marți, 19 ianuarie 2010
Cele două ramuri ale Islamului - suniţii şi şiiţii
Context istoric
Diferenţele dintre Şia şi Sunni pornesc de la neînţelegerile în ce priveşte succesorul Profetului Mohammed, care a murit in 632, şi în ce priveşte natura conducerii politice a comunităţii musulmane. Dezbaterea istorică s-a centrat decizia de a oferi succesiunea unei persoane calificate şi pioase care să conducă Ummah urmând obiceiurile Profetului, sau exclusiv unei persoane rudă cu el. Chestiunea a fost ridicată în momentul în care comunitatea a ales un companion apropiat de Profet (Abu Bakr) pentru a deveni primul calif. Deşi cei mai mulţi dintre musulmani au acceptat această decizie, unii au susţinut candidatura lui Ali ibn Abu Talib, vărul Profetului si ginere al său, soţul fiicei Fatima. Ali a jucat un rol important pe timpul Profetului, dar nu a triumfat in cadrul sistemul tribal arab.
Situaţia a fost inacceptabilă pentru unii dintre urmaşii lui Ali care i-au considerat pe Abu Bakr şi cei doi califi care au urmat (Omar şi Uthman) ilegitimi. Urmaşii lui Ali credeau ca Profetul însuşi l-a numit pe Ali ca succesor şi cele ce se petreceau erau împotriva dorinţei divine. Câţiva dintre partizanii lui Ali au organizat uciderea celui de-al treilea calif Uthman in 656, iar Ali a fost numit calif. Ali, la rândul său, a fost asasinat in 661, iar fiii sau Hassan şi Hussein au murit în bătăliile împotriva forţelor califului sunnit. Cei care l-au susţinut pe Ali au devenit cunoscuţi mai târziu ca Şi’a, derivat de la shi’at Ali, adică susţinători ai lui Ali. Mai existau şi alţii care respectau şi acceptau legitimitatea califatului său, dar se opuneau succesiunii politice bazate pe linie sanguină a Profetului. Grupul, care constituia majoritatea musulmanilor, s-au numit în timp Sunni, adică urmaşi ai obiceiurilor Profetului (Sunna). În concepţia lor, sunniţii cred că conducătorul comunităţii musulmane (imamul) trebuie selectat prin acord comun, pe ordinea politică existentă şi pe baza meritelor sale individuale. Premisa a fost practicată neconstant în interiorul comunităţii Sunni de-a lungul istoriei Islamului. Califatul nu a mai fost instituţie religioasă şi politică după secolul XIII, deşi termenul de calif continuă să fie folosit de anumiţi conducători musulmani până în 1924, când a fost total abolit de catre primul preşedinte al Turciei, Mustafa Kemal Ataturk.
Islamul Şiit – dezvoltare şi principii
marți, 12 ianuarie 2010
Divorţul la musulmani - Talaq
Talaq (Arabic: الطلاق) – este termenul islamic pentru divorţ şi este folosit pentru a termina mariajul, sau Nikah (Arabic: النكاح).
Regulile pentru talaq diferă pentru fiecare şcoală juridică islamică.
De asemeni cele doua mari ramuri ale islamului, Sunniţi şi Şiiţi au reguli diferite pentru pronunţarea talaq-ului.
Pentru suniţi nu este nevoie de prezneţa martorilor şi permite soţului sţ termine căsătoria prin pronunţarea triplului talaq.
Teologii şiiţi susţin că triplul talaq este o practică păgână preislamică (jahiliyya– perioada preislamică). Această practică a fost interzisă de către Mohamed, dar reintrodusă mai târziu de Umar ibn al-Khattab, de aceea este haraam (interzisă).
Teologii suniţi accepta acest lucru, dar cu toate acestea o consideră halal (acceptabilă).
In unele ţări majoritar sunnite, au avut loc dezbateri referitoare la modul în care poate fi pronunţat triplul talaq – dacă tehnica modernă poate fi folosită – poate fi pronunţat prin trimiterea unui mesaj text pe telefonul mobil?