Sura 2: Al-Baqara (“Vaca”), versetele 75-140

Comentariul aparține lui Robert Spencer de la JihadWatch

Versetele 75-105 continuă critica la adresa evreilor. Când citim declaraţiile liderilor Hamas sau ale lui Mahmoud Ahmadinejad la adresa Israelului, nu trebuie să uităm că aceştia văd Israelul şi pe evrei prin prisma Coran-ului. Ei au învăţat, presupunând că au studiat Coran-ul, că evreii sunt cei mai perverşi şi mai vinovați – în acelaşi timp cei mai vicleni și mai persistenţi – dușmani ai lui Allah, ai lui Mohamed și ai musulmanilor.

În versetul 75 Allah îi întreabă pe musulmani cum de pot spera că evreii vor ajunge să creadă în Islam, din moment ce ”o parte dintre ei obișnuiau să asculte de cuvântul lui Dumnezeu, apoi au luat deprinderea de a-l schimba cu bună-știinţă, chiar și după ce l-au înţeles?” În al său Tafsir Anwar al-Bayan, muftiul indian al secolului XX Muhammad Aashiq Ilahi Bulandshahri notează că unii comentatori “au menţionat că versetul se referă la falsificarea Torei. Învăţaţii evrei obișnuiau să primească mită de la oameni pentru a falsifica anumite dispoziţii/porunci astfel ca textul să corespundă cu dorinţele lor.” Făcând trimitere și către versetul 79, Bulandshahri spune că evreii “comit un dublu păcat prin modificarea scripturii lui Allah și prin acceptarea mitei.” Iată o viziune tradiţionalistă: Tafsir al-Jalalayn spune că evreii “au modificat descrierea Profetului in Tora, la fel și versetul lapidării, plus alte detalii și le-au rescris altfel de cum au fost ele revelate.”

În aroganţa lor se gândesc că vor fi în iad doar pentru câteve zile (v. 80). Bukhari relatează că după ce Mohamed a supus evreii din Khaibar, o oază din Arabia, aceștia au fript o oaie pentru Profetul Islamului – și au otrăvit-o. Simțind stratagema lor, el i-a adunat și i-a luat la întrebări. Aceștia i-au răspuns: ”Noi vom fi în iad pentru puţin timp, dar apoi voi (musulmanii) ne veţi lua locul.” Mohamed a replicat cuprins de indignare: ”Să fiţi blestemați și batjocoriţi în iad! În numele lui Allah, noi nu vă vom lua locul acolo niciodată.” și astfel a făcut cunoscut că știa de complotul lor de a-l otrăvi.



Versetele 81-105 reamintesc, din nou, evreilor de favorurile lui Allah și cum mulți dintre ei au întors spatele acestor favoruri (v. 83), iar Allah i-a pedepsit aspru (prin bătaie) pentru nesocotinţa/îndărădnicia și nesupunerea lor. Versetul 85 face un sumar al diverselor acte de nesupunere ale lor, culminând cu aserţiunea că evreii cred ”doar într-o singură parte” a scrierilor lor sacre și ”resping restul.” Ibn Kathir spune că aceștia resping părţi din Tora și, totodată, “nu ar trebui crezuţi când vine vorba despre descrierea Mesagerului lui Allah, despre venirea sa, alungarea sa din pământul său, Hijrah/Hegira și restul informaţiilor despre care le-au vorbit foștii Profeți, căci pe toate acestea ei le-au ascuns. Evreii, blestemul lui Allah asupra lor, au ascuns toate aceste lucruri între ei…” Versetele 88 și 89 accentuează faptul că sunt blestemaţi deoarece au respins Islamul. (Acesta este motivul pentru care cei mai mulţi musulmani nu acceptă ideea că evreii au vreun drept asupra Israelului, în ciuda versetului 5:21 și a altor versete: un popor blestemat nu poate primi binefacerile/darurile lui Allah.) Versetul 98 precizează că dușmanul lor este însuși Allah.

Versetele 94-96 ridică o provocare: dacă evreii susțin că Paradisul le este rezervat doar lor, de ce nu preferă moartea, în loc de a fi ”cei mai lacomi să trăiască”? Acesta este argumentul principal al jihadistului sarcastic, după cum se exprima un luptător Al-Qaeda în Afghanistan cu ceva ani în urmă: “Americanii iubesc Pepsi-Cola, noi iubim moartea.” Adevăraţii credincioși tânjesc după Paradis și dispreţuiesc lumea aceasta.

Versetul 106 întrerupe condamnările evreilor pentru a introduce doctrina islamică a abrogării, prin care Allah înlocuiește ce a revelat anterior cu ”ceva mai bun sau similar.” Tafsirul al-Jalalayn spune că acest verset a fost revelat pentru că ”necredincioșii începeau să-și bată joc și să ridiculizeze chestiunea abrogării, spunând că într-o zi Mohamed le permite ucenicilor un lucru pentru ca a doua zi că li-l interzică.” Tanwîr al-Miqbâs min Tafsîr Ibn ‘Abbâs spune că se referă la ”ceea ce a fost abrogat din Coran și la ce a rămas.” Sayyid Qutb susține că “rectificarea parțială a poruncilor (divine) ca răspuns la circumstanţele schimbătoare din viața profetului Mohamed, ar fi doar în interesul umanităţii luată în ansamblu.” Conceptul de naskh (abrogare) este fundamentul largii mentalități islamice, conform căreia versetele surei 9 au prioritate în fața versetelor mai pacifiste revelate înainte, căci au survenit mai târziu în viața lui Mohamed – o idee ce va fi reluată mai târziu în acest studiu. (pentru detalii despre ideea de abrogare in Islam se poate consulta Ahmad Von Denffer: ‘Ulum al-Qur’an.)

Versetele 107-121 îi avertizează pe musulmani să se țină de îndatoririle lor religioase și să nu-și permită devieri din cauza evreilor și a creștinilor, care vor încerca să-i amăgească (v. 109) chiar dacă se vor lupta între ei (v. 113). Versetele 111 și 120 (de asemenea și v. 135) își râd de tentativele de prozelitism ale evreilor și ale creștinilor printre musulmani și versetul 116 marchează întâia apariție a mult repetatei respingeri a credinței creștinilor în Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu. Ideea că Allah ar putea avea un fiu se consideră că ar compromite monoteismul: “Lui îi aparţin toate câte sunt în ceruri și pe pământ: toate i se închină Lui.”

Versetele 122-140 le reamintesc evreilor de pactul pe care Allah l-a făcut cu Avraam și Ismail la Ka’ba în Mecca (v.125). Evreilor li se reamintește că tocmai când Avraam se ruga ca Mecca să devină un ”Oraș al Păcii”, Allah a răspuns că ”toți cei care resping Credința” vor gusta curând din ”chinul Focului” său (v. 126). Dacă vă surprinde să găsiți un patriarh evreu (Avraam), în legătură cu un amplasament islamic sacru (Ka’ba), amintiți-vă că numai depravaţii ”spun că Avraam, Ismail, Isaac, Iacov și Triburile erau evrei sau creștini”(v.140). În realitate, erau supuși ai lui Allah – adică musulmani (v. 128). Chiar dacă nu-l aveau pe Mohamed ca profet, erau cel puțin hanifi: monoteiști pre-islamici.

Astfel se reiterează tema coranică: cei pe care-i știm azi ca fiind evrei și creștini sunt simpli apostaţi de la religia adevărată transmisă de Avraam și Moise, chiar și Iisus – adevărata religie fiind Islamul. După cum s-a văzut, mare parte din sura 2 este dedicată adresării evreilor apostaţi, care l-au respins pe Mohamed. Astfel, Islamul provoacă iudaismul și creștinismul, pretinzând că forma adevărată și originală a celor două religii este cea a Islamului. În ziua de azi conferenţiarii islamici din Occident îi prezintă adesea pe Avraam, Moise și Iisus ca profeţi musulmani, aceasta dorindu-se a fi dovada unei deschideri intelectuale și spirituale (ecumenice). În fapt este vorba doar despre o declaraţie a supremației Islamului și a nelegitimității Iudaismului și Creștinismului.

Următoarele versete din sura 2: 140-210, conțin instrucțiuni asupra Ramadan-ului, pelerinajului Hajj – și despre jihad.

Sursa: patruped:bun biped:rău