribuiti pe un teritoriu de 1 000 000 de km². Densitatea medie este de 64 loc/km². Arabii au ponderea cea mai mare cu un procentaj de 98%(70 000 de arabi beduini), urmati de negri(in sud) si de europeni. 97% din intreaga populatie este concentrata in Valea si Delta Nilului. Religia de stat a Egiptului este islamismul(93% sunt musulmani suniti), 3% o reprezinta crestinii.</span><br />
</div><div class="MsoNormal" style="margin-right: -36.0pt;"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Cairo(Al Qahira) este capitala acestui stat, situat la 25 de km de Delta Nilului, pe malul drept al fluviului si pe insulele Gezira si Roda. Are o populatie de 8 000 000 de locuitori. Este cele mai mare oras egiptean, african si arab. In primii ani dupa cucerire(641), arabii inalta in vecinatatea fortaretei bizantine Babylon localitatea Al Fustat, devenind capitala Egiptului musulman. Dinastia fatimida construieste in 969, la nord de Al Fustat(azi vechiul Cairo), un nou oras, care va deveni capitala statului. Capitala cunoaste in secolele X-XV o stralucita dezvoltare economica si culturala. Perioda de declin din timpul stapanirii otomane este urmata de o noua inflorire in secolul XX. Este cel mai important centru industrial al tarii tarii, principalul centru cultural-stiintific si unul dintre cele mai importante din Africa. Cairo are o multitudine de monumente care atrag milioane de turisti anual : cele 400 de moschei, intre care Moscheea Amr ibn el-As, Ibn-Tulun, Al-Azhar, Moscheea medresa a sultanului Hasan(1361); alte monumente aprtinand patrimoniului universal sunt Citadela, Statuia lui Ramses, Nilometrul de pe insula Roda. In apropiere, </span><st1:personname productid="la Gizeh"><span lang="FR">la Gizeh</span></st1:personname><span lang="FR"> se afla piramidele lui Kheops, Khefren si Mykerinos dar si Marele Sfinx. Orase importante ale Egiptului : Alexandria, Gaza, Shubra el Khema, El Mahalla el Kubra, Tanta, Port Said si Assuan.</span><br />
</div><div class="MsoNormal" style="margin-right: -36.0pt;"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Araba este limba oficiala in stat. Cea mai importanta limba semita, araba ia nastere in Peninsula Arabia de unde se raspandeste, in secolele VII-VIII, odata cu expansiunea araba in Orientul Mijlociu si Apropiat, in Africa de Nord si in Peninsula Iberica, devenind limba religioasa si literara a lumii musulmane. Limba araba foloseste din prima jumatate a mileniului I e.n. un alfabet propriu(cu scrierea de la dreapta la stanga). Limba vorbita a suferit influente diverse, indeosebi ale substratului, separandu-se in mai multe dialecte care se deosebesc in planul vocabularului si al foneticii de araba clasica ramasa limba literara. In Egipt se vorbeste azi un dialect propriu Africii de Nord. Tara este impartita in 25 de governorate. Ziua nationala a Egiptului se aniverseaza la 23 iulie, care coincide cu aniversarea revolutiei din 1952. Moneda nationala este lira egipteana si este egala cu 100 de piastres.</span><br />
</div><div class="MsoNormal" style="margin-right: -36.0pt;"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> <a name='more'></a> </span></span><br />
</div><span style="mso-ansi-language: EN-US;">Datorita vastitatii istoriei sale, vom prezenta scurtul istoric al tarii doar pana in 1952(anul loviturii se stat antimonarhica). </span><span lang="FR">Perioada de dupa 1952 va fi prezentata in partea militara. La inceputul mileniului III i.e.n. pe teritoriul de azi al tarii ia fiinta Egiptul faraonic care, timp de peste 2 000 de ani, reprezinta una dintre principalele puteri ale Orientului Apropiat. Egiptul este ocupat in 525 i.e.n de Persia ahemenida, in 332 i.e.n de Alexanru cel Mare ; Alexandria, intemeiata in 331 i.e.n., devine capitala<span style="mso-spacerun: yes;"> </span>regatului elenistic al Ptolemeilor. Provincie a Imperiului Roman(30 i.e.n), apoi a Imperiului Bizantin(395 e.n), Egiptul este cucerit in 639-641 de arabi care impun islamismul si limba araba. In 969, Statul egiptean devine centrul Califatului Fatimid independent, apoi al dinastiei Ayyubizilor(1171-1252) si al statului mamelucilor(1250-1517), pentru a fi tansformat, in1517, in provincie a Imperiului Otoman. Expeditia de cucerire<span style="mso-spacerun: yes;"> </span>a Egiptului intreprinsa in 1798-1801 de Napoleon Bonaparte esueaza. Devenit in 1805 stapan al Egiptului, pasa Mohammed Ali reuseste in scurt timp sa dobandeasca independenta de fapt a tarii. Odata cu construirea Canalului de Suez(1859-1869), imixtiunea franco-britanica in problemele interne ale tarii devine tot mai apasatoare. Revolutia nationala din 1879-1882 provoaca, in 1882, interventia militara a Marii Britanii care transforma Egiptul, <i style="mso-bidi-font-style: normal;">de facto</i> in protectorat englez. In 1899 este stabilit protectoratul anglo-egiptean asupra Sudanulu<i style="mso-bidi-font-style: normal;">i</i>. Miscare a de eliberare nationala marcheaza un prim succes dupa primul razboi mondial, prin proclamarea independentei de stat(ca monarhie constitutionala) la 28 februarie 1922, independenta formala insa, datorita prezentei militare a Marii Britanii pe teritoriul tarii. In cursul celui de-al doilea razboi mondial fortele germane ting in incercarea lor de a ajunge </span><st1:personname productid="la Canalul"><span lang="FR">la Canalul</span></st1:personname><span lang="FR"> de Suez Al Alamein, de unde sunt respinse. In 1948-1949, Egiptul participa la razboiuli statelor arabe impotriva Israelului. Prin acordul de armistitiu din 24 februarie 1949, Egiptul preia administratia zonei Gaza.</span><br />
<div class="MsoNormal" style="margin-right: -36.0pt;"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span></span><span style="mso-ansi-language: EN-US;">Egiptul este o republica prezidentiala, potrivit Constitutiei din 1971, presedintele fiind ales printr-un referend pe o perioada de 6 ani. Presedintele actual al statului egiptean este Hosni Mubarak(ales in 1981).<span style="mso-tab-count: 1;"> </span></span><br />
</div><div class="MsoNormal" style="margin-right: -36.0pt;"><span style="mso-ansi-language: EN-US;"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>El are o forma aproape patrata. </span><span lang="FR">Relieful ete dezvoltat pe platouri din gresie sau calcar, un sector al intinsului desert Sahara ocupa cea mai mare parte a tarii. Este strabatut pe directia nord-sud de fluviul Nil. Suprafata lui(3/4) este acoperita de Desertul Libian(As Sahra al-Libiyah) care se desfasoara la vest de Nil. Desertul Arabic(Es Sahra el Garbyia) este situat la est de Nil, este stancos, accidentat si presarat cu ueduri(vai seci in cea mai mare parte a anului). Urca spre vest in lantul muntos al Marii Rosii, o prelungire a platourilor inalte etiopiene, care se desfasoara la </span><st1:metricconverter productid="900 km"><span lang="FR">900 km</span></st1:metricconverter><span lang="FR"> paralel cu tarmul marii cu acelasi nume si care culmineaza la </span><st1:metricconverter productid="2 181 m"><span lang="FR">2 181 m</span></st1:metricconverter><span lang="FR"> in Jabal Sha’ib el Banat. Acest lant muntos este despartit, prin Canalul de Suez, de Penisula Sinai, cu aspect de podis in nord si montoasa in sud(Jebel Katerina). Tarmul mediteraneean masoara 995 de km, iar cel al Marii Rosii masoara </span><st1:metricconverter productid="1 941 km"><span lang="FR">1 941 km</span></st1:metricconverter><span lang="FR">. </span><span style="mso-ansi-language: EN-US;">Clima este mediteraneena pe litoralul nordic si in delta si tropical-desertica in rest. </span><span lang="FR">Temperaturile medii anuale depasesc </span><st1:metricconverter productid="20ᄚC"><span lang="FR">20°C</span></st1:metricconverter><span lang="FR"> si cresc, de pe coasta mediteraneeana spre zonele sudice, unde se accentueaza variatiile diurne. Vara temperaturile ating adeseori </span><st1:metricconverter productid="43ᄚC"><span lang="FR">43°C</span></st1:metricconverter><span lang="FR">, iar iarna se mentin in jur de </span><st1:metricconverter productid="18ᄚC"><span lang="FR">18°C</span></st1:metricconverter><span lang="FR">. Precipitatiile sunt reduse si scad de la nord la sud : </span><st1:metricconverter productid="220 mm"><span lang="FR">220 mm</span></st1:metricconverter><span lang="FR"> </span><st1:personname productid="la Alexandria"><span lang="FR">la Alexandria</span></st1:personname><span lang="FR">, </span><st1:metricconverter productid="32 mm"><span lang="FR">32 mm</span></st1:metricconverter><span lang="FR"> </span><st1:personname productid="la Cairo"><span lang="FR">la Cairo</span></st1:personname><span lang="FR">, </span><st1:metricconverter productid="16 mm"><span lang="FR">16 mm</span></st1:metricconverter><span lang="FR"> </span><st1:personname productid="la Aswan"><span lang="FR">la Aswan</span></st1:personname><span lang="FR"> si aproape absente in sudul desertului. In lunile aprilie-mai, mai bate vantul uscat <i style="mso-bidi-font-style: normal;">« khamsin »</i> care aduce nori de praf din Sahara. Nilul reprezinta sursa de apa a Egiptului. Este cel mai lung fluviu din lume(</span><st1:metricconverter productid="6 670 km"><span lang="FR">6 670 km</span></st1:metricconverter><span lang="FR">) si strabate tara pe o distanta de </span><st1:metricconverter productid="1 530 km"><span lang="FR">1 530 km</span></st1:metricconverter><span lang="FR"> fara a primi vreun afluent. In timpul revarsarii(mai-septembrie) nivelul sau creste de la 8 la 10 metri. Vegetatia este naturala, concentrata aproape in exclusivitate in valea si delta Nilului si in oaze, cuprinde putine specii de plane : chimen, cicoare, maci, irisi, 30 de varietati de curmali, neb-neb ; in desert se intalnesc doar cateva plante xerofite(tamariscul pipernicit, iarba alfa). Fauna este reprezentata prin putine mamifere salbatice (gazela dorcas, ibexul nubian, hiena, sacalul, fenecul, mangusta egipteana), soparle, serpi veninosi, numeroase pasari.</span><br />
</div><div class="MsoNormal" style="margin-right: -36.0pt;"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Economia este una in curs de dezvoltare. Agricultura este intensiva si se utilizeaza masiv irigatiile. Se cultiva bumbac, trestie de zahar, cereale, citrice etc. Principalele resurse minerale sunt petrolul, gazele naturale, minereuri de fier si fosfati.</span><br />
</div>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5406234024609100706.post-68280580351804318022010-01-19T05:49:00.001-08:002010-01-19T05:49:36.219-08:00Kuwait<div class="MsoNormal" style="margin-right: -36.0pt;"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Denumirea sa oficiala este Dawlat Al-Kuwait(statul Kuwait) si este asezat in Asia de Sud-Vest(Peninsula Arabia), in extremitatea de nord-vest a Golfului Persic, intre 28°47´-30°04´ latitudine nordica si 46º34´-48º18´ longitudine estica . Are va vecini Iraqul, Golful Persic si Arabia Saudita. </span><br />
</div><div class="MsoNormal" style="margin-right: -36.0pt;"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Suprafata statului este relativ redusa, de doar 17 800 km² si o populatie de 1 531 000 locuitori(in 1996). Densitatea medie a populatiei este de 86 loc/km². Arabii constituie 95% din intreaga populatie ; se mai intalnesc persani si armeni. Populatia este concentrata in majoritatea sa in capitala si in imprejurimi ; restul ei se gaseste in special de-a lungul coastei sau in apropiere. 95% din populatie apartin islamismului(musulmani suniti si siiti).</span><br />
</div><div class="MsoNormal" style="margin-right: -36.0pt;"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Capitala tarii este Al Kuwait si este situat pe tarmul de nord-vest al Golfului Persic. A fost fondat in secolul XVII si a cunoscut o lenta dezvoltare, accelerata brusc dupa al doilea razboi mondial in calitate de resedinta a emirilor. Orasul are o infatisare moderna. Monumente interesante ale capitalei sunt moscheile Ahmadi, Othman si Al-Shamlan, Palatul Sif(resedinta emirilor) si cladirile moderne ale Parlamentului si Universitatii. Orase importante sunt Hawalli, Salmiya, Faranawiya si Abraq Kheetan.</span><br />
</div><div class="MsoNormal" style="margin-right: -36.0pt;"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Limba oficiala a tarii este araba(dialect propriu Peninsulei Arabia). Ziua nationala se serbeaza pe data de 25 februarie. </span><span style="mso-ansi-language: EN-US;">Moneda nationala este dinarul kuweitian. Este impartit in 5 governorate din punct de vedere administrativ.</span><br />
</div><div class="MsoNormal" style="margin-right: -36.0pt;"><span style="mso-ansi-language: EN-US;"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Luat in stapanire de arabi in secolul VII, teritoriul Kuweitului iese din anonimat in secolul XVIII, odata cu imigrarea unor triburi arabe din Nejd si crearea de catre Al Sabah habu Abdullah a unui emirat vasal Imperiului Otoman. </span><span lang="FR">La sfarsitul secolului XIX influenta engleza este dominanta, impunandu-si <i style="mso-bidi-font-style: normal;">de facto</i> in 1899(oficial din 1914) protectoratul asupra statului. La inceputul anilor ’90, Kuweitul este invadat de Iraq, din dorinta de a exploata bogatele resurse de petrol existente pe teritoriul kuweitian.</span><br />
</div><div class="MsoNormal" style="margin-right: -36.0pt;"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Kuweitul este o monarhie constitutionala, emirat ereditar. Nu exista o succesiune prestabilita, suveranul numindu-si un print mostenitor, in termen de un an de la urcarea pe tron din randul membrilor familiei regale. Printul si prim-ministrul al Kuweitului de azi este Saad al-Abdallah al-Salim al-Sabah(din 1978).</span><br />
</div><div class="MsoNormal" style="margin-right: -36.0pt;"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Statul are un relief constituit dintr-un platou desertic nisipos de mica altitudine, intrerupt de dealuri putin inalte si de o ingusta campie litorala de-a lungul Golfului Persic. Tarmul este insotit de cateva mici insulite dintre care cea mai importanta este Failaka. Climatul este secetos, cu temperaturi medii anuale ce depasesc 24°C ; precipitatiile sunt extrem de sarace(sub 100 mm/an). Vegetatia este absenta sau, acolo unde este prezenta, foarte saraca.</span><br />
</div><div class="MsoNormal" style="margin-right: -36.0pt;"><span lang="FR"><span style="mso-tab-count: 1;"> </span>Economia Kuweitului este bazata pe bogate resurse de petrol si de gaze naturale. Produce curmale si pepeni galbeni.</span><br />
</div>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5406234024609100706.post-87387158792419060702010-01-19T05:37:00.000-08:002010-01-19T05:37:20.290-08:00Despre limbajul gesturilor in lumea arabaLimbajul corpului la arabi este complet diferit fata de populatia din vest. In Orientul Mijlociu conceptul de " spatiu privat " este putin cam "mic" ca in vest si poate putin vei simti ca spatiul personal iti este invadat.<br />
Sunt foarte multe de discutat in acest aspect, dar voi incerca pe scurt sa fac o mica caracterizare a ceea ce nu trebuie facut si insemnatatea a unu anumit gest.<br />
<br />
- <strong><em>Ai grija atunci cand intri in legatura cu o femeie</em></strong> , ai grija la felul cum te exprimi si cum te comporti ; <strong><em>fi sigur ca nu te holbezi</em></strong> sau <strong><em>initiezi un contact pshihic.</em></strong><br />
<br />
<strong>Mana pe inima</strong> - in prima faza pentru cei din vest , acest gest este folosit mai mult ca o expresie, pe cand la arabi acest gest inseamna respect si smerenie. Cateodata acest gest este combinat cu o usoara aplecare , care inseamna " Multumesc "<br />
<br />
<strong>Scarpinatul barbiei</strong> - Scarpinatul sau tinutul barbiei sau a barbei indica faptul ca cineva se gandeste. Ar putea fi intelept din partea ta sa astepti pana acea persoana termina de gandit, inainte de a continua discutia, daca exista un moment de tacere.<br />
<br />
<strong>Sarutatul</strong> - Sarutatul pe obraz intre prieteni de aceelsi este considerat normal si nu are nici o legatura cu homsexualitatea. Este un simbol al prieteniei si este obisnuit intre barbati.<br />
<br />
<strong>Sarutul pe umar</strong> - Acesta este un alt fel de salut si este considerat un gest de respect. Este foarte folosit atunci cand un musulman se duce la Hajj ( pelerinajul la Makkah in Arabia Saudita)<br />
<br />
<strong>Apucarea mainii</strong> - Tinutul manii pentru mai mult timp dupa ce s-a dat "noroc" este un gest de preietenie.<br />
<br />
<strong>Imbratisarea</strong> - este foarte raspandita printre arabi, iar atunci cand un arab te imbratiseaza inseamna ca esti considerat un prieten credincios.<br />
<br />
<strong>Refuzul atingerii</strong> - Daca un arab refuza a te atinge ( ex: a da mana cu tine...etc ) poate indica faptul ca nu esti considerat un om de incredere, sau poate neingrijit.<br />
<br />
<strong>Holbatul in conversatie</strong> - Daca un arab te priveste fix in ochi atunci cand vorbesti, inseamna ca iti acorda toata atentia. Daca nu te priveste in ochi, atunci inseamna ca nu prea este interesat de ceea ce ii vorbesti. Retine aceasta si raspunde in aceelasi fel privindu-l drept in ochi.<br />
<br />
<strong>Rontaitul degetelor</strong> - Daca un arab isi musca degetul drept, este un concept de a nu te place ca persoana, si este urmat de obicei de bombaneli si injuraturi.<br />
<br />
<strong>Semnul foamei</strong> - Daca gestul de "foame" care este la noi cu mana pe piept este facut de un arab, inseamna ca esti considerat un mincinos.<br />
<br />
<strong>Degetul pe nas</strong> - Aceasta inseamna ca o persoana intentioneaza a se ocupa de ceea ce ii vorbesti. Cateodata se mai pune degetul in barba sau cap ceea ce semnifica aceelsi lucru.<br />
<br />
<strong>Cupa</strong> - Cand degetele sunt asezate unul in fata celuilatlt impreuna, formand un fel de "cupa" inseamna " Asteapta putin !" sau "Mai incet " - deobicei indica nerabdarea persoanei la viteza.<br />
<br />
<strong>Plesnitura pe cap</strong> - Cand cineva isi palmuieste capul si in aceelasi timp "tataieste" inseamna NU sau indica faptul ca gresesti sau ca spui un neadevar.<br />
<br />
<strong>Atingerea nasului</strong> - Vei vedea foarte des acest gest indeosebi printre arabii localnici emiratezi atingadu-si nasul de 3 ori si dandu-si noroc . Acesta este un salut traditional beduin.<br />
<br />
<strong>Pocnitura din degete</strong> - acest gest facut cu mana dreapta inseamna a face semn cuiva pentru a se apropia sau a intra intr-o camera. Acest semn este probabil echivalent degetul folosit in vest si la noi pentru a chema pe cineva. Daca cumva te gandesti sa-l folosesti cand esti in Orientul Mijlociu, va trebui sa stii ca este considerat un gest nepoliticos.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5406234024609100706.post-90204454370847199972010-01-19T03:47:00.000-08:002010-01-19T03:57:42.095-08:00Ce crede un musulman<span style="font-weight:bold;">1. Allah - Dumnezeu</span> (Allah inseamna Dumnezeu in limba araba, la fel cum exista cuvintele Dumnezeu, God, Dieu, Dios, Elohim etc. si este Creatorul cerurilor, pamantului, oamenilor, Cel care trimite revelatii, Domnul nostru si Cel Caruia credinciosii se roaga) Preainaltul, si in faptul ca nu are soata, fii sau fiice, nimic nu este asemenea cu Allah, Este Unic in timp ce toate celelalte lucruri create sunt perechi; Allah este forta care este in spatele creatiei si care guverneaza lumea; legile naturii sunt legile Lui Allah nimic nu-i este necunoscut, nu cade o frunza fara ca Allah sa stie.<br /><br /><span style="font-weight:bold;">2. Ingeri lui Dumnezeu/Allah</span> - fiinte fara sex, create din lumina, care nu se revolta impotriva vointei Lui Dumnezeu si Ii sunt cu desavarsire supusi; printre ingeri sunt si Gavriil, Mihai, Ingerul care va sufla in trambita la sfarsitul acestei lumi, ingerul care ia vietile oamenilor, ingerii care pazesc Raiul si Iadul, ingerii care ii insotesc pe oameni pe pamant etc. In Islam diavolii nu sunt dintre ingeri ci dintre <span style="font-style:italic;">Djini</span>, fiinte create din foc, unii dintre ei sunt credinciosi, unii necredinciosi, satana sau diavolul fiind dintre acestia din urma.<br /><br /><span style="font-weight:bold;">3. Toti Profetii lui Dumnezeu.</span> In Quran sunt mentionati 24 de profeti: Adam, Avraam, Moise, Noe, Iisus si Muhammad fiind dintre ei, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra tuturor profetilor. Este mentionat in Hadisuri sau Sunnah (traditia profetului Muhammad) ca Allah a trimis profeti tuturor natiilor in toate epocile, si ca au fost in numar de 124.000 sau 144.000 Dumnezeu stie mai bine.<br /><br /><span style="font-weight:bold;">4. Toate Scripturile trimise de Dumnezeu,</span> sunt mentionate in Quran: Tora trimisa profetului Moise, Evanghelia trimisa profetului Iisus, Psalmii trimisi lui David si Qur-an-ul ultima revelatie trimisa lui Muhammad. <br />Mentionam si <span style="font-style:italic;">Suhuf sau foile trimise lui Avraam</span>.<br /><br /><span style="font-weight:bold;">5. Ziua Judecatii</span> in care Dumnezeu va reinvia pe oamenii si ii va judeca potrivit credintei si faptelor lor si ii va rasplati potrivit acestora cu Raiul - pentru credinciosi- iar cu Iadul - pentru necredinciosi.<br /><br /><span style="font-weight:bold;">6. Destin - <span style="font-style:italic;">al qadar</span></span> tot ce se intampla se intampla cu voia lui Allah viata si moartea noastra sunt hotarate de Dumnezeu.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5406234024609100706.post-53921526709748580072010-01-18T22:51:00.000-08:002010-01-19T05:10:50.188-08:00Sarbatorile in Turcia<b>Sarbatorile musulmane</b> sunt calculate pe baza unui calendar lunar si doar doua sarbatori religioase sunt sarbatorite oficial: Seker Bayrami, o sarbatoare ce tine trei zile la sfarsitul Ramadanului (o perioada de 30 de zile in care musulmanii tin post mancand si band doar dupa apusul soarelui) si Kurban Bayrami care sarbatoreste actul neimplinit de sacrificiu al lui Ibrahim asupra fiului sau, Ismael, la Muntele Moriah.<br />
<br />
In comemorarea actului prin care Dumnezeu a permis lui Ibrahim sa sacrfice un miel in schimb fiecare familie turceasca, care isi permite o oaie cumpara una si o sacrifica imediat dupa rugaciunea de dimineata in ziua bayram - ului. Carnea animalului este imediat gatita de familie si prieteni.<br />
<br />
In perioada Kurban Bayrami majoritatea bancilor sunt inchise o saptamana, mijloacele de transport in comun vor fi intotdeauna inghesuite iar camerele la hotel putine si scumpe.<br />
<br />
Alte festivitati sunt cursele cu camile la mijlocul lui Ianuarie, in satul Selcuk, la sud de Izmir si Ziua Nationala a Suveranitatii, 23 aprilie, prima zi in care parlamentul republican s-a intrunit, in 1920.<br />
Vara sunt nenumarate zile festive, ca de exemplu festivalul de lupte la inceputul lui Iunie de la Sarayici, aproape de Edirne; festivalul rustic Kafkasor, aproape de Artvin, in nord-estul Turciei in a treia saptamana din Iunie; Festivalul International de arte din Istambul, de la sfarsitul lui iunie, inceputul lui iulie, Festivalul de folclor si muzica din Bursa, la mijlocul lunii iulie si festivalul pepenilor rosii de la Diyarbakir, incepand cu mijlocul lunii septembrie.<br />
<br />
<a name='more'></a><br />
<br />
• 1 ianuarie: anul nou (Yılbaşi)<br />
<br />
• 23 aprilie: Ziua Nationala a Suveranitatii (Ulusal Egemenlik ve Çocuk Bayrami)<br />
<br />
• 19 mai: Ziua tinerilor, a sportului si a gandului Atatürk (Atatürk´ü Anma, Gençlik ve Spor Bayrami)<br />
<br />
• 30 august: Ziua Victoriei (Zafer Bayrami)<br />
<br />
• 29 octombrie: Ziua Republicii (1923) (Cumhuriyet Bayrami)<br />
<br />
• 10 noiembrie: la ora 09:05 toata tara tine un moment de reculegere in amintirea lui Ataturk, decedat in 1938<br />
<br />
In afara de acestea se tin si sarbatorile religioase musulmane<br />
<br />
• Şeker Bayrami: care incepe dupa luna de post Ramadan si tine 3 zile<br />
<br />
• Kurban Bayrami: sarbatoreste actul neimplinit de sacrificiu al lui Ibrahim asupra fiului sau, Ismael, la Muntele Moriah, care incepe la 70 de zile dupa Ramadan si tine 4 zile.<br />
<br />
<br />
<b>Traditiile turcesti</b> provin in mare parte din cea mai raspandita credinta locala – islamul. Tot ce are nevoie un musulman adevărat, pentru religia sa, este scris in Coran, care a fost creat de proorocul Mohamed, idolul tuturor musulmanilor. O importanta parte a acestei religii este islamizarea intregii planete. Musulmanii se chinuie sa isi raspandeasca religia pe intregul glob pamantesc, deoarece cred ca atat timp cat nu este convertita toata populatia la religia lor, pacea globala nu poate exista. Aceasta convingere sta, de asemenea, la baza asa numitului Razboi Sfant si a terorismului.<br />
<br />
Un musulman adevarat nu va manca niciodata mici cu o bere rece, deoarece religia lui ii interzice carnea de porc si bauturile alcolice.<br />
<br />
Femeile care traiesc in credinta islamica au in comparatie cu europencele o pozitie, care nu este deloc de invidiat. Acestea traiesc in ascultare permanenta, in umbra barbatilor lor. Daca se intampla sa intalniti o femeie singura pe strada, aceasta va fi, mai mult ca sigur, acoperita de la cap pana la calcaie. Imbracamintea si interdictiile la care le obliga religia islamica, le limiteaza viata de zi cu zi.<br />
<br />
<br />
<br />
Casatoria este o obligatie pentru musulmani. Iar o persoana de alta religie nu are voie sa se casatoreasca cu o musulmanca, in timp ce un musulman are dreptul de a se casatori cu o femeie de alta religie. Totusi aceasta este apoi obligata sa se converteasca la islam, iar copii ei sunt automat considerati a fi musulmani. Baietii sunt considerati a fi mult mai importanti in aceasta societate. Caracteristica este si circumcizarea baietilor cu varsta intre 6 si 12 ani, ritualul fiind considerat ca foarte important. Casatoriile sunt, de asemenea privite ca evenimente majore, fiind normal ca nunta sa dureze cateva zile, iar numarul de musafiri sa depaseasca ordinul zecilor.<br />
<br />
Un musulman nu are voie sa renunte la credinta sa. In acest caz, legea islamica, il va pedepsi cu moartea.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5406234024609100706.post-82004562327592811902010-01-14T04:40:00.000-08:002010-01-19T05:11:19.392-08:00Cum gandesc musulmanii<b>Sondajul de opinie “Pew”: Cum gandesc musulmanii</b><br />
<br />
de Daniel Pipes<br />
New York Sun<br />
27 Iunie 2006<br />
<br />
Original în Engleză: <a href="http://www.danielpipes.org/3706/pew-poll-on-how-muslims-think">[Pew Poll on] How Muslims Think</a><br />
Traducerea în limba Română : Robert Radu Hervian<br />
<br />
Cum gandesc musulmanii din intreaga lume ?<br />
<br />
Atacand aceasta problemǎ, “Pew Research Center for the People & the Press” a iniţiat primǎvera aceasta o largǎ trecere in revistǎ a atitudinilor. Sub titlul : <a href="http://pewglobal.org/reports/pdf/253.pdf">" Marea Diviziune : Cum se privesc unii pe altii ocidentalii si musulmanii "</a>, s-au efectuat sondaje in randurile musulamnilor imparţiţi in douǎ grupe : 6 dintre ele in ţǎri cu o istoricǎ majoritate a populaţiei musulmane (Egipt, Indonezia, Iordania, Nigeria, Pakistan şi Turcia) şi alte 4 in acele ţǎri din Europa de Vest cu o populaţie musulmanǎ nouǎ şi minoritarǎ (Franţa, Germania, Anglia si Spania)<br />
<br />
Raportul, care priveşte in intimitatea vederilor musulmane asupra vestului , a rezultat in rǎspunsuri dezamǎgitoare dar nu chiar suprinzǎtoare. Temele pot fi grupate in trei rubrici.<br />
<br />
O inclinaţie spre teorii conspiraţonale : In nici mǎcar unul dintre sondajele efectuate in randul populaţiei musulmane nu se poate gǎsi o majoritate care sǎ creadǎ ca arabii au executat atacurile asupra Amercii din 11 Septembrie 2001. Proporţiile merg de la 15% care-i considerǎ pe arabi vinovaţi , in Pakistan, panǎ la 48% intre musulmanii francezi. Confirmand recentele tendinţe negative din Turcia, numǎrul turcilor care-i aratǎ cu degetul pe arabi a scǎzut la 16% azi faţǎ de 46% in 2002. Cu alte cuvinte in fiecare dintre aceste 10 comunitǎţi musulmane, majoritatea vede 11 Septembrie ca pe o farsǎ inventatǎ de guvernul American , Israel sau vreo altǎ agenţie.<br />
<br />
De asemenea, musulmanii deţin importante prejudecǎţi asupra evreilor - opinii nefavorbile in proporţie de 28% in mijlocul musulmanilor francezi panǎ la 98% in Iordania (care in pofida unei monarhii moderate, are o majoritate de palestinieni arabi). In continuare, musulmanii , in anumite ţǎri (in special in Egipt si Iordania) privesc pe evrei ca pe nişte conspiratori, invinuindu-i de proastele relaţii dintre musulmani si occidentali.<br />
<br />
<a name='more'></a><br />
<br />
Teoriile conspiraţionale se aplica şi la subiecte mai generale. Intrebaţi , “ Care este motivul pentru lipsa de prosperitate a naţiunilor musulmane ?”, intre 14% (in Pakistan) şi 43%(in Iordania) invinuiesc America şi alte state occidentale dar nicidecum problemele indigene, cum ar fi lipsa democraţiei sau a educaţiei, prezenţa corupţiei sau a islamismului radical.<br />
<br />
Acest conspiraţionism indicǎ lipsa unei inclinatii in cadrul umma de a trata realitǎţile, preferand bromura mai sigurǎ a comploturilor, schemelor şi intrigilor. El dǎ de asemenea in vileag problemele majore ale ajustǎrii la modernitate.<br />
<br />
Suport pentru terorism: Intreagul grup din cadrul populaţiei musulmane care a fost intervievat şi-a etalat cu majoriate solidǎ suportul pentru Osama Bin Laden.<br />
<br />
Intrebaţi dacǎ au incredere in el, musulmanii au rǎspuns pozitiv, incepand cu 8% (in Turcia) panǎ la 72% (in Nigeria). Sinuciderea cu bombe este de asemnea apreciatǎ pozitiv. Musulmanii care o socotesc un act justificat se numǎrǎ de la 13% (in Germania) panǎ la 69%(in Nigeria). Aceste numere teribile sugereazǎ cǎ terorismul are rǎdǎcini adanci in randul musulmanilor şi va rǎmane un pericol pentru anii ce urmeazǎ.<br />
<br />
Musulmanii englezi şi nigerieni sunt cei mai ostili: Anglia se impune ca o ţarǎ paradoxalǎ. Non-musulmanii au o pǎrere dramatic mai favorabilǎ asupra islamului şi a musulmanilor decat oriunde in vest ; de exemplu, numai 32% dintre grupul de britanici intervievaţi considerǎ cǎ musulmanii sunt violenţi, in mod seminficativ mai puţini decat in Franţa (41%), Germania (52%) sau Spania (60%). In disputa asupra caricaturilor cu Muhammad, britanicii au arǎtat o mai mare inţelegere pentru poziţia musulmanǎ decat alte ţǎri europene. In general, britanicii invinuiesc mai puţin pe musulmani pentru proasta stare a relaţiilor dintre occident şi musulmani.<br />
<br />
Dar musulmanii britanici rǎspund acestor favoruri cu cea mai malignǎ atitudine anti-vesticǎ , care poate fi gasitǎ in Europa. Mult mai mulţi dintre ei privesc pe occidentali ca violenţi, zgarciţi, imorali şi aroganţi decat colegii lor din Franta, Germania şi Spania. Pe deasupra, intrebaţi fie despre atitudinea lor faţǎ de evrei, vina pentru 11 Septembrie sau despre statutul femeilor in societate, vederile lor sunt in mod clar , mai extremiste.<br />
<br />
Situaţia din Anglia reflectǎ fenomenul "Londonistan", prin care britanicii in mod prevenitor se pleacǎ iar musulmanii rǎspund agresiv la aceastǎ slǎbiciune.<br />
<br />
Musulmanii nigerieni in general au cele mai beligerante vederi in chestiuni ca relaţiile dintre occidentali şi musulmani, asa zisa imoralitate si aroganţǎ a vesticilor, suportul pentru Dl.Bin Laden sau sinuciderile teroriste. Acest extremism rezultǎ, fǎrǎ indoialǎ, din starea violentǎ a relaţiilor dintre creştini şi musulmani in Nigeria.<br />
<br />
Este ironic faptul ca ostilitatea musulmanilor poate fi gǎsitǎ in acele ţari unde musulmanilor li se asigurǎ fie cele mai bune fie cele mai proaste condiţii de acomodare, sugerand astfel , ca o cale de mijloc este cea mai potrivitǎ – unde musulmanii nu caştigǎ privilegii speciale, ca in Anglia dar ei nu se gǎsesc nici intr-o stare avansatǎ de ostilitate, ca in Nigeria.<br />
<br />
In orice caz , sondajul “Pew” trimite un mesaj de netǎgǎduit asupra unei crize ce se intinde de la un cap la altul al lumii musulmane.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5406234024609100706.post-13523682113550741242010-01-14T04:36:00.000-08:002010-01-19T05:13:10.242-08:00Ce legǎturǎ au evreii cu Ierusalimul?de Daniel Pipes<br />
<a name='more'></a><br />
New York Sun<br />
20 Iunie 2006<br />
<br />
Original în Engleză: <a href="http://www.danielpipes.org/3676/what-jewish-ties-to-jerusalem">What Jewish Ties to Jerusalem?</a><br />
Traducerea în limba Română : Robert Radu Hervian<br />
<br />
Istoric vorbind, poziţia musulmanilor asupra Ierusalmiului a alunecat şi s-a modificat in concordanţa cu circumstanţele politice. In mod consistent şi previzibil, <a href="http://www.danielpipes.org/84/the-muslim-claim-to-jerusalem">ciclu repetat de 6 ori de-a lungul a 14 secole</a>, musulmanii s-au concentrat asupra oraşului cand le-a folosit şi l-au ignorat in caz contrar.<br />
<br />
S-a vazut foarte clar acest contrast in timpul ultimului secol. Guvernarea britanicǎ a oraşului, intre 1917-1948 a galvanizat o anumitǎ pasiune asupra Ierusalimului , absentǎ de-a lungul a 400 de ani sub controlul otoman. Pe intreaga perioadǎ de sub controlul Iordanian asupra oraşului dintre ziduri, intre 1948-67 insǎ, arabii in general l-au ignorat. De exemplu , chemarea la rugaciune efectuata vineri de cǎtre postul de radio iordanian, era transmisǎ nu din moscheia Al-Aqsa ci dintr-o moscheie oarecare locatǎ in Amman. Documentul fondator al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, Acordul Naţional Palestinian datand din 1964, nici nu menţioneaza Ierusalimul.<br />
<br />
Interesul musulman pentru oraş a renǎscut numai odatǎ cu cucerirea Ierusalimului in 1967. Ierusalimul a devenit atunci punctul focal al politicii arabe, servind la unificarea elementelor sale fracţionare. In 1968, Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei şi-a modificat platforma, numind Ierusalimul “ capitala Organizaţiei”. Insuşi regele Arabiei Saudite a declarat oraşul din punct de vedere religios “exact ca” Mecca – o idee nouǎ, daca nu chiar o blasfemie.<br />
<br />
In 1990, focalizarea islamicǎ asupra Ierusalimului a atins un asemenea nivel ireal incat arabii palestinieni au evoluat de la a sǎrbatori Ierusalimului panǎ la negarea calitǎţilor lui sacre si istorice pentru evrei. Organizaţia officialǎ de arabi palestinieni – oameni de culturǎ, clerici şi politicieni – au promovat aceastǎ noţiune dubioasǎ construind un edificiu revizionist clǎdit in cantitǎţi egale pe invenţii, falsitǎţi, ficţiune şi fraudǎ. Ei şterg toate legǎturile evreilor cu pǎmantul Israelului, inlocuindu-le prin conexiuni amǎgitoare cu arabii palestinieni.<br />
<br />
Arabii palestinieni pretind cǎ Templul lui Solomon a fost construit de cǎtre Canaaniţi, cǎ vechii evrei erau membrii ai triburilor de beduini, ca Biblia provine din Arabia, cǎ Templul Evreiesc “se aflǎ in Nablus sau poate in Bethlehem”, cǎ prezenţa evreilor in Palestina a luat sfarşit in anul 70 al erei noastre şi ca evreii de azi sunt descendenţi din Khazarii Turci. Yasser Arafat insuşi a creeat din vǎzduh un inexistent Rege Canaanit , regele Salem, vorbind in chip mişcǎtor despre acest fantezist “strǎbun” al arabilor palestinieni.<br />
<br />
Palestinian Media Watch trage concluzia acestui process : Transformandu-i pe Canaaniţii şi pe Israeliţii in arabi ca şi vechiul Iudaism din Israelul antic in Islam, Autoritatea Palestinianǎ “ preia autentica istorie evreiascǎ, documentatǎ in mii de ani de literaturǎ continuǎ, taie cuvantul “evreiesc” şi-l inlocuieste cu cuvantul “arab”.<br />
<br />
Implicaţia politicǎ este clarǎ : Evreii nu au nici un drept asupra Ierusalimului. Dupǎ cum se poate citi pe o lozincǎ de stradǎ : “Ierusalimul este arab”. Evreii nu sunt bineveniţi.<br />
<br />
Trei evenimente cheie , susţine Yitzhak Reiter de la Hebrew University , au transformat aceastǎ mitologie auto-indulgenta intr-o ideologie oficialǎ:<br />
<br />
Incidentul de la Temple Mount Faithful din octombrie 1990 unde efortul nerealizat al unui grup evreiesc de a pune bazele celui de-al treilea Templu a dus la o revoltǎ musulmanǎ in care 17 dintre revoltaţi şi-au pierdut vieţile. Acest episod a mǎrit teama arabilor palestinieni asupra demolǎrii sanctitǎţilor islamice, provocand o acţiune cu scopul de a demonstra faptul ca Ierusalimul a fost intotdeauna un oraş musulman şi arab.<br />
<br />
Acordul de la Oslo din Septembrie 1993 a pus pentru prima oarǎ Ierusalimul pe masa de negocieri. Arabii palestinieni au rǎspuns incercand sǎ discrediteze legǎturile evreieşti cu oraşul.<br />
<br />
Intalnirea la nivel inalt de la Camp David din Iulie 2000 a arǎtat lumii , tot pentru prima oarǎ , un guvern israelian, inaintand o cerere de suveranitate asupra unor pǎrţi din Temple Mount. Dupǎ cum pune problema in mod astringent Dennis Ross, un diplomat American prezent la intalnire , Arafat “nu a oferit nici o idee substanţialǎ, niciodata “ la aceste convorbiri. Totuşi “ el a oferit o idee nouǎ, şi anume ca Templul nu a existat in Ierusalim, ci in Nablus”. Şi astfel, pseudo istoria Ierusalimului a devenit politca oficialǎ a Autoritǎţii Palestiniene.<br />
<br />
Refuzul arabilor palestinieni de a accepta conexiunea evreiascǎ cu Ierusalimul are douǎ implicaţii de lungǎ duratǎ. Prima sugereazǎ cǎ focalizarea arabilor palestinieni asupra Ierusalimului a atins aşa o fervoare cǎ se poate auto susţine indiferent de politicǎ, despǎrţindu-se astfel de un tipar ce dureazǎ de 14 secole. Ierusalimul apare sǎ se fi dezvoltat intr-un interes musulman permanent, interes care genereazǎ sentimente de drept ce nu mai sunt legate de consideraţii utilitare.<br />
<br />
A doua implicaţie este cǎ acest refuz diminueazǎ in mod drastic perspectiva unei rezoluţii diplomatice. Auto evidenţierea unei false istorii de cǎtre arabii palestinieni alieneazǎ pe interlocutorii israelieni fie numai prin pretenţiile de exclusivitate a drepturilor asupra intregului oraş. Ca rezultat, viitoarele negocieri pentru Ierusalim sunt pe cale sǎ devina incǎ mai emoţionale , mai divergente şi mai dificile decat cele din trecut.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5406234024609100706.post-26837211409058383722010-01-14T04:00:00.000-08:002010-01-14T04:01:16.165-08:00Paradisul(Janna; Firdaws; Na'îm: "Locul de graţie"; Zakhruf: "Grădina înfloritoare"; Aden: "Eden - grădina originară a Lumii"; Duam: "Locul veşniciei"; Sidrat al-Muntaha: "Paradisul extrem" [al misticilor]).<br /><br />Loc fantastic prezentat de Coran şi tradiţia islamică ca o parte a Lumii de Dincolo unde se adună sufletele musulmanilor pioşi. Ei vor găsi aici tot felul de avantaje materiale şi imateriale: pace (VI, 127; X, 25), fericire (III, 15; LVII, 20; LXXXIX, 28), adevăr (LIV, 53), veşnicie (XXV, 15), grădini, râuri, izvoare, fructe, straturi înflorite, băuturi, fecioare frumoase, Hurii, tineri, adolescenţi, paturi şi alte scaune pentru odihnă, veşminte şi podoabe. <br /><br />Toate aceste bunuri se opun, în mod evident, simbolic şi concret bunurilor perisabile de Aici, de jos. Aşadar, Paradisul este o promisiune escatologică ce străbate toate surele Coranului; el apare impregnat în toate versetele. <br />Deşi nu este localizat cu precizie (evocarea unui loc fizic fiind strict metaforică), Paradisul simbolizează în acelaşi timp Lumea de Dincolo, dar şi Originea. Sub acest aspect, el apare drept incomensurabil şi nelimitat. <br />Paradisul este locul celor aleşi. Pentru a-l defini, cronicarii folosesc o terminologie specifică, împrumutată când din vocabularul arhitecturii celeste, când din limbajul mistic. "Eden", "Nemurire", "Naim" ("Locul starii complete de Bine"), "Refugiu", "Veşnicie", "Firdaws" (XVIII, 107; XXIII, 11), "Delicii" sau chiar Sidrat al-Muntaha ("Lotusul extremei limite"), echivalentul cornaic al Paradisului Suprem - sunt termenii care revin cel mai des în indicarea sa.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5406234024609100706.post-31962866882044558092010-01-14T03:44:00.000-08:002010-01-14T03:47:32.819-08:00In sha 'Allah / InshAllah(lit. <span style="font-style:italic;">"Dacă este (cu) voia lui Dumnezeu"</span>)<br /><br />În felul ei, această formulă este unul din semnele adeziunii şi supunerii musulmanilor în faţa Dumnezeului Atotputernic. <br />Nu i se cunoaşte originea; deranjat de întrebările pe care evreii i le puneau referitor la Cei şapte Adormiţi, Mohamed ar fi promis să dea un răspuns în ziua următoare, fără a se prevala de voinţa divină <span style="font-style:italic;">(iradat Allah)</span>. Atunci, el a avut revelaţia versetului în care este oarecumva dojenit de Creatorul său: "Nu spune niciodată despre un lucru: "Îl voi face mâine", fără să adaugi: "De-o vrea Dumnezeu!"" (XVIII, 23-24) De atunci încolo nicio promisiune nu este făcută fără această formulă, <span style="font-style:italic;">insha'Allah</span>, formulă de rezervă sau de condiţionare <span style="font-style:italic;">(istihnâ)</span>. <br />Totuşi, în Coran se folosesc şi alte formule apropiate. Voinţa virtuală a lui Dumnezeu este exprimată prin particularitatea law, echivalentă cu "dacă" (dacă Dumnezeu vrea...); toleranţa unui lucru este posibilă până în momentul în care Dumnezeu reacţionează. Ea este exprimată prin formula <span style="font-style:italic;">"illâ ma"<span style="font-style:italic;"></span></span> (în măsura în care Dumnezeu vrea...).Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5406234024609100706.post-62270363046243651492010-01-14T03:15:00.000-08:002010-01-19T05:12:18.259-08:00Aspecte din istoria sufismuluide Eric Younès Geoffroy<br />
<br />
Cuvântul <span style="font-style: italic;">sûfî</span> nu figurează în scripturi (Coran, Hadîth), iar motivul ne este oferit de un maestru sufi din secolul al XI-lea, din vremea Profetului şi a Companionilor săi: „sufismul era, pe atunci, o realitate fără de nume; acum este un nume fără de realitate”, afirma el. Atunci când lumina profeţiei s-a îndepărtat, sfinţii musulmani – moştenitori [spirituali] ai profeţilor – au trebuit să înceapă să-şi asume rolul de îndrumători într-un mod din ce în ce mai perceptibil în societate. <br />
<br />
Termenul de „sufism” pe care-l întrebuinţăm noi este traducerea celui arab, <span style="font-style: italic;">tasawwuf</span>, care înseamnă literalmente „faptul de a purta un veşmânt din lână (<span style="font-style: italic;">sûf</span>)”. Într-adevăr, se pare că aşa obişnuiau să procedeze primii asceţi musulmani şi, înaintea lor, profeţii. Au fost sugerate şi alte etimologii ale cuvântului <span style="font-style: italic;">sûfî</span>, care desemnau când omul deplin „realizat”, când simplul adept al <span style="font-style: italic;">tasawwuf</span>. Maeştrii oferă adesea o explicaţie spiritualistă: sufi este acela pe care Dumnezeu l-a purificat (<span style="font-style: italic;">sûfîa</span>) de pasiunile propriului ego (<span style="font-style: italic;">nafs</span>), acela, deci, pe care El l-a ales (<span style="font-style: italic;">istafâ</span>, provenind din aceeaşi rădăcină), şi iată că începem deja să întrezărim ecuaţia care se va stabili implicit, în islam, între sufism şi sfinţenie. În paralel cu similitudinile fonetice, ştiinţa sibolismului numerelor conferă cuvântului <span style="font-style: italic;">sûfî</span> aceeaşi valoare numerică pe care o are şi <span style="font-style: italic;">al-Hikma al-ilahiyya</span>, „Înţelepciunea divină”. Sub acest aspect sufi este, aşadar, deţinătorul acestei înţelepciuni sau, altfel spus, acela care are acces la cunoaşterea lui Dumnezeu, la gnoză (<span style="font-style: italic;">al- ma’rifa</span>). <br />
<br />
Sunt autori care invocă şi o altă interpretare a cuvântului <span style="font-style: italic;">sûfî</span>, ce îmbracă un caracter istoric sau, mai degrabă, unul metaistoric. Ea face să provină cuvântul <span style="font-style: italic;">sûfî</span> din <span style="font-style: italic;">ahl al-suffa</span>, „Oamenii Băncii” (sau „Oamenii Verandei”), care trăiau într-o desăvârşită austeritate la moscheea Profetului de la Medina şi cărora el le-ar fi împărtăşit o învăţătură mai specială. Împreună cu aceştia şi cu alţi câţiva Companioni, Profetul stabileşte prototipul relaţiei maestru-discipol (<span style="font-style: italic;">suhba</span>) în islam. Legătura subtilă dintre yemenitul Uways al-Qaranî şi Profet, stabilită fără ca aceştia doi să se fi întâlnit vreodată, deschide porţile unui mod de iniţiere specific, denumit <span style="font-style: italic;">uwaysî</span>. Ulterior, într-adevăr, numeroşi mistici vor afirma că au fost iniţiaţi de un maestru decedat – în unele cazuri de câteva secole – care se manifesta sub forma unei entităţi spirituale (<span style="font-style: italic;">rûhâniyya</span>). După spusele maeştrilor, cei patru Califi „bine călăuziţi”, apropiaţi ai Profetului, au fost Poli care deţinuseră atât califatul exoteric, cât şi pe cel ezoteric; Abû Bakr şi ’Alî sunt, în principal, recunoscuţi drept două mari personalităţi spirituale care au transmis generaţiilor posterioare influxul iniţiatic (<span style="font-style: italic;">baraka</span>) al Profetului. <br />
<br />
<span style="font-weight: bold;">Interiorizarea credinţei</span><br />
<br />
Spiritualitatea islamică iniţială este marcată de surele apocaliptice din Coran, care, prin evocarea lor zguduitoare a dispariţiei acestei lumi şi a Zilei Judecăţii de Apoi, determină o atitudine de detaşare (<span style="font-style: italic;">zuhd</span>) şi, legat de aceasta, de purificare a sufletului prin dobândirea de virtuţi spirituale. Atitudinea aceasta răspunde unui ideal larg răspândit în timpul primelor două secole ale Hegirei, iar ceea ce se trăia pe atunci era mai mult o interiorizare a credinţei decât un demers propriu-zis ezoteric. Hasan al-Basrî (m. 728) [din Basra, Irak] ilustrează cât se poate de bine această armonie prin completitudinea demersului său, îndreptat în acelaşi timp către ştiinţele exterioare şi spre renunţarea interioară. Centrul din Kufa, tot din Irak, se arată mai interesat de speculaţia doctrinală - fără îndoială sub influenţa şiismului care tocmai se năştea. În orice caz, în acest areal întâlnim pentru prima oară epitetul <span style="font-style: italic;">sûfî</span>, aplicat unui anume Abû Hâshim (m. cca 777). <br />
<br />
<a name='more'></a><br />
<br />
<span style="font-weight: bold;">Malâma şi tasawwuf</span><br />
<br />
Secolul al IX-lea e.n., care corespunde secolului al III-lea al Hegirei, reprezintă o etapă importantă în istoria sufismului. În această perioadă misticii musulmani explorează diverse căi de spiritualitate în islam. Se desprind două modalităţi majore care respectă, iniţial, o anume repartizare geografică. Calea „blamului” (<span style="font-style: italic;">malâma</span>), practicată de Şcoala din Khurasan (nord-estul Iranului şi Afganistanul din zilele noastre), contrastează puternic cu cea irakiană a <span style="font-style: italic;">tasawwuf</span>. Cea dintâi recomandă refuzul oricărei concesii făcute egoului şi disimularea stărilor spirituale; ea se traduce prin căutarea anonimatului sau, la polul opus, chiar a unei proaste reputaţii. În primul caz egoul trebuie să fie uitat, în celălalt – umilit. <span style="font-style: italic;">Tasawwuf</span>, dimpotrivă, are o viziune mai puţin pesimistă asupra sufletului şi asupra lumii: acestea se cer depăşite – nu trebuie să ne oprim asupra lor prin refuzul pe care li-l opune malâmatî – prin deschiderea spre graţia divină şi extaz, prin concentrarea asupra cunoaşterii lui Dumnezeu. Această distincţie se estompează în secolul imediat următor în favoarea <span style="font-style: italic;">tasawwuf</span>, care se impune de atunci ca denumire generică pentru desemnarea spiritualităţii islamice; acesta va fi suferit, totuşi, influenţa malâma şi anumite curente din interiorul său vor pune accent pe onestitate spirituală şi pe neîncrederea faţă de miracolele manifeste. <br />
<br />
În paralel au loc experienţe de pionierat individuale din care se desprind temperamentele spirituale a căror perenitate va traversa secolele. Râbi’a al-’Adawiyya (m. 801), de exemplu, preaslăveşte iubirea dintre Dumnezeu şi creaturile Sale, pe când Dhû l-Nûn al-Misrî (m. 860) statorniceşte fundamentele căii iniţiatice şi dezvoltă gnoseologia; Abû Yazid Bistâmî (m. 877) evidenţiază caracteristica „beţiei” sufismului, pe când Junayd îi conferă acestuia aspectul opus, „luciditatea” etc. În decursul acestei etape de investigare, unii mistici pierd contactul cu realitatea substanţială fiindcă, iniţial, nu li se opunea niciun obstacol dinspre mediile exoterice; complet scufundaţi în Dumnezeu, ei nu mai remarcă distanţa dintre propriul lor ego şi „Eul” divin, dând uneori glas unor afirmaţii extatice (<span style="font-style: italic;">shatahât</span>) care bruschează conştiinţa credinciosului obişnuit. Doctorii în jurisprudenţă islamică admit şi chiar acceptă în oarecare măsură că misticii pot fi atinşi de extaz, însă le cer să-şi controleze excesele şi să nu evoce în mod deschis experienţele lor mistice în faţa profanilor. Shiblî, care recurge în mod intenţionat la paradox pentru a zdruncina abordarea prea molcuţă a realităţilor metafizice de către contemporanii săi, scapă de răzbunarea juriştilor simulând nebunia; aceasta nu este, însă, şi soarta maestrului său, Hallâj.<br />
<br />
<span style="font-weight: bold;">Formularea doctrinei ezoterice</span><br />
<br />
Alţi sufi simt nevoia formulării unei doctrine ezoterice în momentul în care iau naştere diversele ştiinţe religioase. Hakim Tirmidhî (m. 932) prin comentariile sale despre sfinţenie, Sahl Tustarî (m. 896) prin schiţarea temei „Luminii muhammadiene”, Kharrâz (m. 899) şi mai apoi Junayd prin interiorizarea dogmei exoterice a <span style="font-style: italic;">tawhîd</span>-ului, toţi aceşti maeştri consolidează sufismul ca disciplină iniţiatică rezervată elitei spirituale (<span style="font-style: italic;">al-khâssa</span>), opuse credincioşilor obişnuiţi (<span style="font-style: italic;">’âmma</span>). Sufii se desemnează, de atunci, ca „Ordin” sau „Trib” al iniţiaţilor (<span style="font-style: italic;">al-Tâ’ifa, al-Qawm</span>). <br />
<br />
Evaluându-şi experienţele prin prisma surselor scripturale, ei construiesc o terminologie care se inspiră în marea sa majoritate din Coran; numai că lexicul acesta, asemenea limbajului aluziv (<span style="font-style: italic;">ishâra</span>) pe care îl adoptă, este intenţionat ermetic, astfel încât „secretele” să nu ajungă la urechile profanilor. În scurt timp, propriile lor cuvinte vor avea nevoie de o exegeză (ta’wil), la fel cum procedează şi ei în privinţa Coranului. Într-adevăr, în secolul al VIII-lea, chiar la îndemnul lui Ja’far al-Sâdiq (m. 765), ia naştere disciplina comentariului anagogic* al Cărţii. Dacă pentru şiiţi al-Sâdiq îl reprezintă pe cel de-al şaselea imam, sunniţii îl venerează la rândul lor ca descendent al Profetului şi văd în el o ilustră figură spirituală. Şiismul şi sunnismul nu sunt, în această perioadă, încă bine diferenţiate şi cel de-al optulea imam, ’Alî Ridâ (m. 818), va avea el însuşi sufi ca discipoli, motiv pentru care şi figurează în lanţul iniţiatic [<span style="font-style: italic;">silsilah</span>] al unor ordine sufite. <br />
<br />
În sânul sunnismului, divorţul dintre ştiinţa exoterică şi ştiinţa ezoterică pare să se fi consumat cu toate că în vremea Profetului formau un monolit. Ibn Khaldûn, care face constatarea retrospectiv, în secolul al XIV-lea, observă această sciziune în cuvântul arab <span style="font-style: italic;">fiqh</span>; el constată că pentru exoterişti acesta se reduce la semnificaţia de „jurisprudenţă islamică”, pe când pentru sufi desemnează, conform etimologiei sale, „intelecţie”** a lui Dumnezeu şi a realităţilor spirituale. <br />
<br />
Procesul şi execuţia lui Hallâj (m. 922) anunţă sfârşitul acestei epoci de cercetare a tuturor orizonturilor; sufii se arată mai prudenţi şi înţeleg, mai ales, că trebuie să le explice celorlalţi musulmani prin ce este sufismul inima islamului. Ju<span style="font-weight: bold;"></span>nayd din Bagdad (m. 911) devine de acum înainte o referinţă majoră datorită inteligenţei sale şi a stăpânirii de către el a experienţei Unicităţii divine, în continuare circumscrisă Revelaţiei; aceasta îi aduce porecla de „Suveran al Ordinului Sufilor” <span style="font-style: italic;">(sayyid al-Tâ’ifa). <br />
<br />
* Interpretare a Scripturii care se ridică de la sensul literar al textului, la cel mistic. (n. t.) <br />
** Act prin care spiritul concepe, creează. (n. t.)</span><br />
<br />
<span style="font-weight: bold;">Sufismul ca disciplină islamică</span><br />
<br />
În cursul celei de-a doua jumătăţi a secolului al X-lea şi al întregului secol al X-lea sunt redactate mai multe manuale care vor juca un rol providenţial în recunoaşterea sufismului. Ele sunt valoroase în primul rând pentru că autorii lor au înmănuncheat în ele învăţătura orală a celor dintâi maeştri, dar scopul lor mărturisit este demonstrarea ortodoxiei funciare a sufismului şi înălţarea sa la rangul de disciplină islamică în deplinul ei înţeles. Şi fiindcă orice ştiinţă posedă o terminologie, aceiaşi autori o explicitează pe aceea a <span style="font-style: italic;">tasawwuf</span>. <br />
<br />
Pentru a combate filosofia elenistică (<span style="font-style: italic;">falsafa</span>) - căreia i se reproşa că privilegia intelectul în detrimentul Revelaţiei - precum şi şiismul în formele sale extremiste, îşi face apariţia un fel de alianţă între sufism şi cele două curente teologice principale ale islamului sunnit, altfel opuse sub destule aspecte, şcolile [juridice] aşarită şi hanbalită. Cea dintâi ajunge rapid să predomine, şi, îmbinându-se cu ritul juridic şafiit răspândit în Orientul Mijlociu, dă naştere unei importante descendenţe de sufi şi de savanţi afiliaţi la <span style="font-style: italic;">tasawwuf</span> care îi vor conferi definitiv acestuia drept de cetate în sânul culturii islamice. Dintre aceştia, Abû Hâmid al-Ghazâli (m. 1111) este personalitatea cea mai cunoscută, dar ar putea fi citaţi încă mulţi alţii. Ghazâli arată cu precădere că explorarea laturii ascunse a islamului nu poate duce la aberaţii doctrinale precum acelea formulate de ismaelieni, ci, dimpotrivă, la descoperirea bogăţiei interioare a dogmei sunnite. În acest sens, opera lui datorează foarte mult strădaniilor celor dinaintea sa, iar parcursul său individual va căpăta valoare de exemplu: devenit unul dintre cei mai mari învăţaţi din Bagdad, Ghazâli traversează o profundă criză interioară; după ce renunţase la toate funcţiile publice, călătoreşte timp de mai mulţi ani şi-şi găseşte eliberarea în sufism.<br />
<br />
<span style="font-weight: bold;">Zorii apariţiei ordinelor iniţiatice</span><br />
<br />
Secolele al XII-lea şi al XIII-lea sunt martorele apariţiei a două fenomene concomitente care au fost mult prea adesea tratate drept opuse: înfiriparea ordinelor iniţiatice (sg. <span style="font-style: italic;">tarîqa</span>; pl. <span style="font-style: italic;">turuq</span>) şi emergenţa unui sufism cu puternică tentă ezoterică. Ordinele care prind contur în această perioadă (îndeosebi în Irak, Egipt şi Asia Centrală) sunt, de fapt, nişte proiecţii particulare în timp şi spaţiu ale Căii ce leagă islamul exoteric de realitatea sa interioară, tarîqa. Relaţia dintre maestru şi discipol este investită cu o importanţă majoră încă de la începuturile sufismului, numai că demersurile rămân în general individuale şi se întâmplă rar ca un aspirant să rămână permanent pe lângă acelaşi şeic. În secolele al IX-lea şi al X-lea îşi fac apariţia câteva comunităţi [sufite] în Irak şi Khurasan; nu regăsim încă, totuşi, componentele unei tarîqa, precum venerarea unui maestru eponim şi accentul pus asupra lanţului iniţiatic ce ajunge până la Profet. Din numeroase motive, pe care nu le putem evoca în contextul de faţă, această relaţie iniţiatică bazată pe companionaj se sistematizează şi se structurează treptat, începând cu secolul al XII-lea. Sufismul, care atrage în acea perioadă un număr mereu crescând de persoane, îmbracă un aspect comunitar din ce în ce mai pronunţat; de aici şi viziunea noastră orizontală despre „confrerii”, care însă nu reuşeşte să eclipseze ceea ce este cu adevărat o tarîqa: o legătură verticală care-l uneşte pe discipol cu maestrul său, iar de aici mai departe, cu Profetul Muhammad.<br />
<br />
<span style="font-weight: bold;">Maeştrii spirituali</span><br />
<br />
Maeştrii ordinelor sufite nu împărtăşesc aceleaşi cunoştinţe tuturor celor care se strâng în jurul lor. Există, este adevărat, mai multe modalităţi de ataşare la o cale şi, astfel, mai multe „viteze” în procesul de iniţiere. Unii nu vin decât în căutarea unui influx spiritual (<span style="font-style: italic;">baraka</span>) şi multiplică adesea aceste surse de binecuvântare prin colecţionarea afilierilor. Alţii, dimpotrivă, se implică integral în relaţia lor iniţiatică, primind de la maestrul lor o educaţie spirituală completă (<span style="font-style: italic;">tarbiya</span>). Aceşti discipoli apropiaţi de şeic beneficiază, evident, de o învăţătură specifică având un conţinut ezoteric mai pronunţat. Majoritatea şeicilor de tarîqa sunt în acelaşi timp şi savanţi în ştiinţele religioase; atunci când observă în jurul lor persoane incapabile de înţelegerea şi, prin urmare, de acceptarea vorbelor lor, ei recurg imediat la „disciplina arcană”, abordând un subiect de natură exoterică. În pofida acestor precauţii, specialiştii în jurisprudenţă islamică le reproşează adesea sufilor crearea unei a doua Legi, rezervată elitei. Dacă este adevărat că unii şeici transmit recomandări speciale discipolilor lor, observă Ibn Khaldûn, atunci acestea se înscriu întotdeauna, în definitiv, în cadrul celor cinci stâlpi ai islamului. <br />
<br />
În paralel cu constituirea familiilor spirituale, sufismul se dotează în această perioadă cu un corp doctrinar mai elaborat decât înainte. De fapt, germenul acestor doctrine exista deja în învăţătura maeştrilor sufi din secolele al IX-lea şi al X-lea precum Sahl Tustarî şi Hakîm Tirmidhî; de acum înainte ele sunt formulate în mod sistematic şi dezvăluite pe scară largă, ceea ce nu înseamnă că aceasta nu îi contrariază pe numeroşi învăţaţi. Începând din secolul al XIV-lea îi vedem adesea pe aceştia din urmă opunând acestui sufism „modern” - taxat drept „filosofic” sau „teosofic” (<span style="font-style: italic;">falsafî</span>) - sufismul înaintaşilor aplecat spre dobândirea de virtuţi spirituale (<span style="font-style: italic;">akhlâqî</span>). Filosofia iluminatoare a lui Suhrawardî al-Maqtûl (m. 1191) constituie exemplul extrem în această privinţă: ea le datorează mult prea mult lui Platon şi Iranului preislamic pentru a fi integrată în sufismul sunnit, iar puterea ayyubidă, care pe de altă parte îl încurajează pe Suhrawardî, decide în final executarea misticului persan. <br />
<br />
Alţi maeştri concep doctrine îndrăzneţe care continuă să rămână în sânul sunnismului şi care, datorită acestui fapt, se vor bucura de o frumoasă posteritate. Acestea explică lumea manifestă ca pe o teofanie (<span style="font-style: italic;">tajjalî</span>) reînnoită fără încetare de unica Fiinţă <span style="font-style: italic;">(wujûd)</span> divină. Deşi adoptată de sufi precum Rûzbehân şi Ibn al-Fârid, teza <span style="font-style: italic;">tajallî</span>-ului cunoaşte deplina sa înflorire în învăţătura lui Muhyî al-Dîn Ibn ’Arabî (m. 1240). Acest „Mare Maestru” <span style="font-style: italic;">(al-Shaykh al-Akbar)</span> al spiritualităţii islamice va marca întreaga evoluţie posterioară a sufismului, însă trebuie amintit că doctrina „unicităţii Fiinţei” <span style="font-style: italic;">(wahdat al-wujûd)</span> – care i se atribuie tot lui – a fost enunţată formal de către discipolii săi ulteriori. <br />
<br />
După exemplul exoteriştilor însă din raţiuni diferite de ale acestora, unii sufi au dezaprobat o astfel de formulare a ezoterismului; din perspectiva lor, operele lui Ibn ’Arabî şi ale şcolii sale ar pune periculos de la îndemâna credinciosului obişnuit o învăţătură nepotrivită care ar putea dăuna bunei înţelegeri de către acesta a dogmei islamului. Unii maeştri, cum ar fi Simnânî (m. 1336), au preferat să se rezume la „unicitatea contemplării” <span style="font-style: italic;">(wahdat al-shuhûd)</span>, succesoarea experienţei „extincţiei în Dumnezeu” <span style="font-style: italic;">(fanâ’)</span>. Deosebirea dintre cele două modalităţi de realizare a Unicităţii nu are, însă, decât o valoare pur relativă, ceea ce vor şi demonstra şeicii tarîqa Shâdhiliyya şi şeicul tarîqa Naqshbandî Ahmad Sirhindî (m. 1624).<br />
<br />
<span style="font-weight: bold;">Sufismul confreriilor şi teosofismul</span><br />
<br />
Apariţia căilor iniţiatice şi formularea ezoterică a sufismului nu pot fi disociate deoarece ambele participă la unul şi acelaşi curent de exteriorizare. Cele două fenomene sunt, de altfel, însoţite de influenţa sporită a şeicilor în sferele socialului şi politicului, în care sfinţii ierarhiei ezoterice îşi asumă un rol din ce în ce mai manifest. Această dublă evoluţie se desfăşoară în jurul persoanei Profetului. În decursul primelor secole sufii erau absorbiţi de experimentarea Unicităţii divine; odată cu elaborarea doctrinelor despre sfinţenie <span style="font-style: italic;">(walâya)</span>, ei încep să-şi revendice moştenirea muhammadiană prin dezvoltarea unei profetologii de natură ezoterică. Dacă simplul credincios nu vede în Muhammad decât figura mediatorului, gnosticul se ataşează de funcţiunea cosmică a acestuia de „istm” <span style="font-style: italic;">(barzakh)</span> sau de intermediar între Dumnezeu şi oameni. Astfel, explicitarea doctrinelor „Realităţii muhammadiene” şi a „Omului perfect” din secolele al XIII-lea şi al XIV-lea coincide în timp cu apariţia formelor devoţionale centrate pe Profet, cum ar fi celebrarea aniversării naşterii sale <span style="font-style: italic;">(Mawlid)</span>. <br />
<br />
Exemplul lui Ibn Sab’în (m. 1269) arată că nu se poate opune un sufism al confreriilor, zis şi „popular”, unui teosofism elitist. Într-adevăr, acest maestru dezvoltă o metafizică foarte abruptă din moment ce neagă creaturilor orice gen de consistenţă ontologică; ea va fi, de altfel, recuzată de majoritatea sufilor. Cu toate acestea, Ibn Sab’în întemeiază o Cale şi se înzestrează cu un lanţ iniţiatic cât se poate de aparte, ce-i drept, din moment ce ajunge până la Platon şi Aristotel. De altfel, în perioada medievală târzie ordinele sufite se arată din ce în ce mai permeabile la doctrinele lui Ibn ’Arabî şi ale şcolii sale; până şi detractorii şeicului îşi atribuie frecvent anumite aspecte ale învăţăturii acestuia. Iradierea sa se extinde până pe scena politică, din moment ce dinastia otomană intervine în mod oficial în favoarea omului şi a operei sale. <br />
<br />
Pe planul structurii, tarîqele-mamă apărute în secolele al XII-lea şi al XIII-lea au dat repede naştere unor ramuri diverse, acestea devenind cel mai adesea autonome faţă de calea lor de origine. Ordinul sufit este un organism viu care a evoluat în cursul secolelor; în răstimpuri, anumite personalităţi spirituale au simţit nevoia adaptării modalităţilor iniţiatice şi a ritualurilor ordinului din care făceau parte la un mediu nou, fără însă ca prin aceasta să aducă schimbări fundamentelor doctrinare ale respectivului ordin. În epoca otomană, mulţimea adepţilor necesita o organizare ierarhică şi delegarea autorităţii unor reprezentanţi ai maestrului <span style="font-style: italic;">(khalîfa, muqaddam)</span>.<br />
<br />
<span style="font-weight: bold;">Reforma internă a sufismului</span><br />
<br />
În paralel, începând din secolul al XVIII-lea sufismul se confruntă cu provocări venind atât din interior, cât şi din exterior. Practicile deviante care s-au strecurat în sânul anumitor ordine nu fac decât să oglindească scăderea generală a nivelului cultural. Sărăcirea ce caracterizează aceste ordine se traduce, de exemplu, prin recurgerea sistematică la transmiterea ereditară a funcţiunii de şeic. Sufismul târziu să se mărginească, oare, la administrarea sacrului? Extinderea cantitativă a ordinelor se poate să fi antrenat o pierdere pe planul iniţiatic, deoarece a făcut dificilă relaţionarea strânsă între maestru şi discipol, dar se înţelege de la sine că aceasta s-a menţinut – cu toate exigenţele sale – în cercuri mai restrânse. <br />
<br />
Apariţia wahhabismului, mişcare puritană şi literalistă născută în Arabia secolului al XVIII-lea, are ca efect aţâţarea polemicilor pe tema învăţăturilor ezoterice ale sufilor. În contrapartidă, producţia doctrinală a maeştrilor îşi accentuează caracterul apologetic. Atacurile detractorilor sufismului ies cu atât mai mult în evidenţă cu cât, cel mai adesea, ele amestecă spiritualitatea autentică cu comportamentele aberante ale pseudo-sufilor pe care maeştrii i-au stigmatizat dintotdeauna. Luările la cunoştinţă sunt, aşadar, numeroase în lumea musulmană în vederea reformării din interior a tasawwuf, pentru a-i reda dimensiunea principială de „Cale muhammadiană” situată dincolo de particularităţile confreriilor; în toate acestea nu este, însă, nimic fundamental nou din moment ce în islam orice curent religios trebuie să lupte împotriva degenerescenţei timpului în vederea restaurării purei sale origini profetice. <br />
<br />
Trebuia, de asemenea, făcut faţă sporirii influenţei europene în lumea musulmană, ceea ce explică faţeta militantă sau misionară care se manifesta la anumite ordine. Nimic nou nici aici, fiindcă sufii au practicat dintotdeauna <span style="font-style: italic;">jihâd</span>-ul atunci când era ameninţat teritoriul islamic. În decursul primelor secole au luptat în cadrul instituţiei militare care era iniţial <span style="font-style: italic;">ribât</span>, înainte ca aceasta să adăpostească exclusiv practicile lor spirituale: sufii n-au disociat niciodată „micul război sfânt” <span style="font-style: italic;">(al-jihâd al-asghar)</span> împotriva inamicului exterior de „marele război sfânt” <span style="font-style: italic;">(al- jihâd al-akbar)</span> împotriva egoului şi a pasiunilor sale. <br />
<br />
Dacă, în secolele XVIII şi XIX, ordine mai vechi se restructurează în timp ce altele abia îşi fac apariţia, nu putem vedea în aceasta decât nişte mutaţii formale. În esenţă, adică în planul doctrinei, nu se constată nicio ruptură cu sufismul medieval sau post-medieval. Astfel, ordinele continuă să aibă drept fundament metafizica doctrinei „unicităţii Fiinţei”. În sfera iniţiatică nu se pune problema de a da dovadă de originalitate, ci de a păstra vie Tradiţia. Reînnoirea spirituală ciclică este înscrisă în această vorbă a Profetului, pe care sufii o folosesc adesea: „Dumnezeu trimite comunităţii [islamice], în zorii fiecărui secol, un om însărcinat cu reînnoirea religiei”. De unde şi reformulările periodice ale uneia şi aceleiaşi doctrine de-a lungul secolelor; tot de aici şi apariţia maeştrilor din zilele noastre, care reamintesc celor ce-i frecventează de marile personalităţi ale sufismului clasic (să-l cităm doar pe şeicul algerian Ahmad ’Alawî, decedat în 1934, a cărui influenţă în Occident este încă profundă). Atât unii cât şi ceilalţi sunt expresia aceleiaşi realităţi atemporale din moment ce se inspiră, cu toţii, din izvorul muhammadian. Conform altor maeştri sufi, sfinţii se ocultează încă şi mai mult în perioadele obscure ale omenirii, deşi continuă să-şi exercite neabătut funcţiunea ezoterică în lume.Unknownnoreply@blogger.com0